fbpx

Manualul micii misandre

Sa vedeti peste ce-am dat intr-o biblioteca prafuita, printre alte lucrari de mare valoare si angajament precum “Ghidul astroloagei”, “Mic indreptar de vrajitorie ideatica”, “Afla cum sa pari inteligenta in 10 pasi pe intelesul proastelor” si “Indreptarul cosmetic al micii teroriste”.

1. Misandra va incerca prin toate mijloacele sa-si nege anatomia feminina. Astfel, va ignora faptul ca are sani, ca are solduri si vagin. Ori de cate ori, aceste “detalii” vor incerca sa ia legatura cu ea, sa-si semnaleze prezenta, misandra le va reduce la tacere. Avand norocul de a nu fi dotata de natura cu cine stie ce daruri fizice (altfel, nu devenea misandra, iar relatiile cu sexul opus erau mult mai prietenoase si mai… lubrifiate, neexistand atatea “asperitati”), misandra se va imagina pe sine drept un cerebel urias care participa in permanenta la mitinguri impotriva a orice. Caracterele tipic feminine vor deveni un fel de “dusman de clasa”. Prin aceasta atitudine, misandra va scuipa in sus. Ghici unde va pica.

2. Misandra este in permanenta in razboi. Cu toata lumea. Biserica, statul, scoala, vecinii si vanzatorii de la aprozar. Va depune reclamatii peste tot si va uri aprig pe toata lumea. Va tine prelegeri la coada, cand va merge sa-si ia bormasina la promotii. Din principiu, nu apeleaza la muncitori calificati. Este posibil ca, experimentand prin casa, sa aiba loc mici accidente, dar misandra e sfatuita sa nu se lase prada disperarii chiar daca isi pierde o falanga o data la doua saptamani.

Citeste si:  De la prisnita cu mustar la cum sa-ti recuceresti barbatul cu o laba de viezure

3. E posibil ca lumea sa o ignore. Misandra nu trebuie sa dispere. Va provoca pe oricine ii va iesi in cale. Se va plimba des in preajma unitatilor militare, va fluiera pe la garduri. Daca nici asa nu merge, atunci va cauta sa se angajeze, undercover, intr-un penitenciar. E posibil ca acolo sa obtina tratamentul dorit. Exista insa situatii cand misandra se va dovedi inapta si pentru jobul de bucatareasa la inchisoare. Atunci, se impune sa apeleze la automutilare. Ranile trebuie mentinute purulente, mereu la limita cangrenarii.

4. Misandra trebuie musai sa aiba un vocabular asemanator cu al unui ultras. Pe vremuri, birjar. Daca e nevoie, isi injecteaza testosteron. Nu-i pasa ca ajunge astfel sa capete multe dintre trasaturile pe care le acuza la noi. Din ura pentru barbati, misandra ajunge cum e mai rau: un barbat fara cojones, dar cu o gura compensatoare pe post de premiu de consolare. Pentru inspiratie: a se asculta mult hip-hop. Misandra va invinge pe teritorii straine ei. – aceasta este mantra pe care trebuie sa o repete ori de cel putin 534 ori pe zi.

5. Cu niciun pret, misandra nu va intra in bucatarie. Chiar daca ramane singura, inchisa in casa, timp de o luna, iar mancarea din frigider nu necesita decat preparare termica, misandra nu va comite sacrilegiul de a pasi in acest spatiu spurcat. In situatii de urgenta se impun urmatoarele:

Citeste si:  Fantasticul mister din jurul pudelului cu botosei roz

– misandra nu va mai duce gunoiul. Isi va improviza dintr-un elastic de par o prastie cu care va incerca sa vaneze gandaci. Se va hrani cu acestia, prajindu-i cu grija la bricheta, pe toate partile. Astfel va respecta porunca “Nu vei gati!”. In plus, isi va revendica inca o felie de teritoriu strain: din bucatareasa, vanatoreasa.

– de indata ce va fi cu putinta, misandra isi va desfiinta bucataria si o va inlocui cu un vagin supradimensionat, stilizat abstract. Numai misandrei incepatoare ii este permis sa aiba bucatarie in casa, la nivelul avansat, prezenta acestei camere ii este total interzisa.

6. Misandra nu va face sex. Daca se intampla totusi vreun accident (e sub influenta bauturilor alcoolice sau a etnobotanicelor), misandra va pastra mereu pe fata o expresie dezgustata, plina de sila, mentinand o pozitie rigida, cu bratele pe langa corp. Ii este total interzisa emiterea de sunete specifice acestui act ca nu care cumva barbatul cu care s-a “acuplat” sa creada ca-i plac veselele ghidusii de sub cearsaf. Daca, din greseala, va imbratisa totusi barbatul cu care face sex, cum ajunge acasa, misandra va trebui sa-si smulga sprancenele si genele cu totul in semn de protest. Totusi, e de preferat ca misandra sa evite sexul cu barbati. In stadiile avansate, ea poate tinde catre lesbianism. In cele incipiente, se va opri la sex shop si isi va ascunde bine, bine, dildo-ul ca nu care cumva prezenta acestuia sa tradeze vreo nostalgie dupa prezenta masculina autentica.

