Sa poti vorbi liber despre ceea ce ai in tine este ceva atragator pentru oricine. Sa alegi sa spui sau sa nu spui anumite lucruri devine o forma de libertate interioara. Dar sunt cateva stari care impiedica spusul liber. Fiecare om are anumite tabuuri despre care nu poate vorbi chiar atunci cand vrea sa o faca. Multe tabuuri sunt generate de vinovatie, anxietate, morala.
Daca pacientul are o soacra bolnava, pentru el ar fi mai simplu daca ea ar deceda. Sa gandeasca acest lucru ar fi un lucru interzis de morala, de bunul simt, de faptul ca ar presupune ca este un om rau. Disconfortul creat de faptul ca trebuie sa o ingrijeasca, disperarea data de faptul ca orice tratament ar face este inutil iar starea sa se va agrava in viitor il face sa sufere si sa se simta depasit. Mai curand ar dori sa isi indrepte atentia spre propriul copil, spre profesia sa. In schimb este pus in situatia sa treaca zilnic pe la ea, sa vorbeasca cu ea, sa ii faca cumparaturile. Se simte foarte vinovat pentru ceea ce se simte astfel incat nu poate sa vorbeasca cu nimeni despre dorinta lui secreta si inacceptabila. Imi spune la un moment dat aceasta dorinta a lui prezentand-o ca pe un mare secret. Dar deja acest lucru spus a produs o dorinta de a continua si de a plange pentru ceea ce se i se intampla, simte ca ceea ce se petrece nu este vina lui, ca nu are vreo contributie.
Sentimentul de vinovatie produce o presiune foarte mare, blocheaza orice manifestare a spontaneitatii. Vinovatia il face sa ramana suspendat ca o pedeapsa intre cautarea unei solutii disperate si imposibile precum si dorinta sa de a-i fi bine sotiei si familiei sale. Faptul de a dori sa ii fie mai simplu, sa isi doreasca o viata mai linistita facea din el sa se simta depasit. Desi ar fi fost mai bine pentru toata lumea ca el sa gandeasca situatia in conformitate cu realitatea acesteia, acest lucru nu era posibil pentru ca presiunea vinovatiei il facea sa sufere si sa ramana blocat.
El nu putea vorbi despre asta. Nu putea vorbi pentru ca nu avea voie sa simta asa ceva si se astepta din partea mea sa il condamn pentru ceea ce simte. Faptul de a putea vorbi insemna ca poate simti lucrul acesta si desi totul era neplacut putea sa exprime liber asa cum era. Ca urmare putea sa gandeasca ulterior liber despre asta si sa decida singur fara ca situatia soacrei sa-i monopolizeze viata si sa simta ca nu se mai poate bucura de nimic pentru ca ea este bolnava.
Nu a mai spus nimanui lucrul acesta pentru ca asa a decis el si nu pentru ca nu putea sa vorbeasca despre asta. Sensibilitatea lui foarte mare, dorinta lui de a avea grija de familie in sens larg s-a putut manifesta atunci cand el a castigat libertatea de a vorbi despre ceva ce parea imposibil de spus. A vorbi despre ceva inseamna a transmite un afect care poate sa fie exprimat. Spontaneitatea umana este de multe ori blocata, acest blocaj este intarit de vinovatie si de sentimentul ca celalalt va condamna spusul anumitor lucruri.
Acest lucru vine si din imaginea ca a vorbi inseamna a face. Faptul ca cineva poate spune ca isi doreste moartea cuiva ar conduce la faptul magic ca acest lucru se va si intampla. Atunci aceasta persoana va deveni un criminal. Este o situatie specifica copilului. Daca iti doresti ceva care simti ca moral e negativ, iar acel „ceva” se intampla, senzatia ca tu ai determinat intamplarea este implicita. Dar cum nu esti acea persoana rea, implicit vom ajunge sa vorbim despre vinovatia de a fi altfel decat esti. Similar era si senzatia pacientului despre care vorbeam. El nu era un criminal care sa ucida o persoana apropiata. Iar aceasta senzatie era mult prea grea pentru el. Sa nu vorbim atunci despre vinovatie?
Acest gen de interventie nu este posibila decat intr-o relatie care arata grija pentru ceea ce e profund, pentru detalii si pentru inconstient. Altfel nu este decat o constructie rationala.
Articol realizat de: psiholog-psihoterapeut Claudiu Ganciu.
Adresati autorului comentariile dumneavoastra, dand click aici.