fbpx

Cum sa devii o barfitoare de succes

Saptamana asta, nu stiu de ce, dar mi s-a tot spus ce inseamna sa fii femeie. In toate felurile posibile. Cu calm, isteric, logic, ilogic, metodic si haotic. Cel mai bine si mai adanc mi-a intrat in cap ideea ca e greu. E greu sa fii femeie. Simpla calitate oboseste si extenueaza. De-asta e nevoie de saptamana asta a lor, in care sa se „refaca”.

Am aflat, in urma unei documentari serioase, ce dificultati presupune viata in corpul si cu creierul unei femei, care de multe ori te poate duce pe calea pierzaniei.

Pe prim plan al obiectivelor, se situeaza modul in care arata. Insa nu numai „live”. Ci si in poze si inregistrari si asta fara sa fie vreo vedeta. Ati observat probabil retinerea lor in a arata poze cu ele. Mereu se fastacesc mai ceva ca fata mare la maritat “Nuu. Nuuu se poate, arat oribiiiil”. Si cu toate astea, ele sunt cele care detin cele mai mari arhive de albume foto. Altele sunt chiar violente si nu o data mi s-a intamplat sa mi se smulga aparatul din mana si sa fie operata rapid o operatiune de stergere pe motiv ca „nu m-a prins deloc bine”. Si va repet: nu este vorba de vreun book pentru o agentie de modele si la urma urmei, din moment ce ai in fata originalul, nu e normal sa te uiti mai mult spre el si mai putin spre copia din fotografie?

Citeste si:  Agenturile straine care ameninta casnicia

Oare sa spere ele ca cineva va remarca sarmul lor si le va propune o iesire din anonimat? Cineva ar trebui sa le anunte ca nu prea bantuie „scouteri” si cautatori de talente la bunica la tara si nici pe calculatorul verisorului de 10 ani.

Vine apoi ipohondria. Mereu le doare cate ceva. Sau le „e rau”, pur si simplu. Raul asta, desi de nenumit, e o chestiune teribila. Face sa le vajaie urechile si sa le ia cu ameteli. Au o senzatie de carusel teribila. Si ca sa ramana pe pamant, trebuie ori sa mearga la coafor, ori la shopping. Cred ca fixativul ala are un efect anti-rau ceva ce n-ai vazut. Si fericirea e in umerasele din cabinele de proba, nu-i asa? De rau se scapa la spa. Exista o intreaga industrie care traieste pe spatele ipohondriei feminine.

Femeia mai are o misiune extenuanta: orice femeie este un potential tabloid pentru cercul ei de cunostinte. Nu stiu daca ati vazut, dar in fiecare grup exista un exemplar feminin care pare sa stie tot despre toti si despre toate. Ce este amuzant e ca, desi in apucaturile si obiceiurile respectivei, scrie mare „barfitoare”, restul femeilor continua sa-i incredinteze „informatii”. De altfel, functioneaza acelasi sistem ca cel al publicatiilor de tip tabloid care pun la dispozitia „cetatenilor” un numar de telefon la care pot sa alerteze si sa lanseze zvonuri. A doua zi, in cadrul respectivului material se precizeaza „conform unor surse a caror identitate nu poate fi dezvaluita, un porc de guineea a fugit la Saint-Tropez cu o codobatura!”. Ei cam asa face si femeia-tabloid. Oricum, este intr-adevar solicitant. Trebuie sa fie mereu cu simturile treze, telefonul ei nu trebuie sa ramana niciodata fara baterie, messengerul, twitterul si facebook-ul sunt mereu deschise caci nu se stie niciodata cand si de unde poate sa sara barfa. Or ea are o misiune. Aceea de a asigura libera circulatie a zvonurilor in cadrul micii comunitati in care activeaza.

Citeste si:  De ce exista pompieri...