Citeste si:  Auto-depasirea este o chestie periculoasa

7. Misandra incepatoare va arunca galeti cu apa rece de la balcon in capul persoanelor de sex masculin. Abia cand va avansa si va capata experienta in terorismul misandric, va putea pocni pensionari pe strada si se va echipa cu o pereche de role pentru a fugi de la locul accidentului. Si mai tarziu, va putea aplica pedepse corporale aurolacilor sau va putea patrula pe strazi intr-o costumatie care combina Batman cu Cat Woman.

8. Misandra nu va consuma decat produse culturale ale caror autori sunt femeile. Cum unele nume sunt ambigue, putand fi purtate de ambele sexe, sau sunt din limbi si culturi necunoscute, fiind greu de “descifrat”, ori de cate ori o misandra va dori sa achizitioneze o carte, sa vizioneze un film, va trebui sa-si consulte cel putin 5 colege misandre pentru a fi sigura ca respectivul produs este gandit, conceput de o femeie si nu de inamic. Reunirea celor 5 va purta numele de Celula de criza culturala a micii misandre.

9. La sfarsit: misandrele din toate tarile se vor uni si vor descifra misterul ecuatiilor de gradul 2, raspunsul la dilema gainii care naste pui vii si de ce Bugs Bunny castiga mereu.

54 Comentarii
  1. Ai scris, la un moment dat, o propozitie-cheie, MAXIMUS.

    \” E POSIBIL CA LUMEA SA O IGNORE\”…

    Din disperarea si nemultumirea pe care le provoaca aceasta… ignorare, de multe ori subconstiente, dupa cum se stie, se nasc si la femei / dar si la barbati … niste reactii extrem de ciudate si contradictorii.

    Poate nu de magnitudinea celor nascocite (cu haz si ironie aici/ prin simpaticul tau … semnal de alarma, sa-i spunem) dar, de multe ori, ingrijoratoare.

  2. Max, hai sa-ti spun cum am devenit misandra. Nu m-am nascut asa. Am fost o fata normala candva. Pana sa prajesc gandaci de bucatarie (care-s f gustosi si nutritivi by the way) vanati cu elasticul de par si sa pocnesc mosii-n cap pe la cozi, sa anesteziez (dintr-o lovitura de scrumiera in moalele capului) sa transez si sa eviscerez barbatii care au comis imprudenta de a-mi calca pragul, si sa le conserv carnea intr-un megacongelator si penisurile in borcane cu formol… (am unul in portbagaj chiar acum)….pana sa devin un Issei Sagawa feminin..aaa, da, am fost o fata absolut normala.
    Am renuntat la studii pentru un barbat care-mi promitea marea cu sarea. Primul meu barbat. M-am maritat cu el la 17 ani ca un act de rebeliune impotriva unui tata terorist. Si ca o evadare dintr-un infern al batailor crunte administrare cu religiozitate atat mie cat si mamei mele. Motivele batailor: mancarea prea calda, prea rece, prea sarata, nu destul de sarata, ceaiul prea dulce, prea acru,nu destul de acru s.a.m.d. Spitalul devenise ca o a doua casa, mult mai primitoare si mai linistita decat prima. Nu de putine ori am iesit pe poarta acestuia plangand in hohote.
    Mama nu avea voie sa vorbeasca neintrebata in prezenta lui. Nu avea voie nici sa iasa pana la aprozarul din colt. Cumparaturile le facea el. Daca o vedea stand la taclale cu o vecina iadul se dezlantuia pe pamant.
    Pana l-am cunoscut pe El. Un el cu 14 ani mai mare ca mine. Si-am fugit. Tot ce-am pus intr-o sacosa ponosita au fost o poza de-a mamei din tinerete, cand inca mai stia sa zambeasca, \’\’Si Daca Maine Va Veni\’\’ de Sidney Sheldon pe care nu o terminasem inca de citit si cateva haine.
    6 ani mai tarziu ma aflam pe patul spitalului: leziuni interne, febra inalta, un plaman cedat partial, 2 coaste si o mana rupte, contuzii, echimoze, hematoame. Asistente in uniforme albe agitandu-se in jurul meu, cuvintele \’\’transfuzie\’\’,\’\’sange\’\’, \’\’fatul\’\’, \’\’puls\’\’ repetate sacadat, si apoi intuneric. Un intuneric cald, binevoitor, o alunecare tandra in vidul nepasarii.
    Am redeschis ochii. Nu stiu daca dupa un minut, o zi, o luna sau trei. Liniste in jurul meu. Doar bataile inimii mele monitorizate d-un aparat. Un doctor cu ochii negrii si chip de heruvim: \’\’Starea e stabila. Esti tanara si te vei recupera in cel mai scurt timp.Vei fi din nou un om sanatos\’\’. \’\’Si copilul?\’\’ il intreb, privindu-l direct in ochi. Isi ascunde insa privirea: \’\’Imi pare rau, am facut tot posibilul, nu s-a putut\’\’. \’\’Ce s-a intamplat?\’\’ aud ca un ecou. Raspund cu o replica dintr-un film, schimonosindu-mi fata intr-un zambet dureros: \’\’Am cazut pe scari, d-le doctor\’\’.
    Poate ar fi trebuit sa spun adevarul. Mi-a fost rusine. Rusine ca timp de 6 ani am stat cu un barbat care m-a caftit zi de zi. Ca am reeditat povestea maica-mii. Asa mama, asa fiica. Si poate mi-am meritat-o. Dar te intreb pe tine: copilul, copilul ce vina a avut?

