Suferinta exista in diferite moduri si de cele mai multe ori este veche. Si uneori chiar daca o „ingropam” ea iese la suprafata, sub forma unei dureri. Aceasta forma de manifestare a suferintei este importanta.
Suferinta se instaleaza, la foarte multi dintre noi, din copilarie. In diferite moduri, in diferite forme… invatam sa convietuim cu ea. In momentul in care suferinta nu mai poate sa fie stapanita, incepe sa se simta durerea.
Psihoterapia se”sprijina” pe durere pentru a trata suferinta. Atat timp cat durerea este mentinuta la un nivel acceptabil se poate trata suferinta si astfel rezulta vindecarea. Cam la acest lucru se rezuma anii de terapie. Dar exista si situatii cand lucrurile nu pot sta asa si se creeaza un paradox.
Care este acest paradox?
Exista persoane care pentru a se proteja de durere aleg sa nu o simta. Negand din toate fortele durerea, el reuseste sa se comporte ca si cum nu ar exista. Dar pentru a reusi acest lucru se intampla un alt lucru, devine GOL….El nu mai simte nici bucurie, nici iubire, nici ura, nici speranta sau disperare si lista poate continua… Picand in acest univers fara nici o traire se creeaza iluzia absentei suferintei si a durerii.
Daca ne aflam in aceasta etapa, psihoterapia pare inutila. Daca nu exista nici o durere si nici o suferinta atunci ce este de vindecat?
Daca metoda de negare ar functiona atunci nu s-ar mai pune problema prezentei durerii sau suferintei. Dar in profunzimea sa, omul va simti in continuare…durerea, atractia, dorinta…. Atunci el va incerca sa faca abstractie de ele si de cele mai multe ori va reusi. Dar de aici vor rezulta si comportamente care vor sunt derivate din dorinta, iubire, atractie, revolta, ura, etc. Cum vor fi ele?
Sa ne imaginam cum acest om se va comporta intr-o relatie sexuala.
Comportamentul sexual rezulta in mod dominant din dorinta si din afectiune. Daca pacientul nu va simti aceste trairi, nu va putea sa aiba un comportament sexual adecvat. Adica atunci cand reusim sa excludem trairea si emotia, corpul nu va mai reactiona. Astfel, putem o sa vedem in campul sexual o problema majora de relatie. Ceea ce a fost o protectie impotriva suferintei si durerii, va deveni acum, o problema de cuplu si sexuala. Partenerul de cuplu ii va cere sa fie iubit, apreciat si isi va dori satisfactie sexuala. Persoana care isi neaga suferinta va ajunge fie la o despartire, fie va intelege ca terapia il poate ajuta.
Daca va decide sa accepte suferinta, atunci va accepta ca il doare sau ca exista ceva care ia provocat durere. Daca va alege sa fie singur, atunci va fi ca un fel de „suicid” in care va continua sa stearga tot ceea ce este profund uman ori va incerca sa promoveze o stare de tensiune. Orice decizie ar lua este proasta pe termen lung. Suferinta poate sa fie vindecata in timp ce politica de stergere a trairilor va fi permanent supusa esecului. Alegerea este mereu al lui.
Aceste persoane se decid greu sa inceapa sa faca ceva cu ei. Spre deosebire de cei care simt din plin durerea si care se adreseaza pentru asta, au nevoie de o „constructie” complicata pentru a se decide sa faca ceva pentru ei. O parte din ei va stii in permanent ca exista suferinta si durere. Aceasta parte va incerca sa pacaleasca celelalte parti printr-o abordare intelectuala sau prin dorinta de afirmare. Au nevoie de cineva, cum e terapeutul, dar il vor refuza de multe ori pe diferite pretexte.
Este o situatie aparte iar prin acest mod vor evita durerea ajungand sa nu mai simta nimic. Oare ati intalnit astfel de persoane?