Am observat in ultima perioada, adica de vreo cativa ani buni incoace, o mediatizare excesiva a iubirii „ca-n povesti” – de genul ea tanara si frumoasa, el – mai in varsta si bogat – cu vila, casa, masina, piscina.
Ar fi totul foarte in regula daca ar fi cazuri singulare, insa se pare ca fenomenul a capatat ceva amploare, mai ales ca evolutie a conceptiilor tineretului – astazi, cam toate fetele frumoase (sau mai putin frumoase) viseaza sa intalneasca acel cavaler care le va indeplini toate dorintele, le va putea satisface capriciile vestimentare, dorinta de a vizita cat mai multe si mai exotice tari, iar daca acel cavaler e trecut de o anumita varsta deja nu mai conteaza.
Astfel, ele vor putea fi admirate de colege pentru cele mai noi achizitii vestimentare si pentru povestioare picante cu cele mai noi intamplari din viata lor.
Nu judec pe nimeni, ma intreb totusi: nu este pacat pentru ele sa isi iroseasca cei mai frumosi ani ai vietii complacindu-se in aceste relatii daunatoare pentru evolutia lor ca femei fireasca?
Multe dintre etapele „normale” ale inceputurilor se pot pierde in acest fel, relatiile care incep cu biletele pe sub banca, cu un mesaj indraznet trimis pe e-mail, cu o intalnire romantica in Cismigiu, cu un bilet la teatru sau la film, legaturi care par putin cam desuete in epoca internetului, a cluburilor, cand nu mai exista restrictii atat de dure din partea parintilor sau a societatii. Pare deja un cliseu ca o noua relatie sa se infiripe la o petrecere sau intr-un club, la o intalnire pe internet sau la Mall, dar oare mai exista in noi sau in noile generatii romantismul de altadata, dezinteresul material sau toti am devenit copii fidele ale protagonistilor aceluiasi prototip de relatie – bazata mai mult sau mai putin pe partea materiala?
De ce oare nu ar incerca acele fete care isi doresc atat de mult un partener potent din punct de vedere financiar sa incerce sa descopere si in cei de langa ele, prieteni, colegi sau simple cunostinte, un eventual partener de viata, mai interesat sa fie pentru ele „alesul”, sa le sustina in momentele mai dificle, sa reprezinte acel brat de sprijin de care avem atat nevoie in timpul vietii?
Poate ar trebui sa mai dam o sansa iubirilor adevarate, asa cum am vazut cand eram mici , in filmele de epoca… de ce sa lasam partea materiala sa isi puna pregnant amprenta asupra aspiratiilor noastre? De ce sa nu fim implinite si fericite ca femei alaturi de parteneri sufletisti, generosi in limitele normale, fara extravagante, dar care sa ne aduca in ochi acea sclipire unica de femei fericite si indragostite?
Va rog sa va ganditi de doua ori inainte de a refuza acel baiat mai putin indraznet, dar care va cere o simpla intalnire la un suc sau la un film; si o va face cu atata emotie, incat poate nu gaseste intocmai exprimarea sigura pe sine a celor deja blazati, trecuti prin mult mai multe experiente, care au lasat in urma mai multe relatii si mai multe suflete triste si asteptari neimplinite.
Desi se spune ca banii nu aduc fericirea, dar o intretin, nu trebuie sa uitam ca e de preferat sa avem alaturi de noi un partener alaturi de care sa putem lupta, decat unul care crede ca suntem doar un accesoriu dragut al contului din banca.
Va doresc sa fiti iubite … asa cum va doriti!
Mda… foarte adevarat! si foarte bine spus: un accesoriu al contului din banca; nu stiu de ce suntem atat de naive uneori sa credem ca daca am fost cucerite cu bani vom putea pastra respectul LUI pentru mult timp; nu vom putea si de aici va disparea si respectul nostru fata de noi insene
aici e vorba d acele femei kre prefera barabti batrani si bogati..deci nu au probleme cu dorinta d a fi respectate atat timp cat le sunt asigurate toate bunurile materiale si satisfacute toate capriciile .femeile din acea categorie nu au din start respect fata d ele insele asa k nu si l vor pierde deoarece nu poti pierde ceva c nu ai..nici eu nu sunt d acord cu astfel de relatii dar fiecare isi traieste propria viata si fiecare isi alege modul in kre sa fie fericit si dak acele femei sunt fericite atunci cand au toate bunurie materiale ma bucur pt ele ..desi acel tip d fericire nu dureaza mult…
cam vechi aceste comantarii…ma intreb daca pe al meu o sa-l mai citeasca cineva…in tot cazul ziceati de epoca cu filmul in oras,cu parcul Cismigiu?……pai care cinematograf ( la mine -n oras? ) ,ca parc? ca sunt pline de scutere, de role si de alte \”zornaitoare\” ce verdeata? ce banci libere? sunt rupte si \”pictate\’\’–adica ,sa avem PARDON, unde poti sa-l mai privesti in ochi pe :iubit/a: si sa existe o atmosfera romantica? …poate in cluburi,discoteci sau (mai nou) in alte tari…cu iahtul,cu gondola sau de ce nu- cu avionul \”particular al tatalui\”…dar la polul opus…nici muritor de foa me nu-i lucru bun–k o viata avem–nu-i asa?