Atunci cand un nou barbat apare in vietile noastre, odata consumate primele intalniri, toata lumea vrea sa stie ce am facut. Unde am fost, cum ne-am simtit, cat de inspirat a fost el. In filme, fetele sunt mereu duse in locuri spectaculoase. Isi duc iubirea prin orase si tari incredibil de romantice (si aici exista o intreaga geografie a cliseelor: Paris, Venetia, apusul de soare maritim, rasaritul de soare la munte etc). Ele se cuibaresc in bratele lor, stau cu mainile inlantuite si suspina cu privirea pierduta in zare. Daca nu sunt duse in astfel de locuri, atunci iubitii lor fac, in orasele de bastina, alte lucruri incredibil de romantice. Le aduc o trupa de mariachi sub balcon, le invita la patinoar sau la balet, le plimba pe strazi pustii si le apara de toate cele rele. Si aici exista o serie de clisee cu care am crescut si care ne-au fost adanc implantate in cerebel. Si in inima, uitasem.
Hai sa coboram cu picioarele pe pamant. Asta se intampla in filme. La noi, geografia locurilor cu potential amoros este cu totul alta. Si este destul de plata, de saraca din punct de vedere al varietatii. Ma refer mai ales la fiinta bucuresteana, poate provincia e mai norocoasa, desi, sincer, ma indoiesc. Sa vedem cam unde ne scoate el atunci cand decide sa ne daruiasca inima si noi hotaram sa-i intoarcem favoarea.
1. Restaurantul. Cred ca 99% dintre cuplurile planetei ies la restaurant macar in prima faza a relatiei. Nu stiu care e treaba si cum s-a nascut acest obicei. Incep sa ma gandesc la epoci de mult apuse. Ma indoiesc ca pe la 1800 si ceva logodnicii impleteau nevoile fiziologice cu dragostea, aplecati deasupra unui porc de lapte cu mar in gura. Fetele, de obicei, comanda salata, iar ei friptura. Este interesant cum ne chinuim sa mancam mai putin si mai usor decat am dori, de fapt. Probabil din cauza ca stomacul bine umplut nu prea se pupa cu romantismul. Daca lui nu ii este teama sa riste, e posibil sa aleaga un local cu lumanari pe masa si muzica in surdina. Totusi, trendurile actuale arata ca, in mediul urban, o astfel de atmosfera e considerata prea siropoasa. Si asa stand lucrurile, se prefera tratoriile unde, totusi, se mananca multe alte lucruri in afara de pizza. Restaurantele cu specific romanesc, unde se insira rumene ciolane de porc scufundate in valuri de varza si papanasi bine captusiti cu smantana, raman pentru zilele de iesit cu prietenii si familia. La primele intalniri, e insa clar: trebuie sa fie ceva cu specific international.
2. Parcul. Trebuie sa recunoastem: cam uitam de natura odata ce ajungem sa ne permitem sa ne platim singuri o masa. Si e pacat. Parcul este intr-adevar un loc cu traditie in geografia citadina sentimentala. Are un farmec desuet si a fost popularizat de generatii intregi. Parintii nostri se duceau in parcuri, noi le-am batut la randul nostru aleile. Parcul are si ceva clandestin. In perioada primelor maini care ne ating, ale primelor buze care ne saruta, parcul este plin de umbre cu promisiuni delicioase si interzise. Recunoasteti ca va cuprinde un sentiment de nostalgie cand va amintiti de primele plimbari de mana cu un baiat, in parc.
3. Clubul. Acesta este, de fapt, locul primului contact. Este genul de mediu care favorizeaza “cooptarea†de noi cunostinte. Acolo se creeaza prima legatura, iar restaurantul, parcul si ce mai urmeaza dupa e un fel de recunoastere a statutului, de declaratie oficiala. Cluburile sunt locuri periculoase, v-o spun cu cea mai mare sinceritate. Alcoolul si amorul se ajuta reciproc, dar se pot trada cu la fel de mare usurinta. Nu e un loc al conversatiilor, acolo nu te duci daca ai chef sa afli “lucruri noi despre elâ€, ce fel de om e si cum e Craciunul ideal in opinia lui. Nuu, acolo te duci daca ai chef sa faci sex. Daca ai chef sa dansati. Ceea ce, se stie, e un fel de preludiu cu continuare acasa, in dormitor. Pentru “vreau sa stiu cum esti tu cu adevaratâ€, exista cafenelele.
