In psihoterapie, indiferent daca vorbim despre cele individuale, de cuplu sau familie vom sesiza mereu un conflict prezent. Un conflict care este resimtit ca tensionat, imposibil de solutionat, care produce suferinta si incapacitatea de a vedea solutia.
Cererea de solutie – „eu ce fac in acest moment?” este traducerea in fapt a existentei conflictului – „sunt singura, nimic parca nu merge, profesional e criza si mi-e greu pentru ca lucrurile nu merg, sotul ma inseala si vrea sa ma paraseasca, cu copilul am conflicte dese”, spune pacienta. Suferinta pare sa fie evidenta. „Pana acum lucrurile au mers destul de bine cat timp aveam bani, cat timp reuseam sa ajut pe cei care ma cautam, imi placea sa ajut. Ei imi erau recunoscatori, ma invitau pe la ei. Acum cand simt ca nu mai pot face asta parca lucrurile s-au schimbat mult si nimic nu mai merge”.
Citatele de mai sus sunt sinteza unei situatii des intalnite care descriu o stare de conflictualitate interna. Pentru evitarea acestor conflicte o persoana apeleaza la tot felul de amenajari menite a proteja propriul Eu de suferinta. Astfel, modul de acceptare si de refuz al celuilalt pare sa fie construit pe ajutorul financiar si psihologic adresat celorlalti. Astfel, reuseste sa fie cu ei si sa fie in acelasi timp intr-o pozitie protejata. In fapt, ajutorul acordat este iluzia de a fi cu ceilalti si iluzia mentinerii individualitatii proprii. Prin ajutor ceilalti sunt respinsi de la posibilitatea creerii unei legaturi care sa reprezinte satisfacerea propriilor nevoi. Ei sunt mentinuti intr-o ipostaza de inferioritate, sunt oameni care au nevoie de ajutor prin urmare sunt ca niste copii care nu se descurca singuri.
Acest simptom il gasim in multe profesii, in care meseriile care se bazeaza pe satisfacerea anumitor necesitati ale celorlalti, sunt traduse intr-o nevoie de mentinere a statutului de ajutare a celuilalt. Avocatura, medicina sunt cateva exemple avute la indemana. Ele explica de multe ori profesia ca simptom, acei oameni care se dedica si devin dependenti de propria lor profesie care consta in a-i ajuta pe ceilalti.
In fapt, toate aceste profesii sunt o intalnire intre oameni si au un scop bine determinat – sunt menite sa asigure confortul celor prezenti in relatie. Relatia avocat – client nu este una de ajutor a avocatului catre client, ci una de intalnire intre nevoia clientului si nevoia avocatului intermediata de profesia juristului si care asigura un echilibru care le permite relatia. Avocatura, ca oricare alta profesie are reguli pe care le respecta amandoi. Regulile, schimbul dintre ei, relatia lor asigura succesul proiectului comun – castigarea procesului de exemplu.
Ceea ce genereaza aceasta situatie de inferioritate este o alianta inconstienta intre avocat si client in care cel din urma ocupa o pozitie de copil mic, neajutorat care accepta tacut forta avocatului sau se revolta impotriva atotputerniciei acesteia. Indiferent de atitudine, simptomul si alianta lor inconstienta bazata pe o fantasma comuna in care se completeaza reciproc conduc astfel la o relatie cu rol de satisfacere. Acesta va fi un pericol constant asupra scopului lor comun – ei vor reveni la relatia lor satisfacatoare care se va constitui intr-un simptom.
Simptomul acesta poate sa fie foarte divers si resimtit ca imposibil de oprit de apelat la el precum si ceva de scapat de el intrucat este resimtit ca neplacut intr-un mod major. Ca este vorba despre atacul de panica, despre pariurile sportive sau despre starea de singuratate constanta, situatia este mereu aceiasi. Simptomul satisface o situatie care altfel e resimtita ca ingrozitoare si in acelasi timp este de tratat. Aparent in mintea pacientului este dorinta majora de a gasi o solutie. Dar oferirea unei solutii ar anula simptomul, adica punerea fata in fata cu o situatie care pare infricosatoare si solutia nu rezolva conflictul. Prin urmare, este necesar o munca de aducere a conflictului la lumina care sa permita acestuia (persoana, cuplu, familie) sa descopere ceea ce se intampla si ulterior solutiile vor apare de la sine si nu vor fi resimtite ca artificiale. O solutie artificiala este un sfat. Cand dati un sfat credeti ca celalalt nu s-a gandit si el la varianta oferita?
Articol realizat de: psiholog-psihoterapeut Claudiu Ganciu.
Adresati autorului comentariile dumneavoastra, dand click aici.