fbpx

Indulcitorii artificiali, alternativa fara calorii

Indulcitorii artificiali au fost meniti sa „indulceasca” viata bolnavilor de diabet, pentru ca, spre deosebire de zahar, ei nu cresc nivelul glicemiei. Insa in curand au ajuns sa fie folositi tot mai mult si in curele de slabire, ca alternativa fara calorii la zaharul atat de periculos pentru silueta.

Indulcitorii artificiali sunt, asa cum spune si numele, artificiali, adica facuti de om (dar exista si indulcitori naturali). La cei mai multi dintre ei nu se pune problema ca nu au calorii, pentru ca, de fapt, au tot atatea cat si zahrul. Insa, fiind de sute de ori mai dulci decat zaharul, indulcitorii artificiali se folosesc in cantitati atat de mici incat aportul caloric este nesemnificativ.

Dintre toti indulcitorii, zaharina este cel mai vechi si cel mai cunoscut. De 300 de ori mai dulce decat zaharul, zaharina nu are practic nicio calorie, avand in vedere ca este nevoie de o cantitate foarte mica pentru a-si face efectul. Problema este ca acest produs nu se poate folosi decat dupa prepararea alimentelor sau bauturilor, el capatand un gust amar in urma fierberii.

Citeste si:  Medicii de familie lanseaza campania "Sa pretuim sanatatea!"

Ciclamatul de sodiu este si el foarte folosit. Fata de celelalte produse, este mult mai slab, fiind doar de 30 de ori mai dulce decat zaharul. Ciclamatul este termostabil, adica nu se descompune prin fierbere, deci poate fi folosit pentru prajituri sau compoturi. Pentru ca dozele mari pot provoca diaree sau colici, nu trebuie consumat in cantitate mai mare de 50 mg/kg pe zi.

Si acesulfam K este termostabil si se poate folosi la prepararea alimentelor. Este de 200 de ori mai dulce decat zaharul, insa nu se recomanda consumul a mai mult de 15 mg/kg pe zi.

Citeste si:  Emisiunea Cafeneaua sufletelor isi rasplateste telespectatorii cu concursul: Bioterapia la indemana ta

Aspartamul, folosit foarte mult in Romania, este unul dintre cei mai controversati indulcitori. Avertismentul „contine o sursa de fenilalanina” care apare pe eticheta sucurilor light, nu trebuie neglijat. Organismul nostru descompune aspartamul in acid aspartic, fenilalanina si metanol. Fenilalanina in doze mici nu are efecte directe asupra persoanelor sanatoase, insa cei care sufera de fenilcetonurie, o boala congenitala, nu pot metaboliza fenilalanina, iar aceasta devine toxica pentru ei. Al treilea compus, metanolul este cunoscut ca si cancerigen si e considerat foarte periculos, dar se pare ca in doze mici, sub 40 mg/kg pe zi, este inofensiv. Iar 40 mg de aspartam este echivalentul a 16 – 17 cutii de suc light.

Aspartamul este singurul dintre indulcitori pe care organismul uman il poate descompune. Zaharina, ciclamatul de sodiu si acesulfamul nu modifica in niciun fel functionarea corpului si sunt eliminate in totalitate si nemodificate prin urina. Sunt de preferat indulcitorii sub forma de tablete, desi se dizolva mai greu, pentru ca stiind cata substanta contine o tableta iti poti controla mai usor dozele.

Citeste si:  Greturi matinale

Totusi, daca ai inlocuit zaharul cu indulcitori, nu inseamna ca nu mai consumi deloc zahar. Acesta se gaseste si in alimente. De asemenea, daca un aliment este indulcit cu produsi artificiali, nu inseamna ca el nu contine nicio calorie. Daca mananci prea multe prajituri, fie ele si fara zahar, vei consuma mai multe calorii decat e necesar, iar aceste prajituri in mod sigur nu contin nutrientii necesari organismului. Foloseste cu moderatie indulcitorii artificiali. Este foarte bine sa inlocuiesti sucul normal cu cel light, dar asta nu inseamna ca poti sa bei litri intregi, zilnic.

Un comentariu
  1. In loc de indulcitori artificiali se pot folosi cei naturali cu continut caloric si glicemic mic. Dintre acestia un foarte bun exemplu este Xylitolul deoarece are 240 cal/100 g, indice glicemic 7, este foarte gustos (nu e diferit de zahar la gust), se poate fierbe fara a-si schimba calitatile si mai este si antibacterian.

Lasă un răspuns la tudor Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.