fbpx

Care este rolul psihoterapiei in controlul greutatii corporale?

Omul a fost preocupat dintotdeauna de dihotomia vietii si a mortii, de problema imbatranirii si a longevitatii, de frumos si de urat deopotriva. Astfel a cautat elixiruri miraculoase ale tineretii fara batranete si vietii fara de moarte, si in aceeasi ordine de idei cura minune, medicamentul sau regimul care „sa-l slabeasca” in „no time” si sa-l faca din nou tanar, frumos si sanatos si, de ce nu, poate plin de succes…

Ori asa ceva nu exista! Pierderea kilogramelor e un drum lung, care necesita motivatie, efort, timp si educatie, dar este un drum care trebuie urmat fiindca la capatul lui ne asteapta un organism sanatos si o viata implinita.

Trebuie sa invatam ce inseamna sa slabim, dar mai ales ce inseamna sa traim sanatos, chiar daca initial nu pare simplu si nici distractiv, deoarece numai asa putem ajunge la numarul de kilograme potrivit si sa ramanem acolo, fara a ne ingrasa la loc in lunile care urmeaza.

Dezamagirile, nemultumirile, anxietatea, stresul sau insatisfactia de orice fel au ca rezultat un dezechilibru hormonal care duce la o stare de „NE-bine”, in care de cele mai multe ori, mancarea pare companionul perfect, desi solutiile sunt cu totul altele!

Rolul consilierii psihologice este acela de a asista clientul cu probleme de greutate in depasirea acestui impas existential pe care-l reprezinta kilogramele in plus, prin folosirea eficienta a resurselor personale. Consilierea are darul de a clarifica anumite nevoi personale, de a analiza raspunsurile emotionale, cognitive si comportamentale ale clientului fata de problema kilogramelor in plus.

Pacientul descopera impreuna cu terapeutul noi raspunsuri, comportamente si noi scenarii de viata, deoarece a optat pentru o schimbare, pentru un nou management al stilului de viata. Alaturi de terapeut descopera ca o noua perspectiva asupra pierderii kilogramelor este necesara pentru a putea renunta la o iluzie, si anume: ca este foarte simplu sa slabesti, ca se intampla dintr-o data daca ai gasit produsul potrivit sau cura perfecta, dar mai ales la falsa perceptie ca nu este nevoie sa renunti la nimic din vechiul stil de viata.

In mod paradoxal, aceasta iluzie prolifereaza in randul celor cu probleme de greutate, desi numarul celor supraponderali, obezi sau cu obezitate morbid este in continua crestere!

Citeste si:  Chicken nuggets cu peste 50% reducere la carne

Adevarul este ca, la ora actuala o alimentatie sanatoasa, refuz sa scriu dieta, reprezinta unicul tratament al kilogramelor in plus pe termen lung si unica metoda de profilaxie a bolilor din cadrul sindromului metabolic, si o modalitate sigura de a fi longeviv. Chiar daca nu sunteti facut sa socotiti calorii, tot trebuie sa respectati cateva reguli simple:

Mancati ca sa slabiti, deoarece NE-mancatul ingrasa.
Invatati, din nou, ce inseamna senzatia de foame si cea de satietate, ascultandu-va cu atentie corpul.
Retineti lucrurile de baza despre proteine, glucide si lipide, deoarece sunt alimentele esentiale ale alimentatiei dumneavoastra.
Mancati cu masura si invatati sa faceti alegeri si asocieri corecte. Trei mese pe zi si abtineti-va sa rontaiti intre mese.
Orice aliment ingrasa atunci cand mancam mult, deci alegeti un nivel caloric rezonabil cu ajutorul medicului dumneavoastra de familie / nutritionist.
Asumati-va responsabilitatea pentru faptele dumneavoastra si renuntati definitiv la diete! Alcatuiti-va singuri, pe gustul dumneavoastra, variantele corecte de mic dejun, pranz si cina, chiar daca la inceput poate parea putin dificil.
Nu uitati: trebuie sa va placa ceea ce mancati.
Ganditi pozitiv si nu uitati sa zambiti pentru a va incuraja!

Citeste si:  Diabetul, boala care ataca pe ascuns

Nimeni nu a spus ca e usor, va trebui sa faceti alegeri noi, sa nu va lasati tentati de ispite la tot pasul, poate va veti schimba relatiile cu cei din jur, poate veti avea senzatia ca nu detineti controlul deplin asupra vietii dumneavoastra, dar cu siguranta ceea ce este de dorit sa controlati este felul in care va hraniti!

Daca incepeti cu acest pas, este foarte posibil ca in acelasi timp sa gasiti puterea si resursele necesare pentru a putea controla celelalte aspecte din viata dumneavoastra.

Aveti incredere in dumneavoastra, acordati-va timp si atentie pentru a avea success in lupta cu kilogramele, acceptati-va temerile si slabiciunile pentru a fi mai puternic si nu uitati: umorul si rabdarea sunt „camilele cu care treceti orice desert”.

Articol realizat de Anamaria Gabriela Iulian, Medic Primar MF, Psiholog-Psihoterapeut, Consilier nutritionist

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.