fbpx

Copilul meu – un mic bataus?

Mare este mirarea unei mame care afla ca scolarul ei, ingeras dulce acasa, devine in colectivitate un mic monstru care bate alti copii, deranjeaza orele si nu sta locului o clipa. Totusi n-ar trebui sa ne miram atat de tare. Agresivitatea este primul raspuns la frustrare pe care copilul il invata. Atunci cand nu se poate exprima prin cuvinte, bebelusul plange, musca si loveste pentru a arata ca ceva anume nu corespunde dorintelor lui.

Anumiti copii raman cu acest obicei si atunci cand invata sa vorbeasca, iar comportamentul lor este incurajat de „rasplata” pe care o primesc atunci cand sunt agresivi. Astfel, copilul care deranjeaza orele primeste cea mai mare atentie din partea invatatoarei, copilul care ii impinge si ii loveste pe ceilalti la locul de joaca ajunge sa petreaca cel mai mult timp in leagan. Tocmai de aceea, atunci cand vrei sa „vindeci” micul bataus, problema cea mai mare este ca, pe termen scurt, agresivitatea ii aduce numai beneficii. Abia peste cativa ani, cand ajunge la scoala, micutul agresiv isi da seama ca nu are prieteni, ca toti colegii il evita.

Citeste si:  Un text cainesc despre mai multe feluri de animale

Totusi ce face un copil sa creada ca violenta este o modalitate de a-si rezolva problemele? In mod ciudat, copilul agresiv este nesigur, nu are incredere in sine, sufera pentru ca nu primeste atentia pe care si-o doreste si nu isi gaseste locul in colectivitate. Agresivitatea este o metoda de a atrage atentia asupra sa, de a castiga incredere in propria persoana si o cale usoara de a deveni lider intr-un grup.

Din fericire, ca orice narav, si agresivitatea are lecuire. Este nevoie de mult tact si perseverenta din partea ta, ca mama, insa nu este imposibil. Primul pas, atunci cand vrei sa vindeci un mic bataus, este sa identifici acei factori care declanseaza comportamentul agresiv. Poate fi vorba de frustrare, de oboseala, de dorinta de a atrage atentia asupra sa. Poate sa se intample in orice moment al zilei sau numai spre seara cand copilul e obosit. Tine de tine sa descoperi exact ce il supara.

Odata ce ai determinat factorii care duc la violenta, iti va fi mai usor sa-i indepartezi. E prea obosit? Ai grija sa se odihneasca atat cat trebuie. Nu primeste destula atentie? Petrece mai mult timp cu el. Nu poate comunica altfel? Invata-l sa comunice. Urmareste copilul atunci cand e posibil, de exemplu cand se joaca in parc. Daca observi ca isi pierde controlul, tine-l langa tine cateva minute, pana se calmeaza, cu alte cuvinte scoate-l din mediul care ii provoaca agresivitatea.

Citeste si:  Tara lui Dracula. Film cu vampiri fara femei frumoase?

O alta modalitate de a indeparta crizele de agresivitate este rutina. Copiii au mare nevoie de ea, cu atat mai mult cei cu probleme de comportament. Rutina ii ajuta sa ramana calmi, sa simta ca au situatia sub control. Oricat de tentant ar fi sa lovesti un copil violent, bataia nu face decat sa inrautateasca lucrurile, deoarece ii arata ca adultii recurg la violenta pentru a rezolva o problema. Iar tu vrei sa-i arati exact contrariul. Da-i celui mic ocazia sa se poarte frumos si rasplateste-l atunci cand o face. Organizeaza activitati in care el sa devina lider intr-un fel pozitiv. Nu face comparatii intre el si fratii lui sau alti copii cunoscuti, caci nu ai face decat sa intaresti idea de competitie si lupta.

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.