  3. Cu riscul de a parea insensibil as putea spune \”Hai sictir\”. Acum doresti compasiunea lumii sau ce? Nu vad rostul unei astfel de povesti cu atat mai mult in contextul dat (tu cea agresiva, tu cea impotriva tuturor samd).

    Pai hotaraste-te nenica. Ori una ori alta? Sau vrei totusi sa ne arati ca inca esti femeie si oscilezi debil dintr-o directie in alta?

    Si pana la urma … Hai sictir.

  4. Misandra: nu neg ca exista astfel de povesti.

    Dar, pentru sanatatea ta psihica, in primul rand, iti spun ca ar fi momentul sa renunti la a mai privi barbatii prin aceeasi lupa.

    Serios iti zic, fara cea mai mica urma de ironie, ca ar fi bine sa consulti un psiholog pentru terapie.

    Tatal tau sau sotul tau nu sunt misogini, sunt pur si simplu suboameni. Sunt din alta specie.

    Sper ca am fost suficient de clar.

    Si inca ceva: rubrica mea e una de umor, nu de linsaj. Poate nu ti-e pe plac umorul meu, dar asta e cu totul altceva.

  5. iete-te s-a muiat si momaia asta …

    imi vine sa vomit.

    cum ziceati ca se numeste telenovela asta? Milena macar e altceva dar ce se intampla acum aici nu poate trece nivelul unei telenovele foarte proaste …

    imi pare rau.

  6. eu zic sa stabiliti si o intalnire acum. poate va plangeti unul pe umarul celuilalt… ar fi cel putin amuzant daca nu ridicol si patetic 🙂

  7. Manualul misandrei, are in spate cu totul alte fatete,maximus, si, din pacate ,ceea ce a postat misandra e destul de frecvent intalnit.Nu Mihai, oricat de proasta iti pare \”telenovela\”asta,e o realitate ce ori nu se ia in consideratie,ori e trecuta sub tacere.De ce se trece sub tacere violenta?Sunt chestiuni psihologice mult prea profunde pentru a fi dezbatute aici.Oricum se ajunge ca femeia ce a trecut prin astefel de violente, sa refuze sa mai vrea sa fie femeie,dand vina pe ceea ce i s-a intamplat pe ea insasi.Dar ,ma rog, uneori e inutil sa vorbesti despre asta,oricum societatea,inca,accepta violenta in familie,o tolereaza.Urmariel, femei ce nu mai vor sa fie femei,copii ce fug de acasa,destine intrate in intunericul desnadejdei si confuziei.

  8. @Ambradoro: eu nu am negat niciodata ca astfel de lucruri nu se intampla sau ca nu sunt urate, inumane samd. I-as bate cu prosopul ud pe toti cretinii care ar putea face asa ceva.

    Nemultumirea mea era alta si ca sa o intelegi te invit sa citesti articolele anterioare si sa urmaresti mesajele acestei domnisoare care nu sunt nici pe departe o floare de primavara si mai repede o hazna de armata.

    De la \”atacantul\” misandra pana la ce s-a ajuns e o cale foarte lunga si consider ca ar trebui sa stii de ce parte ar trebui sa stai. Ori esti intr-un loc ori in altul.

    Nu cauta ajutorul celorlalti umplandu-i de rahat … cam asta doream sa spun.

    @Maximus: nu le-am fluturat niciodata si nici acum nu o voi face. Cred ca nu e deloc confortabil 🙂

  9. @Mihai,nu imi pun problema de a ma afla in tabara maximus s-au tabara misandra,ambele ipostaze sunt,dupa parerea mea,extremiste.Incerc doar sa prind esenta problemei,sa vad acolo unde din pacate nu se prea uita personajele prinse prea mult de rolurile pe care le joaca.Exista un parcurs in a deveni misogin, tot asa cum exista un parcurs in a deveni misandra(folosesc termenul uzat de maximus) Sunt doua situatii antagoniste cu doza lor de dramatism pana la urma dar, si cu doza lor de violenta,violenta in cazul de fata verbala.Am urmarit suficient din discursul personajului femeinin si mi-am facut o idee asupra modului in care se exprima,dar sunt suficient de inteligenta ,cred,pentru a imi da seama ca nici maximus, chiar utilizind alte cuvinte, nu e mai prejos.Eu consider reactia misandrei, un efect al cauzei maximus.Ce motive are maximus sa scrie ceea ce scrie e cu totul alt argument .Ceea ce se vede, e violenta,ostilitatea si, cu precadere reaua vointa cu care se raspunde.Dar chiar si asa,printre randuri, se poate citi o mare suferinta,si, se trece prea repede peste asta de dragul spectacolului.Se vorbeste mult despre ceea ce se vede,dar nu se merge la radacina problemei, asta se numeste superficialitate.E simplu sa imbracam o haina, pentru a ne ascunde indaratul ei, mai dificil e, si chiar dureros, sa vorbim de ce am ales sa o imbracam.Consider ca atunci cand cineva deschide o portita catre poarta sufletului sau, e mai bine sa incercam un dialog, decat sa -i trantim usa in fata.Vorbim mult, ne taram durerea si nemultumirile in mizeria vorbelor grele,dar nu spunem ce ne doare,lasam doar o umbra de inteles.Speram sa fim intelesi, si asta sperie,pentru ca adevarul de multe ori doare .Doare sa fie recunoscut, povestit asimilat ,acceptat si in cele din urma, sa se poata merge mai departe.Nu e aici locul unde iti poti deschide inima, nu suntem la psiholog, dar, din cand in cand, atunci cand avem ocazia, e preferabil sa nu fim neinduratori.Cu respect,ambra.

