Fiii vostri singuri hotarasc in viata care-i meseria ce o vor urma… Pana sa ajunga insa acolo, hotarati voi, mamicile, pentru ei. Care-i camera ce o vor locui, spre exemplu. Iar asta isi pune amprenta asupra personalitatii lor inca de pe cand nu percep ce se petrece in jur.
In ce priveste ambientul, primul lucru care cade sub ochii bebelusului e culoarea camerei, culoarea pregnanta a peretilor. Studii psihologice, fara confirmari certe insa, atribuie culorilor un rol in comportamentul si dezvoltarea celui care le are toata ziua in fata. Tendintele cele mai raspandite sunt cele din bancul cu botoseii: albastru pentru baietei, roz pentru fetite. Niste alegeri fericite, de altfel: ambele, indiferent de sexul micutului locatar, relaxeaza, calmeaza o faptura agitata, ii dau un somn linistit si, in general, o fire linistita.
Verdele aduce si relaxare, alungand nervii, incapatanarea si nelinistea, si conferind energie. Portocaliul insufla doar energie, nu si atmosfera de calm, chiar daca ocupantul camerei nu vede in ea o culoare politica.
Din tricolorul romanesc, doar albastrul, despre care am vorbit, e recomandabil. Galbenul face copiii mititei sa planga mai des decat orice alta culoare, iar rosul, care da cea mai multa energie din tot spectrul coloristic, accelereaza pulsul si stimuleaza impulsivitatea.
Daca spatiul locuintei permite, e de preferat ca bebelusul sa detina propria lui camera, si nu un patut pus in dormitorul parintilor sau al mamei. Inclusiv un paravan poate sa rezolve problema, mai ales ca metrii patrati destinati lui nu trebuie sa fie foarte multi. Astfel, de cum invata sa merga si sa vorbeasca, se va dezvolta in el sentimentul independentei, al responsabilitatii. Nu va mai deprinde teama de intuneric si de singuratate, nu va mai bazai la sapte ani ca vrea sa doarma cu mami, nu-i va fi frica sa ramana singur acasa cand mama sau tata se duce sa ia paine. Daca nu se poate alcumva decat cu bebelusul in dormitorul parintilor, cautati sa nu folositi prea des televizorul.
Am stabilit ca bebele are camera lui, sa vedem cum o amenajam. Pana sa poata merge de-a busilea, copilul isi va petrece mai toata vremea in pat. De lemn, de plastic sau de metal, patutul trebuie sa aiba gratii suficient de dese incat bebele sa se poata doar agata cu manutele de ele, nu si sa scoata printre ele piciorusele sau, si mai grav, capsorul! Salteaua, destul de tare, si nu pufoasa, nu trebuie sa lase spatii goale langa marginile ei.
De cum incepe sa se deplaseze in toate cele patru membre, pardoseala devine teritoriul de baza al bebelusului. O suprafata dura si rece, chiar si acoperita de covor, nu e tocmai indicata. Mocheta e moale si calduroasa, doar ca n-o putem pune pe batator sau duce la curatatorie, fiindca, mai mult ca sigur, beneficiarul ei o va pata fara sa stea prea mult pe ganduri. Pluta si linoleumul natural sunt doua optiuni in ton cu vremurile. Ecologice, moi si impermeabile.
Copilul e un vajnic explorator. Nici nu va trece prin cap pe ce e in stare sa se cocoate ca sa ajunga pe pervazul ferestrei sau pe vreun sifonier. Nicio piesa de mobilier care nu-i foloseste in mod cat se poate de concret copilului n-are ce sa caute la el in incapere, nu vom depozita aici, nici macar pentru o zi, obiecte carora nu le gasim loc altundeva. Daca puteti sa asezati prizele cat mai sus, unde nu ajunge scormonitorul tanc, e foarte bine. Daca nu, acoperiti-le cu niste capace care au aceasta destinatie. Mobila, atata cata e, daca prezinta colturi, protejati-le cu niste adezive. Nu, ne-am exprimat gresit: pe copil protejati-l.
Tapetul lavabil, pentru care exista si lipici nontoxic, e cum nu se poate mai potrivit. Pe vremuri, se nasteau isterii de familie cand micutul pictor mural isi incerca talentul. Acum, n-are decat sa impodobeasca peretii cum si cat ii place!