Diferenta dintre societatea anilor ’60 si cea a anilor ’40 e mult, mult mai mare decat cea dintre anii ’90 si ’60. vertiginoasa crestere economica a Statelor Unite si a Europei vestice a conferit clasei medii un nivel de trai decent, pe care niciodata in istoria omenirii nu-l cunoscuse. Conventionalul a primit o lovitura mortala. Femeile au avut curajul sa poarte pantaloni si fuste care saltau de genunchi. Unele saltau cu mult, prefigurand explozia sexuala a anilor ’70. Blugii au avansat in ierarhie, incetand sa mai fie uniforma exclusiv muncitoreasca. Permitandu-si sa traiasca pe picioare proprii, tinerii au inceput sa locuiasca singuri, iar dupa ce plateau chiria le mai ramaneau bani sa-si cumpere placi cu Beatles si Rolling Stones si sa-si amenajeze camerele intr-un stil care diferea cu totul de ceea ce aveau ei acasa, la parinti.
Stilul opulent al ultimelor decenii pierde teren in favoarea noilor forme. Nu noi trebuie sa ne adaptam mobilierului, el trebuie sa se plieze dupa noi – asta e deviza novatoare a anilor ’60. Plasticul, material ignobil pana atunci, capata o importanta la care nu visa. Capacitatea lui de a lua orice culoare e folosita din plin, si de aici explozia coloristica din locuinte. Formele pieselor de mobilier devin tot mai ciudate: apare, spre exemplu, fotoliul in forma de bila. Fotoliile, canapelele care altadata sedeau neclintite unde le puneai sunt acum tot mai usoare si pot zbura dintr-un loc in altul al camerei sau al casei. Salteaua aruncata direct pe podea e buna de pat, sacii umpluti cu puf sunt ideali sa te tolanesti pe ei.
Ca replica la stilul modern, in anii ’60 s-a nascut posmodernismul, in Statele Unite. Modernul se axa pe lipsa ornamentelor si maxima functionalitate a pieselor de mobilier, un curent care mai avea pana sa castige teren cu adevarat. Postmodernistii imbratiseaza inclusiv ideea formei fara fond, e vorba de mobilierul artistic. Poate ca vi s-a intamplat sa vedeti vreodata o statuie si sa nu va dati seama ce reprezinta. Sau poate ca nu vi s-a intamplat, fiindca ati trecut pe langa ea fara sa realizati ca aveti de-a face cu o statuie.
Poti privi o piesa de mobilier artistic postmodern, si inca o piesa de mari dimensiuni, si sa te gandesti: sa te asezi pe ea picior peste picior, sa-i cauti un maner s-o deschizi? In afara de forma, si culorile folosite de postmodernisti sunt neconventionale. Curentul postmodern vrea insa confort pentru suflet, minte si trup. Mobilierul artistic doar creeaza impresii de nesters, emotii. O alta ramura a postmodernismului, din aceeasi tulpina cu artisticul, chiar daca difera profund de el, e stilul ergonomic. Respingand scrobeala vietii de zi cu zi, designul anilor ’60 a acaparat si birourile: unul care lucreaza intr-un astfel de mediu petrece mai mult timp activ acolo decat acasa. Scaunele si mesele de lucru cat mai confortabile sunt caracteristica ergonomicului.
In anii ’60, la care dorim noi sa ne intoarcem, si chiar daca nu dorim, tot ne vom intoarce odata si-odata, fiindca moda e ciclica, locuintele cu spatii generoase au adoptat stilul scandinav. Culoarea alb predomina, combinata cu rosu, verde sau galben, ferestrele sunt mari, cu perdele vaporoase si draperii vesel colorate, peretii albi, cu tablouri apartinand artei contemporane, pardoseala tot alba, acoperita de covoare mici, din tesatura. Materialele naturale sunt de baza. Poate ca Norwegian Wood, piesa trupei Beatles, sa fi generat moda asta. Si totusi, stilul scandinav e cald si primitor, iar cantecul spune cam asa: ea m-a invitat sa sed pe undeva, eu m-am uitat in jur si n-am gasit niciun scaun…