  10. @Misandra,
    Inteleg perfect prin ce treci si-mi pare rau de trauma ta. Singurele lucruri pe care le mai poti face acum, daca tot nu l-ai bagat pe dobitoc la parnaie, sa stea de capra pentru alti \”smecheri\” este sa obtii ajutor psihologic si sa te pui pe picioare dpdv financiar. Crede-ma, conteaza si cel mai important este gratuit. Presupun ca de vreme ce ai plecat de la 17 ani de la ai tai si fara studii terminate nu ai cum sa ai un venit care sa-ti permita 100 ron/sedinta. Daca te ajuta, iti pot cauta eu un centru pentru femei maltratate, atat ca nu stiu in ce municipiu locuiesti. Primordial este sa treci peste drama (daca avortul a avut loc la 23 ani, sunt sanse mari sa poti avea copii in continuare) si mult mai important sa devii independenta financiar. Am trecut prin ceva asemanator tie, taica-miu se imbata si o batea pe maica-mea sistematic (cica si din cauza faptului ca maica-mea ii reprosa ca nu face nimic cu viata lui, lucru adevarat btw). S-a oprit cand era sa faca puscarie pentru ca a incercat… sa ma omoare. Maica-mea nu a divortat de teama banilor (cum sa creasca 2 copii dintr-un salar, unde sa se mute daca nu are casa etc) si tot de teama ca va pierde sprijinul financiar nici nu l-a denuntat la militie (cum era pe vremuri). Eu am facut terapie pentru trauma (ce ciudat era in vremurile alea…) care a functionat. Dar ce am invatat din toata viata de ra.h.at a lui maica-mea (in sensul ca el nu ne-a mai batut, dar s-a mutat in alt judet \”cu lucrul\”, niciodata n-am avut sustinere din partea lui, tot ce castiga trimitea la ma-sa la tara etc) este urmatorul lucru: sa nu depinzi vreodata de cineva, ca viata buna n-o sa ai. Pana intemeiezi o familie sa ai minim 1 acoperis deasupra capului (eu incerc sa-mi iau acum al doilea apartament chiar 😉 ). Sa vezi lucrurile extremely clear pana te mariti (inclusiv sa stii cum stai in cazul unul divort, am avut prietene care n-au fost atente si au ajuns in strada). Sa nu-ti iei un barbat inferior intelectual, pentru ca el va fi cel mai frustrat din relatie, el te va impiedica sa faci mai mult in viata (bataile asa au inceput la ai mei, cand a vrut mama sa dea la facultate). Termina studiile, cauta ceva de lucru bine platit, ia ceva apartament si ia-o de la capat. Numai bine! Te pup!

  11. Umor? Umor… mda. Ai dreptate. Ori de cate ori o sa vad un barbat in varsta, mergand in baston, lipsit de forta fizica de a se apara, de a riposta, ii trag una peste scafarlie si-l imping intr-o baltoaca, ca e funny, nu? E umor.
    Inteleg ce e umorul…Imi rezerv insa dreptul sa urasc misoginii…si barbatii, in general. Mi-am castigat acest drept (cu varf si indesat) dupa 23 de ani de oprimare. Imi arog dreptul sa iau chip de nebunie cand aud remarci sexiste, sa nu mai am incredere in barbati, sa nu mai gatesc vreodata pt vreunul.
    Duh!, sunt si ALTFEL de barbati pe lumea asta! I-am intalnit. M-au intalnit. Au fugit mancand pamantul, lasand in urma o dara de fum. Can u blame them? Nu-i privesc pe toti prin aceeasi lupa. Prefer sa nu-i privesc deloc, dar daca, totusi, n-am incotro, folosesc microscopul. Pana la proba contrarie, pt mine toti sunt vinovati 🙂
    Am inteles eu de la bun inceput ca ce faci tu aici se vrea a fi umor inofensiv. Ca asta-i nu-i locul potrivit pt o femeie cu nervii slabi. Dar unele fragmente din articole si-n special tonul arogant si dispretuitor cu care raspunzi cititoarelor au trezit in mine vechea razboinica, vulgara, irationala, incontrolabila, \’\’monumentul de prostie labartata\’\’, da. Nu am luat in considerare latura amuzanta, ci doar pe cea ofensatoare. Esti amuzant, da-i Cezarului ce-i al Cezarului, dar poti fi amuzant si fara sa jignesti. Nu crezi??
    Tot umor se numeste si ce fac baietii din scara blocului, cand se aduna in unele seri sa desfasoare tot felul de activitati specifice lor. Nevoita sa defilez prin fata lor, sau ,cateodata, sa fac slalom printre ei, nu am scapat de umorul lor… subtil. Debutand cu un simplu si timid \’\’Ce faci gagicooo/papusicoo?\’\’ si continuand cu o sumedenie de complimente cu referire directa la diferite parti anatomice ale corpului meu, si la ce-ar face ei cu ele…au capitulat in fata lipsei mele totale de reactie cu un \’\’victorios\’\’ : \’\’Ce faaaa, te crezi frumoasa, nu te uiti la tine cata nasu\’ ai?\’\’ urmat de niste sunete de jungla ce, cred eu, tineau loc de rasete. Ei au considerat asta umor.
    Acum, pe o scara a umorului, de la formele lui incipiente, de tipul golanasilor de cartier, pana la umorul marca Amza Pellea, spune-mi tu pe unde te situezi si catre ce tinzi?
    \’\’Manualul micii misandre\’\’. Super articol! Acu\’, nu stiu alte misandre cum sunt, dar eu am sani, solduri si vagin si le folosesc din plin. lool
    @ Mihai. Nu te mai ambala asa, iubitule, gaaata, asta e ultimul meu comment si ati scapat! Si chiar daca Max e o momaie, e oricum de 10 ori mai barbat ca tine. Desi aveam banuielile mele ca sunteti unul si acelasi.

