Noi toate visam la iubire, la acea mare iubire. Cel putin asa zic toti, nu? Ne imaginam scene tari, de un dramatism sfasietor, ne vedem luate pe sus, izbite de pereti, sarutate cu furie. E pasiune, e foc in sange si in viscere si spunem ca ne dorim asa ceva, ca visam la asta de cand am inceput sa fim cat de cat constiente de lume. E drept, literatura si filmele au avut o contributie destul de serioasa la conturarea acestei imagini a iubirii nebunie, total iesita din matca, incalcand toate regulile si toate barierele. Ne vedem asteptandu-i mai ceva ca niste Penelope. Bine, acum nu mai spun ca nu se intampla asa niciodata sau, ma rog, aproape niciodata.
Ce vreau sa va spun este ca, de fapt, ar trebui sa avem grija cu ce ne dorim. Si daca s-ar intampla asa, daca ar aparea tipul ala periculos de frumos, marcat pe vecie de vreun misterios destin tragic, nu am sti ce sa facem cu el. Adica nu ne-am afla la inaltimea povestii care ni se propune.
Cam cate ati putea voi, dragele mele, sa indurati de dragul acestei flame, care ameninta sa va carbonizeze? Sa ne imaginam cateva situatii.
Sa presupunem ca el este genul ziaristului cum numai in filme se mai intalneste. Adica nu ia spaga, descrie realitatea asa cum o vede, fara mistificari si false zorzoane. Se hotaraste sa devina corespondent de razboi, desi tu ar fi dorit sa transmita mai degraba de pe holurile parlamentului sau ale bursei. Ai in fata o dilema: il insotesti in „zona de conflict” sau nu? Accepti o viata in mijlocul bombardamentelor si al lipsurilor de tot felul? La inceput, fiind inca cuprinsa de vraja initiala a relatiei, zici „da” cu toata inima. Cand afli ca acolo nu exista apa curenta, entuziasmul cam incepe sa-ti scada, dar nu esti inca pregatita sa renunti la fantasma pe care o nutresti inca de pe bancile scolii.
Ajungi acolo si-ti dai seama ca, din cauza climei, tenul tau are de suferit. Pe langa asta, imaginile cu strazile aglomerate pline de cersetori murdari, de copii suferinzi de tot felul de handicapuri, prabusiti printre mormane de gunoaie, paharele pline de zoaie din restaurante in care te mai incumeti sa intri din cand in cand, toate acestea ajung sa te deprime, sa te macine. Noptile tale albe de pasiune incep sa capete nuante de gri, sordidul care te inconjoara se strecoara in saruturile voastre. El nu mai miroase a parfum si trabuc cand ajunge seara in alcovul tau, ci a transpiratie, iar tu nu mai esti sigura de faptul ca vreodata pasiunea avea si miros de sudoare. Da, in imaginile pe care le proiectai, el avea bratele si pieptul lucind, dar, cumva, ca prin minune, nu emanau un iz neplacut. Un timp, il saruti cu nasul in alta parte.
El este foarte entuziast in continuare, iti povesteste cum reuseste prin articolele lui sa determine luarea de masuri. Deja incepe sa te irite. Tie, tara din lumea treia in care ai aterizat ti se pare la fel de mizerabila ca inainte. Nu vezi nici macar un semn firav de imbunatatire. Te enerveaza si faptul ca face atatea pentru altii, se angajeaza cu atata fervoare in razboaie pe care nu el le-a inceput. Si, in timpul asta, cum ramane cu tine? Te simti neglijata, simti ca toata lumea se simte indreptatita la o bucata din el, mai putin tu. Desigur, nu ai curajul sa exprimi toate astea. Tu singura te suspectezi de egoism si de superficialitate. Dar asta nu face ca lucrurile sa devina mai suportabile.
Te simti saraca si golita, ai vrea sa fii si tu tarata in tumultul vietii lui, dar nu esti decat o penelopa din secolul XXI si ti-ai pierdut indemanarea in ale tesutului. El este Ulise, dar tu nu poti fi Penelopa. Gustul esecului iti umple gura, iti invadeaza fiecare cotlon, il mirosi in rufele murdare, seamana cu un rest de mancare sleita. Si odata, candva, era atat de bun, atat de intens, nu?
Periculoasa chestie, iubirea asta, flama asta. Cum sa convingi un erou sa faca un credit imobiliar, de exemplu? Sau sa schimbe un bec in casa? Crezi ca-l poti domestici? Mai bine-l votezi in topuri decat sa-l aduci in dormitorul tau. Nu de alta, dar „imblanzirea” lui s-ar putea sa dureze la fel de mult ca asteptarea Penelopei.
Interesant articol. Nu i-am pus niciodata problema asta. Nu m-am gandit pana unde as fi in stare sa merg pentru un om pe care il iubesc. O problema la care merita reflectat.
Parerea mea este ca dak il iubesti si te iubeste, poti trece peste aproape orice obstacol. Si pana la urma intodeauna exista si posibilitatea de a alege nu? Daca nu mai simti ca apartii acelei relatii poti cauta in alta parte…
Nu cred ca asta e ideea articolului. cred ca insista mai mult pe faptul ca ne dorim, visam un anumit tip de iubit si cand il gasim, daca il gasim, nu mai suntem capabile sa traim alaturi de el. Adica eu pot sa visez la genul aventuriei, f. indraznet, care-si asuma multe riscuri si apoi sa-mi dau seama ca de fapt imi doresc un barbat de casa, cu care sa intemeiez un camin.
Eu n-as vrea de la bun inceput un astfel de barbat. eu vreau un om de casa, sa munceasca pentru mine si copii, nu sa umble pe coclauri creanga. respectul meu il castiga daca aduce paine si salam pe masa, nu daca umbla dupa cai verzi.
Situatia descrisa in articol este pentru capiate care nu stiu ce vor de la viata. numai asa poti avea surprize de-astea.
sa nu vina la mine cu povesti cum mor copiii somalezi de foame si cum ii salveaza el, ca doarme pe pres la noapte.