Infatisarea joaca un rol foarte important in viata unei gheise. Un anumit tip de machiaj, anumite haine si coafuri reprezinta marca distinctiva a acestei meserii. Insa nu este vorba doar de frumusete. Machajul si hainele fac diferenta intre o maiko si o gheisa, intre o gheisa tanara si una matura. Infatisarea lor se schimba mult pe parcursul unei cariere.
Infatisarea unei maiko este foarte elaborata, hainele sunt spectaculoase, iar machiajul este purtat mai tot timpul. Insa gheisele mai in varsta se imbraca si se machiaza mai simplu, uneori renuntand la multe dintre semnele distinctive ale meseriei lor. Machiajul alb il poarta doar la ocazii deosebite.
Unei gheise ii ia cateva ore ca sa se pregateasca pentru lucru. Machiajul alb este principala sa caracteristica. In trecut, se folosea o pasta pe baza de plumb, dar cand s-a descoprit cat de periculos este acesta, s-a trecut la faina din orez. Ea se aplica peste un strat de ceara sau ulei, care o face sa adere sau se amesteca cu apa, pana formeaza o pasta. Aceasta se aplica de jos in sus, de la gat, catre frunte, cu o pensula. Pasta alba acopera fata, gatul si pieptul. La ceafa ramane libera o zona in forma de W, care accentueaza aceasta parte a corpului, considerata foarte senzuala de catre japonezi. Unele gheise lasa si o linie de culoarea pielii in partea de sus a frunctii, chiar sub radacinile firelor de par, pentru a da impresia unei masti.
Pasta alba este estompata usor cu ajutorul unui burete. Apoi se redeseneaza sprancenele pentru ca cele naturale sunt complet acoperite cu pasta. Ochii sunt conturati cu negru, iar o maiko aplica si putin fard rosu. Se redeseneaza apoi si buzele, cu un rosu intens, folosind o pensula subtire. Machiajul buzelor difera in functie de stadiul de pregatire al ghisei. Maiko isi coloreaza doar buza de jos, partial, pe cea de sus lasand-o alba. Gheisele isi coloreaza ambele buze, dar creand impresia ca sunt mai mici decat in realitate. Din cauza machiajului alb, buzele colorate complet cu rosu intens ar parea prea mari. De fapt, trebuie sa fie mici si sa semene cu un boboc de floare.
In trecut, unele maiko obisnuiau sa-si coloreze si dintii cu negru pentru ca, pe langa albul fetei, ei ar fi parut foarte galbeni.
Imbracamintea traditionala este kimonoul legat cu un obi (centura). Kimonoul unei geishe este mai decoltat in spate decat in fata pentru a expune ceafa si machiajul ei.
O maiko poarta kimonouri cu maneci foarte lungi (care ating pamantul atunci cand tine mainile pe langa corp) si foarte colorat si impodobit cu broderii si desene complicate. Gulerul este rosu, iar obi-ul lung, foarte lat si extravagant. Maiko sunt nevoite sa poarte saboti cu cu talpa foarte inalta, numiti okobo ca sa nu-si tarasca kimonoul pe jos. Ca parte din instruirea lor, trebuie sa invete cum sa mearga frumos in acest costum.
Gheisele mai in varsta poarta obi si kimonouri mai putin spectaculoase, cu guler alb. Chiar si asa, un kimono poate sa coste mii de dolari, iar realizarea lui poate sa dureze si cativa ani, datorita desenelor complicate realizate manual. O gheisa prospera nu poarta un kimono decat o singura data, dupa care poate sa faca schimb cu altele.
Coafurile se schimba si ele pe durata vietii. Inainte de a deveni maiko, fetele isi lasa parul sa creasca cat mai mult posibil. La inceputul uceniciei, poarta o coafura numita wareshinobu, care foloseste doua panglici rosii, simbol al inocentei. La 18 ani, coafura se schimba in ofuku. In trecut, aceasta schimbare avea loc dupa prima experienta sexuala a fetei. Astazi, nu se mai tine cont de acest aspect. Maiko isi impodobesc coafurile cu accesorii colorate si opulente. Gheisele folosesc doar piepteni sau alte accesorii mai discrete si mai putin colorate.
Realizarea unei coafuri dureaza ore intregi si se face o data pe saptamana. Maiko dorm pe o perna speciala, cu gaura in mijloc, care previne stricarea coafurii. Astazi, gheisele folosesc peruci. Doar maiko isi fac coafuri din parul propriu.