fbpx

Bucuresti nu crede in ploaie. Si nici in presa

Ziua douazeci si noua de proteste. Ajung in Titan, in zona parcului, acolo unde era punctul de intalnire. De dimineata, cand mi-am aruncat ochii pe geam, am avut o strangere de inima. Ploaia si protestele nu fac vreme buna. Cand am iesit de la metrou, in jurul orelor 17:00, erau vreo doua sute de oameni. Cateva ore mai tarziu, dupa un mars prin Titan, Grigorescu, Dristor, Delea Noua, Calarasi, Coposu, Unirii, spre punctul final: Piata Universitatii, eram cinci mii de oameni uzi leoarca. Surpriza, dar 4 ore si jumatate in ploaie continua transforma chiar si o geaca de schi intr-o carpa uda si grea. La protestele astea, oricat as cauta sa ma feresc de cuvinte mari, oamenii cresc in cinci minute cat altii in ani.

Protestatarii s-au adaptat si au aparut lozinci noi: „Fie ploaie, fie vant, nu ne pierdem din avant”, „Ploua, ninge, vom invinge” sau „Fie ploaie, fie vant, dam cu Goldul de pamant”. Vremea asta a fost un test. Da, n-am mai fost 25 de mii, dar 5 mii tot ne-am strans, iar asta dupa numaratorile presei, despre care stim cum relateaza. Jandarmeria refuza sa dea cifre oficiale. Nucleul dur se mentine, inima bate in continuare si tot mai multi refuza propaganda oficiala. Oameni de toate orientarile, predominant tineri, cu copii chiar si pe ploaie, bine blindati in carucioare in huse transparente de plastic, au scandat pe parcursul celor 8 kilometri „Iesiti din casa daca va pasa!”, „Uniti, salvam Rosia Montana!”, „Ponta si comisia, sa va dati demisia!”, „Ce vrem noi e si pentru voi!”, „Vrem natura, nu cianura!”, „S-a dat spaga barosana pentru Rosia Montana!”. Dar si „Refuz, rezist gazelor de sist!”.

Citeste si:  Kate Winslet nu vrea sa-i fie fotosopate fotografiile

Intre timp, in realitatea paralela, un afis care consemna moartea presei romanesti, demisia ei in fata deontologiei si misiunii de informare corecta a publicului – poate nega cineva? – se transforma, in halucinatia colectiva a postului Antena 3, in amenintari cu moartea la adresa persoanelor de acolo. Nu pot sa le acord prezumtia inocentei, ca sa folosesc un eufemism. In consecinta, pe tonuri grave, Gadea declara ca Piata este plina de „basisti”, cu supradoza de ketamina si urina (!!!). Si ne ameninta gingas cu „iubirea” multilor fani Antena 3 care ne-ar putea pocni desi, doamne fereste, ei nu-si doresc sa ni se intample ceva grav.

Formularea a fost urmatoarea:

Sper ca va veni si o zi in care in tara noastra sa nu se mai doreasca atat de mult moarte, sa moara ala, sa-i moara copilul, sa-i moara nepoata, sa mori tu, sa moara ma-ta.

Celor care ne doresc moartea: Probabil ca Mircea (Badea – n.red.) o sa isi spuna in emisiune punctul de vedere. Lui Mircea, mie si altora. Pentru ca ei sunt sclavii lui Basescu.

Citeste si:  Activism la bustul gol

Pentru ca au reusit sa aduca in Piata Universitatii, pe langa cei onesti, care probabil ca au fost si sunt. Cu toti banii lui Soros, cu toate organizatiile lui Soros, cu toate organizatiile ICR-iste basiste, au reusit sa aduca in piata… cati au fost aseara? 10 mii? In seara asta nu mai era nimeni.

Vreau sa le atrag atentia ca in momentul in care urasti intr-o asemenea maniera incat sa urezi moarte cuiva si ii pui lumanari la capatai s-ar putea sa nu stii de unde te loveste. Sper din toata inima sa nu se intample asa ceva.

Dar nu-i iritati pe oamenii multi, foarte multi care iubesc postul acesta de televiziune si pe oamenii care lucreaza aici.

Pentru ca voi nu stiu daca stiti, ca multi dintre voi nu stiti din cauza ketaminei, multa ketamina va impiedica in a intelege lucrurile. Ketamina voastra, urina prietenei, a prietenului, va impiedica.

Dar sefii vostri – pentru ca voi sunteti niste sclavi, sunteti sclavii lui Basescu si ai regimului lui – sefii vostri stiu cat de multi oameni se uita aici pentru ca din acest motiv v-au pus sa injurati Antena 3.

Oamenii aia s-ar putea sa fie deranjati de mesajele voastre instigatoare si de ura asta teribila. Si noi nu putem sa fim responsabili daca voi continuati cu lucrurile astea.

Citeste si:  Folosirea anticonceptionalelor, interzisa de Biserica?

Emisia se incheie cu imaginea celor 60 000 de fani (nu stiu cat de reale sunt cifrele) pe care Antenele i-au strans la Craiova. Impropriu spus. La o asemenea prezenta, cred ca o contributie masiva a avut-o numarul mare de artisti invitati care au concertat pentru public gratuit. O observatie as mai face: sub imperiul emotiei, domnul Gadea a uitat ca ICR nu mai este condus de domnul Patapievici de mai bine de un an, cand acolo au fost cocotate domnul Marga si ale sale evenimente culturale de inalta tinuta, precum festivalul de udat nevestele.

Cei de la Antena 3 si altii asemenea lor isi continua somnul ratiunii degraba nascator de monstri. Degeaba va zbateti, degeaba instigati, degeaba demonizati si discreditati: oamenii informati, oamenii care s-au trezit nu va mai cred. Oricate convulsii ati incerca sa provocati, oricate etichete false ati incerca sa lipiti, oricate seminte ale urii ati incerca sa aruncati in continuare. Pomii vostri sunt sterpi, lipsiti de roade. Ati avut, pe parcursul acestei luni, sansa unei treziri la realitate, ati avut sansa unei intoarceri. Ati ratat-o si ati preferat sa ramaneti in aceeasi viziune ingusta, care v-a adus aici. Demonizarile sunt o arma tocita, care nu mai functioneaza, un refren prafuit, care nu mai convinge. Pentru ca, da, incredibil, oamenii incep sa se trezeasca. Si nu puteti face nimic pentru a opri asta.

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.