  12. Ce usor vorbesc unele femei de alegeri si de consecinte in timp ce-si picteaza unghiile. E usor sa faci pe lupul moralist cand tu ai avut parte de sprijin financiar si moral din partea familiei, cand n-ai fost legata de maini si de picioare in timp ce altii faceau alegeri pt tine. Cel mai stupid argument pe anul asta: \’\’si barbatii tot de o femeie au fost educati\’\’. Yeah, lets blame the f..ing women! Draga mea, barbatii imita comportamentul tatilor, nu al mamelor. Daca au vazut la tata un comportament agresiv fata de mama, dealungul copilariei, cel mai probabil o sa-l repete, ca adulti, cu propriile sotii. Stupid cupid stop picking on me !!!

  13. Eu nu cred ca e o femeie aflata in situatia Misandrei sau a mea care sa fi avut parte de sprijin financiar din partea familiei; trist dar adevarat, majoritatea cazurilor de genul asta se intalnesc in familiile sarace (exista si exceptii deh). Nu vreau sa mai dezvolt subiectul, oricum ii dau dreptate Misandrei 100% (ce inseamna sa stai pana la 25 ani intre ciobani prosti si ce inseamna sa suporti mitocaniile fiecaruia, sa vezi cum vecine de palier iti ajung traficate prin Italia etc). Si mai este o realitate, nici un barbat “de calitate” nu se ataseaza de o femeie cu traume de genul celor descrise pentru ca nu vrea sa-si ia “beleaua” pe cap. Daca are oferta de femeie mai mult sau mai putin frumoasa dar mai “echilibrata”, nu o sa stea sa faca terapie cu tine. Si da, barbatii imita comportamentul tatilor; am vazut acum 2 ani un specimen din asta. Ii era mila de maica-sa, l-ar fi spanzurat pe taica-su, dar asa ce palme intindea la prietena-sa…

  14. @Misandra: ti-am spus inca de la inceput ca nu am treaba cu el cu atat mai mult ca nu suntem unul si acelasi.

    Cat despre tine … sa iti fie tarana usoara ca nu stiu ce se ureaza unot oameni care cel putin nu par vii…

    Vad ca ai trecut pe medicatie adecvata ceea ce ma bucura si ma face sa cred ca inca mai poate exista un viitor pentru tine.

  15. Mihai, esti ca o musca agasanta in plina iarna, eu zic sa-ti muti bazaitul plicticos la rahatzelul tau, si sa nu-ti mai faci griji pt altii in timp ce tu nu ai avut si nu vei avea vreodata un viitor. \’\’Sau vrei sa ma faci sa cred ca poolaraii fara nicio sansa, duhnind a disperare si frustrare, sunt mai multi decat in realitate?\’\’ :)))) Daca nu esti Maximus cu atat mai rau, devreme ce incerci cu atata disperare sa-i copiezi stilul golanesc de exprimare. Ce tataia maaa, v-ati mutat din scara blocului pe enjoystyle.ro ????

  16. @Aha: O sa iti dau o veste proasta. Da, pularaii de care vorbesti (cu sansa sau fara) sunt mult mai multi decat ti-ai permite sa crezi.

    In alta ordine de idei nu stiu cum poti avea atatea certitudini decat facand parte dintre ei. Sa te fereasca Domnul de oameni cu certitudini…

    Eu imi exprim opinii care pot fi comentate, discutate, combatute samd. Certitudinile ti le las tie. Nu stiu ce a fost golanesc in stilul meu de a ma exprima si nu vad asemanarea cu Maximus. E foarte posibil sa nu fiu in stare sa vad asa ceva.

