Ce legatura sa aiba aceasta situatie cu psihoterapia? Aici nu putem sa vorbim despre un tratament care sa conduca la vindecarea acestuia si de faptul acesta suntem cu totii convinsi. Si atunci? Atunci sa incercam sa largim punctul de vedere.
Daca afirmam intr-un mod explicit aceasta situatie, apare urmatoarea intrebare:
Cum simte familia aceasta situatie, cum se raporteaza la ea si cum o integreaza in faptul ca exista o permanenta presiune psihologica?
Deja am intrat intr-un alt domeniu din cel medical – am trecut din tratamentul simptomului, a bolii, in cel al psihologicului si al impactului psihologic al acestei situatii pentru familie.
Familia isi pune multe intrebari, ce sa faca, cum sa faca in aceste situatii. Cum sa procedeze, cum sa evite sau cum sa se implice. In general aceasta situatie o putem cataloga ca o rana narcisica a familiei, ca un copil sa aiba o problema vizibila este un mod permanent de suferinta care se afla mereu in ochii publicului. In autobuz, pe strada, in vecini, lucrurile se vad, iar aceasta stare provoaca o alta suferinta.
Situatia familiei pare disperata, fara scapare, fara logica, raman in arealul unei suferinte date. In acest context, avem nevoie de un dispozitiv aparte care sa reia situatia concreta a familiei si a ceea ce nu se vede, a suferintei familiale.
Dispozitivul utilizat in prezent, in occident, se bazeaza pe interactiunea cu o echipa de psihoterapeuti impreuna cu care, familia pleaca pe un drum de insotire. In ce consta aceasta insotire? Nu este vorba despre sfatuire sau despre tratament in sine, ci despre elaborarea situatiei din spatele a ceea ce se vede. Impactul pe care il presupune aceasta situatie asupra fiecarui membru al familiei si asupra grupului familial este major. Elaborarea presupune o punere in cuvinte a acestei situatii interioare, a acestui impact in care fiecare contribuie dupa posibilitatile sale psihologice din momentul respectiv.
Tendinta generala atunci cand in familie exista un copil autist de exemplu sau cu nevoi speciale este de a izola membrul bolnav, de a-l ascunde, de a-l include intr-un tratament care sa nu includa si pe ceilalti membrii ai familiei. Copilul se da psihologului care incepe o munca imposibila, tip ABA, in care eforturile se concretizeaza in niste succese observabile si care au un pret al alienarii copilului si al pierderii sale de relatiile familiale. Capacitatea reparatorie a legaturilor familiale este mult mai mare decat invatarea unui comportament oarecare considerat adecvat din punct de vedere social.
Cum reusesc legaturile familiale sa functioneze pentru a integra o boala, indiferent de natura ei si cum pot ele sa fac asta tine de relatiile inconstient – inconstient dintre membrii aceleiasi familii. Aceasta forta devine vizibila intr-un dispozitiv adecvat bazat pe permisiunea manifestarii inconstientului, a legaturilor. Acest dispozitiv este simplu, dar dificil de conturat. Este vorba despre o abordare centrata pe legatura, pe dreptul de a spune orice si, nu in ultimul rand, pe prezenta efectiva in acelasi timp si spatiu a unei familii impreuna cu copilul cu dificultati si a unei echipe de psihoterapeuti cu formare psihanalitica.
Acest lucru se numeste psihoterapie familiala psihanalitica, un concept aparut in urma cu 30 de ani si care a inceput sa se dezvolte foarte mult in Europa si America in ultimii 10 ani. Faptul ca si in Romania este posibil azi sa soliciti o terapie de familie este un fapt important.
A avea capacitatea de a solicita o terapie de familie pleaca de la un principiu simplu: si persoana bolnava este intr-o legatura cu tine. Nu o poti trata pe ea fara sa te implici si tu pentru ca esti deja implicat. In tine, se afla mai multe lucruri utile celui bolnav decat in terapie. Iar terapia familiala psihanalitica isi propune sa utilizeze aceasta forta a legaturii inconstiente.
Articol realizat de: psiholog-psihoterapeut Claudiu Ganciu.
Adresati autorului comentariile dumneavoastra, dand click aici.