4. Cafenelele. Sunt cele mai prietenoase si mai relaxate locuri cu putinta. Nu trebuie sa fim puse la patru ace ca sa le calcam pragul. Nu trebuie sa stim sa dansam. Sunt locuri pentru palavrageala, maini molatece lasate pe spatele lui, zambete discrete, promisiuni facute pe jumatate.
5. Salile de sport. Recunosc, nu prea le-am calcat pragul. Ping pong, bowling, rareori am servit. Sunt mai indicate dupa ce “ne stim cat de cat†si sunt mai distractive atunci cand ne organizam in echipa decat in doi.
6. Munte. Mare. Iarna ne duc pe Valea Prahovei, vara in Vama Veche. Nu ne departam prea mult ca, deh, sunt excursii de un weekend. In plus, pe cararile batatorite, romantismul este, clar, o garantie.
Acum as dori sa ne intoarcem cu picioarele pe pamant. Si sa-mi spuneti la ce fel de locuri visati voi. Unde ati vrea sa va rapeasca el? La o partida de paintball? Eu nu sunt amatoare, dar poate voi, da. Sau sa faceti impreuna un curs de dans? Chiar de tango, poate. Ar aprinde cu siguranta si sangele cel mai potolit. La pescuit? Ati simti ca aveti un loc deosebit in inima lui daca v-ar invita, sa zicem, in locurile in care regula este sa mearga cu baietii? Romantismul primelor intalniri are multe culori si nenumarate nuante. Este pacat sa ne cramponam, sa ne limitam la cateva, cele mai cunoscute si mai raspandite.
As fi curioasa sa aud povesti noi, originale. In ce taramuri neumblate sau doar insolite v-au dus ei la primele intalniri? Sau ce lucruri noi, neobisnuite v-au propus?
Dragele mele,
Pe mine, actualul meu iubit, m-a dus prima oana \”la motoare\”. Pentru cine nu e din bucuresti, acesta este un bar trendy-flendy pe acoperisul Teatrului National, unde se aculta muzica rock si new trend, se bea bere la halba si unde toata crema culturii de bar bucurestene isi face veacul. Adica studentii la actorie, la arte, pictorii in devenire, etc.
M-a dus acolo ca si-a dat el seama ca imi place foarte mult.
Ei bine, dupa ce am inceput relatia serioasa, mi-a explicat ca el nu mai calca pe acoperis la teatru, ca ii plac localurile normale, unde oamenii nu sunt tunsi pank, unde fetele sunt elegante, nu imbracate ca dupa curentul emo si alte d-astea!
Dar sunt bucuroasa ca a facut acest sacrificiu pentru mine! 🙂
Si am stat acolo, pe bancile de lemn, toata noaptea….
Pe mine sotul m-a dus prima data la plimbare in cismigiu, si apoi la cafea. si a fost foarte dragutz si romantic. m-am bucurat sa vad ca mai exista barbati care mai cunosc si alte locuri decat cluburi si baruri obscure. si la lumina zilei e tot frumos 🙂
mie imi place sa le duc pe aripile vantului, pe culmile placerii, pe taramul viselor: la mcdonalds, unde cu 10 lei iti iei 2 mcpuishor.
Vezi ca-n gara la Lehliu iesi mai ieftin!
si considera c-a fost si la plimbare cu trenul pe blat. E deja si aventura!
merita ceva mai stilat. aeroportul baneasa, e mai lux.
ei, dupa ce am citit ceea ce ai scris…pot spune cu un zambet adevarat pe buze, k sunt o fata fericita…al meu iubit…cei drept mi se aseamana mult..si deci..primele noastre intalnire au fost in apropierea unei ape sau in parc…rar am iesit noi in baruri sau restaurante:))…o fi frumos si acolo..dar mi se pare mult mai romantic s te plimbi pe marginea unei ape cu el de mana, s auzi sunetul apei….si printre bataile vantului s iti sopteask si kt de mult te iubeste…:X…(parerea mea)