Please select a featured image for your post
Dupa prima luna de viata, care este si cea mai grea pentru proaspetii parinti, fiind o perioada de acomodare cu cel mic, aceasta luna a doua din viata bebelusului le va aduce parintilor un moment unic – primul zambet al celui mic.
In aceasta a doua luna de viata cel mic creste vazand cu ochii. In general greutatea lui va creste cu aproximativ 700-750 de grame. Reflexele pe care le avea la nastere ii vor slabi treptat. De exemplu, atunci cand cineva ii atinge podul palmei, el nu isi va mai strange degetele pentru a prinde ceva. De asemenea, nici pumnii sai nu vor mai fi inclestati tot timpul, si incepand sa isi tina tot mai des atat mainile, cat si picioarele intinse. Micutul va continua cu un program de sase mese pe zi, una la patru ore. Dupa alaptare, copilul trebuie ridicat si asezat cu capul intr-o parte pe umar pentru a eructa. Chiar daca laptele matern se afla intr-o cantitate mica copilul trebuie pus la san deoarece acest lucru va determina organismul sa produca mai mult lapte.
Colicile reprezinta unul dintre motivele cele mai frecvente pentru care bebelusul plange la aceasta varsta. Colicile apar din cauza faptului ca aparatul digestiv al bebelusului este inca nedezvoltat. Copilasul va avea burtica balonata din cauza gazelor acumulate- lucru care provoaca durerea.
Daca un copil de 2 luni va fi asezat pe burta, el va reusi sa isi tina capul ridicat pe o perioada de timp foarte scurta( in jur de 10-12 secunde). Atunci cand va fi luat in brate, trebuie sa ii fie sustinut capul, muschii fiind inca mult prea slabi pentru a sustine greutatea capului.
Inainte de implinirea varstei de 2 luni, in jurul varstei de o luna si jumatate copilul va reactiona la glasul mamei cu inviorare sau se va relaxa atunci cand aceasta ii va vorbi. In saptamanile imediat urmatoare, copilul le va face o surpriza parintilor afisand primele zambete voluntare. El va face acest lucru atunci cand mama va aparea la plansetele lui.
In aceasta perioada de viata, bebelusul incepe sa fie din ce in ce mai interesat de ceea ce il inconjoara. Privirea lui poate urmari obiectele colorate aflate in imediata lui apropiere, dar si pe cei care se vor misca in jurul sau. El asculta cu atentie ceea ce se intampla langa el, iar in momentul in care va descoperi sursa zgomotului isi va opri privirea asupra ei. De asemenea, el va scoate diverse sunete – sunete vesele in cazul in care va fi multumit, plansete sau gangureli in cazul in care este infometat, obosit, cand ii este frica sau simte durere. Tot la aceasta varsta, incepe sa scoata diverse sunete „a”, „e”, „ehe”. Acestea reprezinta, de fapt, primele lui incercari de a vorbi. Copilul incepe sa se joace, iar jucariile potrivite pentru aceasta varsta ar trebui sa fie usor de manuit, sigure si placute la atingere. Ele nu trebuie sa contina piese mici, demontabile ce ar putea fi inghitite si nici sa nu fie prea ascutite, evitand astfel ranirea copilului. Jucariile muzicale sunt o alegere foarte potrivita pentru aceasta varsta, celui mic facandu-i mare placere sa asculte muzica.
Haine pentru copii