fbpx

Cum sa ne pastram articulatiile sanatoase?

Articulatiile sunt structuri importante ale corpului uman, ele fiind responsabile cu mobilitatea si stabilitatea sistemului musculo-scheletal. Peste 200 de boli pot afecta articulatiile, dintre acestea cele mai frecvente fiind bolile reumatice cronice, cu precadere artroza, de care se estimeaza ca sufera circa 20% din populatie. De aceea, protejarea si fortificarea articulatiilor trebuie sa inceapa de la varste tinere, prin exercitiu fizic, dieta echilibrata si o postura corecta. Iata cateva sfaturi practice pentru a va pastra articulatiile sanatoase!

Miscarea este esentiala pentru sanatatea articulatiilor. Cu cat faceti mai multa miscare, cu atat articulatiile isi vor mentine mobilitatea. Fie ca cititi, lucrati la birou sau va uitati la TV, schimbati-va pozitia cat mai des si luati cu regularitate pauze, ridicandu-va de pe scaun si plimbandu-va prin camera.
Traumatismele pot scadea semnificativ functionarea articulatiilor. Atunci cand practicati sporturi sau activitati cu potential de cadere, nu uitati niciodata de echipamentul de protectie pentru coate si genunchi. Daca inainte de activitatea fizica articulatiile sunt deja dureroase, luati in calcul purtarea unor fase sau mansoane elastice.
Durerile de articulatii pot fi o consecinta a supraponderalitatii, deoarece kilogramele in plus pun o greutate suplimentara asupra acestora, crescand riscul de deteriorare a cartilagiilor. Chiar si pierderea a cateva kilograme va poate ajuta sa ameliorati durerile articulare: spre exemplu, pentru fiecare jumatate de kilogram pe care reusiti sa o dati jos, presiunea resimtita de articulatia genunchiului scade cu aproape doua kilograme.
Recomandarile recente ale specialistilor spun ca inainte de exercitiul fizic sa nu faceti o incalzire prea asidua. Dupa exercitii de stretching , articulatiile sunt mai vulnerabile traumatismelor, in special la persoanele care sufera de artrita. In schimb, incercati miscari usoare, specifice sportului pe care il practicati, spre exemplu scuturari usoare de picioare inainte de inota. Astfel, muschii vor fi incalziti, iar articulatiile, ligamentele si tendoanele vor fi destinse.
Vorbind de sporturi, probabil va intrebati care sunt cele mai potrivite exercitii fizice pentru a mentine articulatiile sanatoase? Optati pentru sporturi cu impact scazut, cum sunt mersul pe bicicleta si inotul. Sporturile cu impact ridicat cresc riscul de traumatisme articulare si pot cauza, in timp, deteriorarea cartilagiilor.
Cercetarile arata ca slabirea musculaturii coapsei creste riscul de osteoartrita a genunchiului, spre exemplu. Prin urmare, intariti-va muschii din jurul articulatiilor, reducand din presiunea pusa asupra acestora din urma.
Exercitiile fizice pentru protejare articulatiilor nu trebuie sa vizeze doar bratele si picioarele. Prin fortifierea muschilor abdomnali si cei ai spatelui, puteti creste stabilitatea si echilibrul corpului ceea ce va ajuta sa reduceti riscul de caderi sau alte traumatisme.
O postura corecta ajuta, de asemenea, la pastrarea sanatatii articulatiilor gatului, trunchiului si picioarelor. Postura corecta se aplica atunci cand stati in picioare, cand stati pe scaun, dar si cand ridicati sau carati greutati. Pentru sfaturi practice care sa va ajute sa va imbunatati-ti postura, click aici.
Nu lasati traumatismele articulare netratate. Prezentati-va imediat la medicul dumneavoastra si rugati-l sa va indrume catre un specialist care sa va recomande un plan de recuperare adecvat varstei, greutatii si conditiiei medicale.

Citeste si:  Probleme ce apar in sarcina

Si dieta joaca un rol important pentru mentinerea in stare optima a articulatiilor. Anumite vitamine si minerale sunt esentiale pentru articulatii, iar acestea pot fi obtinute din alimentatie sau din suplimente alimentare, administrate la recomandarea medicului.
Antioxidantii ajuta la combaterea radicalilor liberi, care pot fi implicati in deteriorarea cartilagiilor. Aveti grija sa nu va lipseasca din dieta zilnica vitamina A, C, E si seleniu. Vitamina A se gaseste in cantitati semnificative in fructele si legumele colorate (galbene, portocalii), cum sunt morcovii, caisele, pepenele galben, piersicile; si in legumele cu frunze verzi, cum sunt broccoli, conopida, varza etc. Citricele, papaya, mango, zmeura, sparanghelul, ardeii rosii, ananasul sunt surse bune de vitamina C, in timp ce vitamina E se gaseste in avocado, cerealele integrale, semintele de floarea-soarelui. Somonul, ovazul si orezul brun sunt doar cateva dintre sursele naturale de seleniu.
Vitaminele din grupul B ajuta la reducerea inflamatiei si durerii articulare. Alimentele bogate in niacina (vitamina B3) includ carnea slaba, pestele, tofu si semintele de floarea-soarelui; vitamina B5 (acid pantotenic) se gaseste in carne, oua, soia, grau incoltit, cereale integrale, linte si alune; in timp ce surse valoroase de vitamina B6 sunt bananele, soia, pestele, graul incoltit si cerealele integrale. Tot pentru reducerea inflamatiei si durerii articulare se recomanda si acidul gras omega-3, care este prezent in pestii oceanici.
Pentru un sistem osos puternic, calciul si vitamina D sunt esentiale. Femeile care sufera de artrita, in special cu varsta mai mare de 45 de ani, pot beneficia de pe urma suplimentelor de calciu, iar in cazurile de osteoporoza nivelul de vitamina D scade, fiind necesara suplimentarea sa pentru ca organismul sa poata asimila si utiliza corespunzator calciul. Produsele lactate, dar fi pestele (cu precadere, somonul, bibanul, codul, tonul si heringul) nu trebuie sa lipseasca din dieta.

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.