fbpx

Cum amenajam camera de oaspeti

De ce ne plac atat de mult camerele de hotel? Ce le face atat de intersesante? Sa fie oare pafumul vacantei, starea de libertate, descatusarea de problemele cotidiene, designul modern sau pur si simplu faptul ca nu au primit inca amprenta familiei tale? De ce sunt oare atat de diferite de cele de acasa? Si ce ne face sa vrem cu determinare sa amenajam camera de oaspeti in acest stil?

Probabil ca fiecare dintre noi isi gaseste raspunsul in felul propriu de a fi, in preferinte, in idei sau in modul sau de viata. Cert este ca acest stil de transformare dintr-o simpla camera de oaspeti intr-o camera demna de un hotel de 5 stele a inceput sa fie din ce in ce mai abordat.

Cu gandul ca oaspetii vin, stau dar…mai si pleaca este bine sa dai acestui spatiu un caracter multifunctional. Dupa plecarea musafirilor el poate fi folosit drept birou sau, de ce nu, poate fi propria ta camera de relaxare.

Citeste si:  Stilul contemporan

Pentru inceput camera de oaspeti este un spatiu folosit pentru odihna. De aceea, din punct de vedere cromatic, ea trebuie sa dea o senzatie de confort vizual si psihic. In acest sens peretii in culori neutre, crem, bej sau ivoriu sunt o alegere perfecta.

Principalul element al camerei de oaspeti il reprezinta bineinteles patul. El trebuie sa se evidentieze prin dimensiuni, forma sau culoare. Incearca un pat generos, acoperit cu o lenjerie in culori tonice, care sa realizeze un constrast puternic cu nuanta peretilor. Astfel poti opta pentru combinatii indraznete de roz, rosu, galben, brun-roscat in diverse modele oricat de extravagante. Alege fara frica o alaturare de carouri scotiene, flori si dungi. Pentru ca reprezinta pete de culoare, accente unice in interiorul camerei, se vor constitui ca o adevarata piesa de rezistenta a acestui spatiu.
In plus, fii generoasa cu pernele! Mai mici sau mai mari, vor fi ca „cireasa de pe tort” in cadrul intregului ansamblu.

Citeste si:  Racoreste locuinta

Iluminatul artificial poate fi reprezentat de spoturi la nivenul tavanului, dispuse rational in puncte cheie ale camerei, folosite sa scoata in evidenta un obiect de arta sau o piesa de mobilier. Noptierele pot fi utilizate in principal pentru depozitare, ca suport pentru carti sau – de ce nu? – pentru ceasca de ceai. Asa ca nu le incarca inutil cu veioze. Pentru a lumina aceasta zona poti sa alegi corpuri de iluminat prinse de tavan si care sa coboare pana aproape de nivelul noptierelor. Practice, fara sa aglomereze spatiul, timid retrase dar care lumineaza perfect aceasta zona a patului.

Pentru a da o importanta deosebita patului, celelalte piese de mobilier trebuie sa fie reduse ca dimensiuni. Pe de alta parte, problema depozitarii poate fi rezolvata cu un dulap incastrat, cu usi glisante, cu oglinzi, care maresc vizual spatiul. In plus unele piese de mobilier pot primi functiune dubla. Prin asezarea unei oglinzi pe un corp de depozitare se obtine, in plus, si o masa de toaleta necesara pentru aceasta camera.

Citeste si:  Aranjare mobila in sufragerie

Pentru a folosi rational spatiul, biroul poate fi confectionat la comanda si dispus intr-unul din colturile neutilizate ale camerei. Acesta trebuie sa fie insa suficient de mare incat sa primeasca un telefon, fax, computer, si alte elemnte indispensabile pentru munca si sarcinile de la birou.

Televizorul si sistemul audio poate fi inchise intr-un dulap incastrat sau pot fi pozitionate pe etajere suspendate la un nivel convenabil, astfel incat sa nu disturbe fluxurile de circulatie.
Daca spatiul iti permite poti sa asezi in camera de oaspeti si o masuta pentru cafea. In plus poti sa folosesti si mici obiecte ornamentale: lumanari parfumate, globuri de sticla cu plante uscate folosite la aromoterapie, toate acestea avand ca scop o deplina relaxare si incantare a simturilor.

Amenajeaza o camera de oaspeti respectand principiile functionalitatii dar fa-o sa fi desavarsita si in plan estetic!

Un comentariu

Lasă un răspuns la andrei Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.