Rolul ei nu se limiteaza insa la cel de simplu canal transmitator. Nu, caci femeia colportoare este o creatoare. Nu o simpla porta-voce. Rareori lidera de necontestat in barfa se limiteaza la a transmite mai departe ceea ce aude. De cele mai multe ori, ea simte o obligatie viscerala de a adauga ceva, de a infrumuseta sau urati, dupa dispozitie si faza sindromului premenstrual, ceea ce recepteaza. Pana la urma, avem de-a face cu un interminabil joc de-a telefonul fara fir, ceea ce face ca mesajul initial sa nu mai fie recognoscibil in cel final, si toate acestea gratie muncii asidue si mintii inventive a femeii-tabloid. Careia pe vremuri i se zicea si Radio Sant.

Ganditi-va numai cat efort presupune. In primul rand, ea trebuie sa castige increderea suratelor ei. Sa se arate intelegatoare, compasiva. Atunci cand ele se plang, din orice fel de motiv – ca li s-a rupt o unghie sau ca s-a epuizat stocul de rochii preferate – receptoarea mesajului trebuie sa vina in intampinarea lor cu experiente similare. Sa relateze si ea calamitati din propria-i experienta, asadar sa dovedeasca faptul ca ea insasi a fost greu incercata de viata. Asa se construieste increderea in universul feminin. Apoi, odata ce si-a asigurat o rezerva consistenta de informatoare, trebuie sa se mentina la acelasi nivel si sa nu se culce pe o ureche a nepasarii. Concurenta este acerba, iar lupta pentru suprematie nu se incheie niciodata. Odata obtinuta informatia, se pastreaza o vreme. Intre timp, se desfasoara o campanie de teasing. Cu alte cuvinte, se arunca pe piata farame de barfe, nimic concret. Se invoca discretia „am aflat ceva, dar nu cred ca e bine sa se afle. Este ceva absolut scandalos!”. Se mentine astfel o tacere partiala vreme de cateva saptamani. O barfitoare experimentata nu va arunca niciodata in aer “bomba” de indata ce a intrat in posesia ei. Nuu, asemenea greseli comit numai incepatoarele.

Citeste si:  Sunteti sigure, absolut sigure ca ati vazut ceva?

Barfitoarea de prima clasa va incerca, prin tot felul de mijloace, sa creasca valoarea de piata a informatiei. Abia cand aceasta va creste si va avea potential de damage maxim, abia atunci, va fi „detonata”.

28 Comentarii
  1. hmm, am intalnit si eu un asemenea exemplar de mare exceptie, barfitoarea perfecta, camuflata bine in spatele unei inocente dezarmante…o-r-i-b-i-l!!!

  2. Din nefericire, am tot dat peste astfel de \”prietene\”, zic eu ca m-am lecuit…e destul de greu sa le mirosi de la distanta, dar trebuie sa fi mai vicleana decat ele..
    Cat despre \”calamitati din propria-i experienta, asadar sa dovedeasca faptul ca ea insasi a fost greu incercata de viata. Asa se construieste increderea in universul feminin\”, indraznesc sa spun ca exista un oarecare exces de zel aici. Oamenii in general, nu femeile, sunt adusi impreuna de aceleasi experiente de viata, noi cautam intelegere si sfaturi, deci persoana careia ne confesam ar trebui sa inteleaga despre ce estevorba. Iar barbatii nu sunt mai presus, doar ca barbatul prefera sa vorbeasca tot cu o femeie 🙂

  3. Lucruri adevarate , dar parca articolul nu se ridica la nivelul celorlalte…slabut..si totusi barbatii sunt muuuuult mai barfitori decat femeile!

  4. sunt de acord cu barfele si goana dupa shopping…asa sunt unele intr-adevar (nu toate!)…dar ipohondria imi pare tipic masculina 🙂 mereu sunt cei mai loviti de soarta…simple raceli devin pneumonii ucigatoare, migrenele devin \”explozii cerebrale\” s.a.md.

  5. Maximus… imi pare rau pentru tine dar esti un minimus… Cine te crezi tu prietene sa te uiti asa … de sus… la femei si la micile lor slabiciuni…???
    Imi pare tare rau ca esti asa frustrat, dar nu asa se scapa de frustari…
    Si apropo de barfe si de barfitori/barfitoare… \”nu te amesteca cu taratzele daca nu vrei sa te manance porcii…\”
    Daca nu ai inteles chestia asta, i-ati inima in dinti si roaga o femeie sa iti explice…
    Pupici si alta data nu uita: in saptamana femeilor (si nu numai), trebuie sa omagiezi FEMEIA!

