Spre dimineata ea mi-a raspuns la telefon, i-am spus ca sotul meu nu s-a intors acasa, mi-a raspuns sec: „Stiu e aici, dar nu vrea sa vorbeasca cu tine.” Nu am inteles atunci nimic, nu ne certasem, nu avusem nici o discutie… In prostia mea, am intrebat „Sunteti, bine?”. Am inchis telefonul si abea atunci, am inteles ca s-a intamplat ceva, ceva ce eu refuzam sa accept. Am sunat iar si am rugat-o sa ii spuna sa vina acasa, sa nu afle copiii. „Copiii nu trebuie sa afle asa ceva.” Mi-a raspuns: „Copiii sunt mari si vor intelege.” Cum sa inteleaga asa ceva?!
Am ramas impietrita pe fotoliu, fara sa stiu daca e realitate sau vis…Fara sa inteleg cand s-a rupt firul….Apoi, m-am gandit la copii. „Ce sa le spun copiilor? Cum sa le spun ca tatal lor, intr-un moment de „luciditate” s-a trezit ca nu ne mai vrea?!
Am avut cam trei luni de cosmar, in care m-am chinuit sa inteleg gestul lor.. De ce EA?! Pentru ca a fost aproape? Pentru ca ce..? Copiii mei au avut o perioada de revolta nu stiu daca ma invinovateau pe mine, asa cum si eu faceam, sau aceea a fost modalitatea lor de a-si exprima durerea. Daca eu m-am simtit tradata si abandonata, ei oare nu s-au simtit la fel?!
Povestea lor de „iubire” s-a incheiat dupa trei ani. Copiii mei acum adulti, inca nu pot intelege acel gest al tatalui lor, desi este un subiect tabu. Baiatul meu cel mare s-a horatat ca nu se va casatori niciodata. Atunci am crezut ca o sa ii treaca. Azi, realizez ca acea alegere ii influenteaza si acum destinul. Desi a avut o iubita foarte multi ani, cand aceasta i-a vorbit de casatorie a decis sa rupa relatia. Asa face de fiecare data cand o fata isi doreste mai mult.
Daca as fi sa dau un sfat acum despre prieteni si prietene ar fi ca orice prietenie este buna dar, cu masura. Nu iti pune sufletul pe tava, pentru ca s-ar putea sa ramai fara el! Nu cred ca povestea lor de „iubire” a meritat sa lase in urma atatea rani, poate sunt subiectiva dar, cred ca daca se iubeau atat de tare nu se desparteau dupa trei ani.