    Cat despre disperare si frustrare nici nu pot comenta pentru ca in opinia mea sunt total iesite din context. Nu incerc sa conving pe nimeni de nimic si cu atat mai mult pe cineva cu atatea certitudini precum persoana ta.

    Acum nu iti pot spune decat \”Hai sictir\”

  17. @Misandra: E adevarat ca dupa ce treci prin asemenea nenorociri ti se pare imposibil sa le depasesti, sa le iei ca pe niste simple lectii de viata, sa inveti din ele si sa treci mai departe.
    Altii care trec prin nenorociri mult mai mici si care comenteaza de zor plini de aere pe aici, nu se vad deseori in stare sa treaca nici macar peste acelea mici. Isi fac planuri de sinucidere, calculeaza toate metodele posibile si imposibile, analizeaza, fac liste, taie, scriu din nou, merge la farmacie, cumpara otravuri de sobolani, si le toarna in pahar si … apoi nu le beau, de teama 🙂
    Viata e plina de bune si rele si desi n-ai sa crezi, viata celor mai multi oameni este formata in mod normal mai mult din rele decat din bune. Singura solutie ca sa ne pastram sanatatea psihica si zambetul pe buze este sa invatam sa ne conducem gandurile, in loc sa ne conduca ele pe noi. Sa stim sa acceptam partile rele ca pe niste simple intamplari, fara sa ne cramponam de ele si sa reusim sa prelungim si sa marim placerea si intensitatea ei in momentele bune.
    Nu e usor, e doar simplu de spus, dar o vorba inteleapta spune ca de fiecare data cand incepi o noua relatie trebuie sa fii capabil(a) sa stergi cu buretele din mintea ta toate relatiile anterioare (bune sau rele – fie vorba intre noi, toate au avut si parti rele, ca astfel nu se mai finalizau). Eu vin si completez ca nu doar in cazul relatiilor stau lucrurile asa (stiu, nici macar nu te mai gandesti sa ai o noua relatii in situatia asta, dar crede-ma, ar trebui sa te gandesti, caci asta e viata) – si in cazul … vietii, in general, cam asa sta totul: trebuie sa stii sa uiti, sa stergi cu buretele, sa retii doar ce-ti e folositor din intamplarile negative … adica pe bune: de ce te-ai chinui singura reamintindu-ti iar si iar ceva ce te-a daramat?

  18. Baz baz baz baz baz…..musculita baz. Dar tu nu esti orice fel de musculitza. Nuuu. Tu esti o musca temerara. In plina iarna, ai ramas singura pe baricade in timp ce altele dormiteaza pe undeva. Stiu eu ca tu esti o musca recalcitranta, aproape o martira a Cauzei mustelor.Esti o musca curajoasa…orice musca curajoasa e investita cu o asemenea misiune.
    Singurul lucru pe care-l apreciez la barbati: spiritul de casta. Ataci unul, se ridica toti intr-un bazait infernal. Totul pentru a-si apara Cauza.
    Totul a pornit de la un pariu. Pariu pe care Maximus (caruia tin sa-i multumesc) mi-a permis sa-l castig mai repede decat speram. A fot amuzant sa intru in tot felul de roluri si sa ma joc cu mintea lui. Dar nu credeam sa fie atat de…usurel.
    Baz baz baz baz…..baz …baz

  19. Misandro, nu abuza de compasiunea mea.

    Si cainele raios, cat e de bolnav si de rapciugos, cat de rau i-or juca dintii in gingii, tot primeste un bocanc izbavitor in bot daca insista.

    Asa ca mai usor cu topaiala pe aici.

  20. @ Misandra: macar invata ceva din tristele experiente.. invata sa fii independenta, mai ales financiar, ca sa poti iesi dintr-o situatie care te afecteaza, in orice fel 🙂 si nu te mai plange pe aici atat ca daca la primul post imi parea rau, acum deja mi se pare ca devii penibila 🙂 no offence.

  21. @ theuglytruth, Catalina & Company

    Fetelor, chiar asa credule sunteti? De la unul ca Maximus n-am pretentii, de la voi da. Povestea femeii maltratate este cat se poate de adevarata. Dar nu este a mea. Nu am profilul psihologic al femeii maltratate. Daca as fi fost in locul ei, m-as fi aflat la inchisoare acum…pt dubla crima.
    N-as suporta umilinta de a fi lovita de un barbat. Never ever!
    Dar asta e mentalitatea la romani. Femeia e educata sa aleaga maritisul si nu cariera. Si daca are \’\’norocul\’\’ sa nimereasca un barbat care mai tarziu va da cu ea de toti peretii, neavand independenta financiara, va fi practic obligata sa suporte in tacere astfel de comportamente de bestii arogante si retarde. Mai ales dc mai are si 2, 3 plozi cu respectivul.
    Si sunt multe astfel de cazuri. Prea multe pt a fi trecute sub tacere. Pentru a fi tolerate. \’\’Treci la cratita faaa, ca sa pot sa te bat in voie, sa fac orice din tine, sa fii carpa mea\’\’.
    Nu ma intereseaza daca sunt penibila, ridicola, etc. Nu cunosc rusinea :))))
    😉

  22. E trist ca ai fix profilul ala.

    Daca nu ai fi patit pe propria piele, ai fi ceva mai detasata. Toate comentariile tale aici miros a disperare. Si asta e evident pentru oricine te citeste.