  6. Pai si eu ce fac, Mimilica? Nu vezi cata atentie va acord? Si nu doar in saptamana asta, ci cam de cand ma ocup de rubrica asta. o zi pe saptamana v-o dedic voua. Nu esti magulita?
    Femeia, mereu nemultumita…

  7. Mei tu chiar nu intelegi nimic .Bine macar ca inventezi tot felul de teorii.Ar fi bine sa nu bagi toate femeile intr-o singura categorie tampita.Serios omule pari foarte stresat .

  8. Maximus draga, te-ai pus tu singur la coltul misoginului, dar da-mi voie sa observ: fara \”atentia\” care ne-o acorzi o zi pe saptamana de acolo din \”coltul\” tau, nu ai ce sa faci???!!!???
    Acum iti inteleg frustrarile…
    Hai sa iti dau niste idei ce ai putea face: invita si tu o fata draguta la o cafea, povestiti cate in luna si stele, plimbati-va prin parc, simtiti primele semne de primavara, radeti si bucurati-va de viata si apoi citesti articolele si schimba-ti \”coltul\” (ca sa nu zic orientarea…)
    Viata e totusi frumoasa, merita traita, alaturi de o femeia ta, de familia ta…
    Si bucuria trebuie traita la \” maximus\” ;)) si strigata in gura mare…
    Si da-i incolo de barfitori, indiferent de ce sex or fi ei: \”caini latra, caravana trece\”. Iti doresc sincer o primavara frumoasa si insorita care sa te inspire sa scrii articole muuuult mai putin misogine…
    Te pup, ma grabesc la o plimbare in parc alaturi de omul meu 🙂

  9. Maximus…Vino cu un alt mesaj care sa demonteze, sa descurajeze barfa, motivatiile pentru care nu trebuie sa barfim, nu cum sa ajungi o unealta de distructie! Citeste Biblia si vei vedea ca barfa este unul din cele 10 blesteme care care opresc binecuvantarile !Cum ai scos pe gurita ceva distructiv chiar daca.i cosmetizat cum ti.o vei lua in mod cert in acesta viata nu in alta.Altfel Dumnezeu sa aiba mila si indurare de tine si sa aduci articole care sa zideasca natiunea romana.

  10. Ariana, sa stii ca mi-am neglijat pana acum postul de ctitor de natiune, intai ziditor si intemeietor. Imi propun sa corijez cat mai repede aceste neajunsuri. Fratii mei, Gelu si Menumorut, ma cheama.

    Pana atunci, voi urma sfaturile Mimilicai. Mai am putin si-mi prind o margareta dupa ureche, pocnesc din calcaie in aer ca aia din musicaluri.

  11. :)) Maximus Margareta, Gelu si Menumorut 3/1 ca samponu…formator de opinie te coafeaza ?! Lasa.le pe \”duduile\” care au o problema de orientare interioara, vb despre cele care au toti neuronii in gestiune si stiu pe ce lume traiesc…astea nu.s genul 90,60,90, nu dau bine nici in poza nici pe Dorobanti…sau doreai azi sa ti se umple frigiderul macar teoretic ?! 😉

  12. Asa te vreau Maximus!
    Daca chiar faci asta, saptamana viitoare va ramane revista fara articol la \”coltul misoginului\”, dar noi femeile te vom iubi mai mult. Ne intalnim pe \”aleile primaverii\”… si daca chiar ne vom intalni sa stii ca tu dai berea ca sa imi treaca supararea pe tine :)))
    Si vom incinge o barfa… de zile mari.
    Pupici primavaratici 🙂

  13. super tare frate….. bine ca mai exista oameni care sa ma faca sa zambesc…. si, nu inteleg toate femeile astea care se simt asa atinse de fiecare data cand citesc un articol din \”coltul misoginului\”…ma scuzati ca va intreb, dar cuvantul misogin nu va spune nimic? cum te poti astepta oare ca un misogin sa laude o femeie? sunteti fantastice, si nu in sensul bun. bravo Maximus… si inca ceva… in loc sa va ofticati atat, nu-i mai bine sa nu cititi? sau pisica v-a papat liberu arbitru?

