fbpx

Terapia in momentele de criza

Momentele de criza sunt importante. In ele se intampla multe lucruri. Crizele marcheaza momente in care se ajunge pentru ca o situatie nu a fost corespunzatoare prea mult timp. Ca urmare este necesara o interventie Cum apar crizele? Destul de banal. O situatie neplacuta a fost trecuta sub tacere prea mult timp. In momentul in care tacerea nu a mai fost posibila, a izbucnit. Indiferent ca este o criza sociala, economica, politica sau psihologica ne aflam in aceiasi definitie.

In situatii de criza, avem o anumita naivitate. Senzatia ca totul e brusc, aparut ieri, din senin, fara nici o noima. Lucrurile erau in ordine cu putin timp inainte si acum, uite, in ce situatie ne gasim. Este inacceptabil pare sa spuna o persoana. Mai mult cererea pare sa fie de a redea starea anterioara ca si cum ea ar fi fost ok. Care e cererea in varianta aceasta? Cererea pare sa fie sa ne intoarcem la momentul in care lucrurile nu erau vorbite, stiute, discutate.

Faptul ca intr-un cuplu exista infidelitate, ca acum unul din ei are o relatie cu un alt partener face sa fie un moment de criza. Dar acest moment de criza care pare brusc, a inceput in momentul in care s-a aflat despre infidelitate pare sa fie imaginea pe care o transmit cei doi. Pana atunci era totul bine si frumos. Daca reusesti sa treci peste aceasta aparenta, constati ca, in fapt, problemele au existat de mult timp iar momentul de infidelitate pare sa fie o consecinta fireasca.

Citeste si:  Primul Forum National al Asociatiilor de pacienti, 5-7 martie

Faptul ca cineva sufera de atacuri de panica il face sa considere ca fiecare criza este in sine, ca intre doua crize nu se intampla nimic. Mai mult, ca momentele de atac de panica au inceput candva iar pana atunci nu era nimic. Istoria incepe in anul 1 pare sa fie mesajul pe care il transmite un pacient. Inainte de anul 1 nu a existat istorie. Cam acest gen de mesaj este transmis in permanenta de cineva aflat in criza.

Am putea sa definim o criza ca un moment de stergere a istoriei in care totul a inceput azi iar nimic din ce era pana atunci nu mai exista. Starea este in fapt una foarte apropiata de serviciul de ambulanta. In momentul in care se solicita o interventie de urgenta, nimic altceva decat urgenta in sine nu conteaza. Nu are importanta ce a fost inainte, cum s-au intamplat lucrurile, cine este pacientul etc. Singurul scop este salvarea vietii.

Numai ca in crizele psihologice nu se moare. Riscul ca cineva sa moara este extrem de mic. Si atunci de unde vine senzatia de urgenta? Este o asocierea generata de existenta unui obiect interior care urmeaza sa moara. Ceva din propria persoana, o parte psihica importanta incearca sa fie salvata cu orice pret. Aceasta parte este de mult in suferinta iar acum se incearca resuscitarea ei. Nimic nu pare mai important decat asta.

Citeste si:  Doza zilnica de vitamina D

Problema care se pune nu este criza ci ce va urma dupa criza. Daca o persoana ar avea capacitatea de a continua dupa criza efortul depus, atunci am putea sa vorbim despre o utilitate a crizei si despre efectul sau benefic. Dimpotriva, daca totul se rezuma la rezolvarea urgentei, situatia se va repeta, poate in alta forma. Dar incercarea de vindecare a unei parti interioare bolnave ramane un obiectiv in sine. Daca o psihoterapie reuseste sa fie urmata in afara crizei, atunci exista o logica benefica a crizei chiar daca neplacuta. Dar, de obicei, persoanele in criza ajung in aceasta situatie pentru ca ele nu reusesc sa isi acorde suficienta atentie in momentele de absenta a crizei.

Criza este o situatie prin care trec multe persoane, costurile sale sunt foarte mari si derutante. Ele pot sa fie si anticipate prin atentia pe care o persoana o acorda propriei suferinte, propriilor nevoi etc.

Articol realizat de: psiholog-psihoterapeut Claudiu Ganciu.

Adresati autorului comentariile dumneavoastra, dand click aici.

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.