    Lipsa ta de detasare nu are explicatii decat intr-o trauma.

    Tii lectii pe aici, esti toata numai riposta, iar in realitate este mai sperioasa ca un soarece de camp. Probabil si arati asemanator unuia.

  23. Probabil. Nu zic nu. Probabil arat ca un harciog. Ca o cioara. Sau poate ca un ornitorinc. Ca cele mai urate animale pe care ti le poti imagina. Iti las tie, misoginule, acesta satisfactie marunta.
    Nu pot fi misandra decat din doua motive: o trauma care implica un barbat sau/si un aspect fizic care-i goneste pe toti.
    Acelasi rationament se aplica si la tine, nu?
    De ce ti-ai ales pseudonimul Maximus?
    Nu poti face dintr-o latrina, sala de protocol, si nici din asin, cal de curse. Si mai ales, oricat ai fi de grandoman, n-ai cum picta icoane asa, cu bidineaua. Unde grandomania devine domnia propriului plac, eu o percep hilar, ca pe-o carpa de smotru cu pretentii de panza. Esti cioclul propriei putinte sterile, dar nimeni pe lume n-a incercat, mai mult decat tine, sa-si depaseasca vitrega soarta, conditia. 😉
    Cu alte cuvinte, sub peruca elisabetana, misuna paduchii.
    Dar oricum, iti raman fana.

  24. @cucurigu, esti de-a dreptul grotesc, iti dai cu parerea despre viata altora fara sa rationezi un moment,e monstruos si incalificabil.Judeci prin prisma propriei limitari si cand zici altcui-va ca e tampita, defapt te califici tu la acest atribut.Mie scarba de ceea ce mie dat sa citesc.Made in Romania.

  25. Maximus: serios acum, voi nu puteti bana pe cineva pe motiv de discurs sforaitor, plictisitor?
    Daca mai misuna mult asta pe aici, nu va vad prea mine.

    E moartea oricarei erectii, moartea rasului, e vaduva ciumata a netului.

  26. Misandra: incearca sa nu mai folosesti pseudonimele altora in comentarii. Si nici nickuri multiple.

    Asadar, ori semnezi Misandra, ori nu mai comentezi. Alegerea ta.

    Asa e cinstit intr-o dezbatere. Nici Maximus, nici Abram_buricu, nici Cucurigu nu folosesc nickuri multiple. Nu vrem sa cream raporturi de forte inegale.

    Cucurigu: ai grija la limbaj.

  27. Nu te baneaza nimeni. Orice forum are regulile lui de buna purtare pe care tu le-ai incalcat in mod repetat.

    Respecta-le si nu mai ai probleme.

  28. N-am folosit nick-ul intentiont. In graba am pus arondul in spate. Ca la el coada de maimuta ii sedea mai bine la fund (fund e ok?) decat in fata. Scuze pt inadvertenta.
    :)))

  29. Misandra: consider ca ti-am explicat f. clar. Fara nickurile altora acolo unde ar trebui sa fie al tau, nici cu coada in fata, nici cu ea in spate.

    E lipsita de sens victimizarea ta.

  30. Atentie, domnilor, va vorbeste Misandra! :))))

    Capacitatea comprehensiva a barbatului ma uluieste cateodata in asa masura incat raman cracita…pardon, crucita.
    Ce n-ati inteles voi, barbatii cu nick-uri de oratanii din ograda bunicii-mi e ca rolul Misandrei nu consta in a provoca erectii, in a va distra si amuza. Nu sunt dansatoare din buric (dar as putea sa fiu ;).
    Rolul meu e de a va stresa, de a va strepezi nervii, de a va toca creierii, de a va scoate peri albi din scalpul chel, sunt Bau Bau-ul erectiilor voastre si cel mai intunecat si mocirlos cosmar al misoginilor. Si asta-i numai preludiul.
    3 ore cu mine in dormitor si veti observa aproape imediat schimbarile anatomice: penisul se va micsora incetul cu incetul, intr-un dureros proces de atrofiere, o stafida maronie si fleoscaita fiind tot ce va ramane din el. Nu va impacientati, pana la urma se usuca si cade.
    Pt. mine asta-i orgasmul: s-o culeg in causul palmei si s-o admir ore-n sir.
    P.S. Bunica-mea avea un porc pe care il chema Abramburicu, ce coincidenta. ..