  14. Da Maximus, ai dreptate. Si la mine a inceput sa ninga… Najpaa…
    Imi pare rau ca margareta ta are o erectie atat de meteosensibila…Deh si vremea e capricioasa ca femeile, atata doar ca nu o doare capul ci o dor norisorii… :)) Eu am gasit o metoda alternativa: un dus cald, un vin fiert si stau si butonez calculatorul pana se schimba vremea… Si langa mine doarme linistita pisica mea, satula si fericita ca am hranit-o cu mancare buna din pliculet, nu cu bucatele suculente din liberul arbitru….
    Si cred ca o sa abordez vreo 2-3 prietene pe mess sa incingem o barfa….

  15. Aly dragule, nu lua viata chiar asa in serios ca te papa \”liberul arbitru\”…
    Cred ca Maximus ar fi foarte nefericit daca articolele lui ar fi citite numai de misogini…

  16. \”Am aflat, in urma unei documentari serioase, ce dificultati presupune viata in corpul si cu creierul unei femei, care de multe ori te poate duce pe calea pierzaniei.\” hahahaha… Maximus prietene, nu te-ai documentat destul daca ai aflat numai dificultatile… Mai insista ca mai ai multe de aflat :))

  17. Majoritatea prietenilor mei sunt de sex masculin, crede-ma cand iti spun \”sincer si cu mana pe inima\” ca barfesc mai mult decat femeile, unul la mana.
    A fi barfitor/barfitoare nu e acelas lucru cu a fi femeie, faci confuzie!
    Poti da detalii cum o femeie vine de la serviciu, face treburile casnice, are grija de copil/copii, si pe langa asta si de persoana care ai e alaturi,
    Mi-ar surade ideea de a te vede la cratita dupa o zi de munca, sa vedem atunci cat de misogin o sa mai fi :))) Asa ca tot e \”saptamana femeii\”.

  18. Hai sa fim seriosi e chiar misoginism la u…daca ar fi sa comentam despre barbati care sunt mult mai barfitori decat femeile….dar in fine fa un articol sa para mai interesant…….

  19. Peste tot in lume exista atat femei cat si barbati care barfesc de…. vecinu\’ sau vecina\’, meciul de fotbal sau vedeta…prietenul/a x.. cred ca barfa e in sange. Acum e normal ca Maximus sa vorbeasca de femei..doar nu vorbea de barbati, de cei de sexul lui :P. Am putea, dragele mele, sa barfim si noi de ei… despre cum se imbraca, de igiena, de barba nerasa..de cum joaca fotbal, tenis….cred ca sunt destul de multe subiecte in care masculii nostri intra la barfa…. nu-i asa, Maximus?

  20. sincer e amuzant dar eu ma incadrez la articolului asta …..am parte de toate barfele noi fiindca nu stiu dar toata lumea are incredere in mine dar eu am grija sa ajunga la cei interesati pentru amuzamentu meu si pentru ca imi place sa fiu informata nu pot sa am niciodata telefonu descarcat asta e un lucru care nu se intampla deloc..pe langa faptul ca am 2 telefoane sa ma prinda in orice retea si de niciun motin imi place s astau in spatele mondenitatilor..in scoala ..prietena mea e crea mai populara fata si imi e greu sa na ud tot ce se intampla…in scoala si in afara deci nu judecati deoarece e absolut perfect sa fii cea in care lumea isi pune sprijinul si desi ei nu stiu jumate dijn scoala o sa afle secretu lor dar asata e 🙂

  21. Daca misogin inseamna \”persoana care dispretuieste femeile\”, care este cuvantul ce inseamna \”persoana care dispretuieste barbatii\”? Exista asa un cuvant? Daca nu, de ce nu? Daca da, care ar fi acela/acelea? (Binenteles ca o femeie!?)

  22. Stiu ca vei zice (si) de mine ca sunt nemultumita, dar e finalul in aer … Mai mergea dezvoltat, mon cher.

    Iar ti-au sarit muierile in cap … :))

Lasă un răspuns la Lisa Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.