Cliseele sunt utile uneori. Atunci cand surprind chintesenta unei situatii si cand, neavand prea multe informatii despre o zona/imprejurare, iti ofera prima descriere succinta, urmand ca tu si realitatea sa o corectati/imbunatati acolo unde este cazul. Sau cand te fac sa fii precaut. A nu se confunda precautia cu prejudecata. Unele dintre ele sunt insa nocive caci nu reprezinta decat un soi de echivalent al fast-foodului pentru creier. Fast thinking e uneori „junk”.
Stiu ca nu traim in cea mai minunata tara din lume si sunt unul dintre oamenii carora le-a crescut in ochi, cap si limba ceea ce se cheama simt critic. Cred ca numai o evaluare realista e de ajutor, iar chestie mai nociva decat nationalismul si mandria ca esti ceva pentru care n-ai niciun merit (din intamplare sunt romanca, la fel de bine ma puteam naste si in Patagonia asa ca imi va fi mereu de neinteles umflarea pieptului a mandrie ca esti roman. Are la fel de mult sens pentru mine, am mai zis-o, ca a fi mandru ca esti saten, de inaltime medie si cu nasul drept) este unul dintre cele mai stupide si mai lipsite lucruri de pe lume. Vaicareala insa si scuipatul sentintelor nu fac parte din ceea ce numim spirit critic, sunt doar „fast thinking”, prejudecata ce nu tine loc de… judecata.
Sunt doar o flegma aruncata nediscriminatoriu, fara perspectiva de corectare si nu au nimic din dimensiunile benefice ale unei critici constructive.
Asa ca ma declar inca o data excedata de folosirea in exces a urmatoarelor:
– Ca la noi, la nimeni!
– Asta-i Romania! cu varianta si mai dispretuitoare ”Romanica” (psihanalizabil gestul de a diminutiva numele unei tari)
– Ce sa te astepti! Romani!
– Misto tara! Pacat ca-i locuita!
Si inca ceva: poate ca primii vorbitori care au exclamat coplesiti, surprinsi neplacut de o anumita situatie cele de mai sus (sau variatii pe aceeasi tema) au fost spirituali si au amuzat auditoriu. Sa preiei insa la nesfarsit aceeasi formula de exprimare, sa-ti exprimi naduful in acelasi mod, cu aceleasi cuvinte , denota o inspaimantatoare lipsa de imaginatie si grave lacune de expresie.
Asadar, daca tot e musai sa va plangeti si sa va delimitati superior (fara sa stiti ca de soarta unei comunitati sunt responsabili toti membrii ei, in diverse grade), faceti-o cu alte cuvinte. Fiti inventivi la necaz si la durere, nu repetitivi si monotoni.