  31. Initial,mi se parea amuzant @maximus cu articolele lui misogine,ma distram,citindu-le..dar spre final s-a inrait si a cam dat-o-n bara,generalizand cam mult si pierdandu-si din umor..o fi din cauza misandrei,acesta schimbare!:)) @iar,tu,misandra esti o nesimtita adorabila,sarcastica,ironica, amuzanta,vicleana!:D @tu mihai,esti penal frate..`prea vanitos si fara pic de simtul umorului…

  32. LOL Nu stiu ce fel de misandre ai cunoscut tu, dar cunosc multe misandre foarte feminine care nu se incadreaza in acest tipar…Stiu sa gateasca, si le place sa gateasca (eu, de ex, sora mea la fel), sunt girly, se imbraca feminin si se simt bine in a fi femei. De fapt, a fi misandra inseamna a nu placea tot ce inseamna masculinitate. A-si nega sanii si vaginul, si a lua testosteron suna, de fapt, contradictoriu. Well, misandrele sunt all about Girl Power, de ce sa-si nege partile feminine, si de ce sa vrea sa fie ca un barbat pentru a fi bagate in seama? Nu are sens. Cred ca ce descrii acolo deja intra in feminism extrem, ceea ce e altceva. Dar a fi feminista (multi compara acest terment cu a fi misandra) inseamna sa iubesti tot ce te face femeie, si sa-ti ceri drepturile tale ca OM, Individ, si ca femeie, ulterior. Nu vrem sa fim tratate ca niste barbati, sau sa fim ca barbatii. Asta serveste in a ne contrazice convingerile si aspiratiile. Vrem doar sa fim tratate, la nivel legislativ, la nivel de drepturi umane, la nivel social, ca un OM, nu ca niste obiecte sexuale, nu ca niste fiinte \’\’inferioare\’\’ numai bune de exploatat. Vrem sa fim vazute ca fiinte umane cu intelect, o personalitate, cu propriile vise si aspiratii demne, cu talente, cu aptitudini etc. etc., nu pentru o fata draguta, nu pentru nu stiu ce fel de sani, nu pentru un fund bombat, nu pentru vagin. Sexual este despre respect reciproc, nu exploatare si satisfacere sexuala unilaterala. Barbatul nu e superior sub nici o forma fata de femeie. Asta e cea mai mare prostie si erezie vreodata inventata. Cand femeile vor fi tratate cu respect, ca niste oameni, atunci feminismul va disparea. Si nu, noi nu uram barbatii in general, nu-i uram pentru sexul lor, dar uram atitudinea lor fata de noi femeile, pentru coneptiile lor fata de noi si lucrurile care le fac si le spun vis-a-vis de noi. Atit.

  33. conceptiile*

    si notez ca suna a contradictie ceea ce am spus legat de misandre, ca urasc tot ceea ce are legatura cu masculinitatea.

    dar multi confunda misandria cu a fi feminista. in realitate, o femeie poate fi o feminista convinsa, dar sa iubeasca si sa respecte barbatii.

  34. ce articol cretin.voi stiti macar ce inseamna misandra????sunteti ridicol.o misandra este foarte feminina tocmai pentru faptul ca este mandra ca este femeie.

  35. Pe dracu! Misos -ura, andros -barbat, \’\’misandra\’\’ e opusul cuvantului \’\’androfila\’\’, adica simpatizanta si admiratoare a barbatilor. Misandra, vorba cantecului Irinei, ar lua un cutit si i-ar eviscera pe toti. Deci n-are lagatura cu mandria de a fi femeie !

  36. norika,cu tot respectu pentru cultura ta luata de pe wikipedia, androfila inseamna altceva: si anume afinitatea pentru numele de andra ( e o boala binecunoscuta).

    is satul de urechisti din astia care cum prind ceva din zbor cum fac tamtam cu vocapularul lor vast !

  37. E timpul sa te urechez si pe tine…Pai, ma, Cucu, ma, luna asta se implineste fix un an de infructuoasa curte asidua si tu sustii ca ma las usor? Pitzi, eu as zice ca sunt Mimoza Mimozelor si ca e cazul sa renuntam la puritanism spre a trece la pasul urmator!

    Ambradoro: \’\’ @cucurigu, esti de-a dreptul grotesc, iti dai cu parerea despre viata altora fara sa rationezi un moment,e monstruos si incalificabil\’\’ :)))))))

    INCALIFICABIL! Auzi, Cucu? MONSTRUOS!

    Cum am putut io sa-ti rezist atat amar de vreme cand tu erai singurul capabil sa ma aprecieze la justa valoare, cum am putut ramane Sfinx in fata manifestarilor tale de afectiune si admiratie, a nenumaratelor dovezi de simpatie sincera si dezinteresata? Cum, cum, cum? Cum am putut acorda atentie altora, cum de-am ramas insensibila la tentativele tale staruitoare si tenace de a-mi ridica moralul de femeie abuzata si maltratata de sot, tata, Max, Abramburicu, Cucurigu, Mihai (chiar, ce-o mai face Mihai? S-o fi insurat…), de toti?

    Recunoasterea existentei unei probleme e primul pas in rezolvarea ei: plictisu\’ naste monstri! Dooaaamne fere\’, ce-mi clocea mintea in lipsa de activitati! Si cata nevoie de atentie! I should grab myself by the hair and kick myself in the ass!

  38. misandra se va imagina pe sine drept un cerebel urias care participa in permanenta la mitinguri impotriva a orice. :))))
    Doamne, Max, mai bine nici ca se putea sa ma descrii! Dar ai cam dat-o-n bara cu frigiditatea misandrelor. Ia, hai o tzara pe la mine sa-ti arat eu ce arzoaice sunt !

Lasă un răspuns la Talida Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.