De ce spun ca erau destul de imbecile comparatiile? Pentru ca, dupa cum mi-am dat seama mai tarziu, iubesti atunci cand vrei sa-i dai cuiva tot ce ai. Or, daca i-ai dat tot, pana la zero absolut, nu mai ai ce oferi altcuiva.
Asta ar fi ipoteza ideala. In realitate, e ca la fizica, nu putem face abstractie de forta de frecare. Poate ca tu n-ai fost in stare sa te eliberezi complet, ori poate ca recipientul a fost prea mic pentru a te incapea, nu conteaza de ce. Iar atunci, pentru a-ti implini golirea de tine, poate aparea a doua persoana. Si din nou citatul, citatul: cand va trebui sa alegi, are aceasta a doua iubire atuuri generice asupra primeia?
In mod normal, nu. Cand te torni in doua vase diferite, nu poti spune dinainte care e mai voluminos. Ba chiar as spune ca exista, adesea, situatia in care cele doua persoane se completeaza si, de la un moment inainte, nu le-ai mai putea iubi decat in paralel.
Si atunci?! Zicerea analizata are consistenta de sofism a unei vechi anecdote cu copilul intrebat: ” Ce iubesti mai mult soarele sau luna?” Copilul a raspuns:” Iubesc mai mult luna, a raspuns copilul, pentru ca ea face lumina noaptea, cand e intuneric.” Deci, acolo unde apare „intunericul” si e loc de o a treia persoana, eu zic ca se intampla ceva, care nu este in regula. Daca totul este OK, relatia este formata din DOI si o a treia persoana nu are ce cauta. „