Daca as zice ca am o problema cu doamnele, ar fi desigur o exagerare. De fapt, nu doar o exagerare, ci o afirmatie complet falsa. Problema mea e cu legitimitatea impunerii unor tipare de comportament despre care se crede ca ar defini o doamna.
Ce este aceea o doamna, mai intai de toate?
Fenomenul «doamna» este mai rar intalnit decat s-ar crede. Intai de toate, el nu se rezuma la a purta tocuri si taior, nici la a vorbi politicos, nici la a sti sa-ti asortezi esarfa la poseta. Doamne adevarate am vazut putine in viata mea. Le numar pe degetele de la o mana.
Doamna este acea femeie care umple un spatiu fara sa deschida gura. Cea care devine, din putine gesturi si si mai putine vorbe, centrul de greutate al oricarei adunari. Vortextul de caldura si ratiune. Proportiile grecesti. Perfecte.
La noi insa, a fi doamna presupune a fi non-agresiva. Sau, in situatii tensionate, de a folosi cel mult mijloace defensive, niciodata pe cele ofensive. Sa fii competitiva, sa ataci, sa subliniezi anomalia acolo unde o vezi – toatea astea sunt calificate ca fiind comportamente nespecifice doamnelor.
Aici, vin si contrazic perceptia : o doamna nu e aceea care refuza lupta, ci cea care nu insista folosind aceleasi arme intr-o batalie pierduta. Nu combativitatea este nespecifica doamnelor, ci uzul armelor neadecvate. Nu indrazneala, ci tupeul.
Este o deosebire substantiala de textura intre cele doua.
Altfel, fusta nu exclude armura. Doamna inseamna intuitia perfecta a masurii. Simtul proportiilor. Cuvantul adecvat. Delicatetea manusii ce inveleste o mana ferma. Doamna nu este o caprioara. Doamna este o leoaica. Iar celor socati de cruzimea leoaicei, le spun ca ea nu ucide dincolo de limita necesarului, iar excesul ii este necunoscut. N-are calculul prevazator al ursului, nici oportunismul hienei.
La fel, o femie care se bucurade sexualitatea ei nu este exclusa din categoria doamnelor. Ci doar cea care-si foloseste sexualitatea si sex-appealul in moduri, sa le zicem, neadecvate. Doamna T nu era o abstinenta.
Putini dintre cei ce reclama « doamne » au vazut vreodata cu adevarat una. De altfel, bietul cuvant a ajuns o fantosa, un pretext, un motiv pentru a invalidarea spuselor/atitudinii/reclamatiilor cuiva.
Unui barbat combativ nu i se va spune niciodata ca nu este un domn.
Doamna este un ideal catre care unele tind, dar care nu poate fi impus si nici reclamat tuturor.
Putini dintre cei ce reclama « doamne » au vazut vreodata cu adevarat una. De altfel, bietul cuvant a ajuns o fantosa, un pretext, un motiv pentru a invalidarea spuselor/atitudinii/reclamatiilor cuiva.
Unui barbat combativ nu i se va spune niciodata ca nu este un domn.
Doamna este un ideal catre care unele tind, dar care nu poate fi impus si nici reclamat tuturor. Este doar unul dintre chipurile feminitatii, nu un varf de ierarhie.
Foarte interesant articolul tau, desi il comentez cu mare intarziere…
De fapt, nici n-o sa comentez prea mult ca nu prea am timp, am multe, multe lucruri de vazut, citit, facut in seara asta.
Scurt si concis: nu prea stiu exact ce mai este o doamna fiindca la modul foarte sinecer foarte rar vad cate una. La mine la serviciu (spre exemplu) – la nivel micro, totusi – desi sunt mai multe femei decat barbati, nu stiu sa mentionez NICI MACAR UNA la momentul acesta. Nici macar doamnele care se considera cele mai doamne nu se incadreaza (conform standardelor mele) – regret sa spun asta…Sincer, nu-mi aduc aminte decat de una (si aceea a iesit la pensie in toamna trecuta…) si ar mai fi inca una-doua (dar cu mare indulgenta) si tot din generatia veche…
Probabil ca sunt eu mai exigenta sau poate exagerez, iarasi…
Insa in seara asta (marti 13) asa gandesc…
Multumesc pentru articol si seara frumoasa.
PS: nici eu nu sunt o adevarata doamna (tot conform standardelor mele foarte ridicate), dar macar eu nu am pretentia asta…
Multumesc, Roxana I.
La fel de rar mi se intampla si mie, dar e o adevarata placere cand apar.
Nici eu nu sunt una. Inca. 😛