Mai acum cateva zile ma gandeam la extazul pe care il provocau semeseurile de dragoste de acum vreo zece ani. Tin minte ca aveam un telefon cu o memorie incomparabil mai mica decat ce ne propune acum tehnologia moderna, asa ca eram nevoita sa sterg din ele. Pana cand mi-a venit ideea: le-am rescris intr-un carnetel pentru posterioritate. Nu radeti, inca au darul sa miste vreo stanca, daca muntii au devenit prea grei.
Lasand la o parte caracterul individual al fiecaruia, si stilul propriu, sunt lesne de observat transformarile pe care declaratiile de dragoste le-au suportat de-a lungul vremii, atata cat ne este noua deslusit din carti sau din filme. De la tenta excesiv de patetica, dar retinuta in arie erotica, la cea pasionala si maladiva pana la jocurile de cuvinte si ambiguitatea din zilele noastre. Nu stiu ce evolutie vor avea ele in viitor, dar mi-e greu sa cred ca vor avea moarte cata vreme vor exista oameni pe pamant. Dar sa revenim la mesajele de dragoste din vremurile noastre.
Ce ne incanta si ce ne displace la mesajele de dragoste? Sau, mai bine zis, ce este bun si ce este gresit sa contina o declaratie de dragoste?
Exista doua tipologii de oameni: cei pe care dragostea ii inspira si cei pe care, din contra, ii inhiba. Asa ca, de spontaneitate, se poate vorbi doar in primul caz. Insa miezul unei declaratii de dragoste este sinceritatea, si nu vorbesc despre sinceritatea in fata celui caruia ii este adresata, ci de sinceritatea vizavi de noi insine. Eu, personal, as fugi de garantii, garantia care implica timp, este una de care se abuzeaza pe nedrept. Singurii care se absolva de vina sunt adolescentii, si asta pentru ca in adolescenta ne indragostim mereu pentru totdeauna. Dupa ce acumulam insa o experienta in materie de iubiri pierdute, atunci devine trist sa mai fluturam garantiile in stanga si in dreapta. Totusi, din cand in cand, ele sunt mai limpezi pentru noi decat orice altceva. Ei bine, abia atunci, o putem aduce la picioarele celuilalt sau o putem tine pur si simplu pentru noi. Pana la urma, asta este cheia: trebuie sa fii constient ca odata ce ai amanetat timpul, atunci „castigul” este doar al tau.
Si am ajuns la cea de-a doua problema: feedbackul. Eu personal nu cred in asigurarile care cer direct sau indirect, raspuns. Este, chit ca isi da seama cel care le face, sau nu, dovada certa a neincrederii in propria-ei declaratie. Este ca si cand i-am cumpara albumul preferat unui prieten, cu gandul ca vom primi in schimb, bratara dupa care tanjim. Ei bine, cand avem razboaie castigate in fata timpului si in fata mortii, atunci feedbackul nu mai are nicio importanta. Dovada de egoim, ar spune unii, si poate ca asa si este, insa este singurul adevar, nu exista alte fete ale realitatii unei iubiri.
Ca strategie, as evita mesajele de dragoste facute asa, tam nesam si-n culcare si-n sculare. Si asta pentru ca oricata combustie am intui ca avem, ajunge totusi o certitudine care nu va obosi doar partenerul sau partenera noastra, dar si pe noi. Certitudinile sunt savurate, si nu doar in dragoste, atunci cand ne luptam putin pentru ele. Acum, sa nu ma intelegeti gresit, nici lupta asidua nu este calea. Dar undeva, la mijloc, se gaseste joaca aia a copiilor din balansoar. Sa recunoastem: ambiguitatea, senzualitatea si magia inceputurilor sunt ingredientele de care ne amintim intotdeauna cu un zambet tamp pe fata sau cu nostalgie. Ca un dependent de heroina care cauta mereu si mereu prima senzatie. Si, cu toate astea, singuri o indepartam, ajungem in punctul in care fugim de vorbe desenate, de margini de prapastii, de vise glumite si oferim in schimb o siguranta absurda si fortata, cerem polite la randul nostru, mai elegant sau mai agresiv, pierdem asadar, capacitatea de a ne mai juca cu vorbele.
Nu stiu cat de natural ne vine sa combinam toate condimentele si sa ne si iasa o declaratie sau un mesaj de dragoste potrivite, dar inca cred ca ne vine manusa exact atunci cand trebuie. Declaratii de dragoste inspirate va doresc!