fbpx

Cuplul ideal – teren minat

Imaginea unui cuplu ideal

Exista in jurul nostru cupluri pe care toti par sa le invidieze. Ea e roz si feminina, dulce si draguta. Poarta mereu rochii si tocuri. E cocheta si stie si sa faca un tiramisu sa te lingi pe degete. Rasfoieste reviste de moda, dar nu cat sa devina enervanta. El poarta costum, e responsabil si tandru. La cafea dimineata, o pune in tema cu ultimele articole din “Saptamana financiara”. In weekenduri, cei doi ies prin parcuri. Iar duminica, la pranz, merg la unul dintre restaurantele in voga din oras pentru care ai nevoie de programare cu doua zile inainte. Uneori, ea ii recomanda lui carti, care ii plac si lui. Sau cel putin asa spune. El e un dragut si cumpara bilete la concertele lui Leonard Cohen. Au incredere unul in altul si o data la doua saptamani fiecare iese cu gasca lui de prieteni, cei ramasi din vremea liceului si a facultatii. Ea nu zice nimic de prietenii lui prea mari amatori de bauturi bahice, nici el nu zice nimic de prietenele ei cam depresive.

Locurile pentru revelion sunt si ele rezervate din timp. El are grija sa aleaga camera cu cea mai romantica panorama, iar daca e cumva mai frig, va fi extrem de aspru cu cei de la receptie si va solicita o patura electrica sau un calorifer electric pana sa apuce sotia sa se planga. Ea ii zambeste si ii multumeste din priviri. Atunci cand sunt alegeri, se tin de mana pana cand sunt despartiti de perdeaua sintetica a cabinei de vot. E usor de inteles de ce toti ii invidiaza, nu? Sunt „un cuplu reusit”, cum ar zice mamele noastre. In jurul capului, le umbra roiuri de fluturasi si albine dolofane lipsite de ace.

Citeste si:  Sunteti pregatiti pentru o viata in 3

Reteta minune

Care e reteta unei asemenea armonii, unui asemenea tablou in culori pastelate in care nimic nu e prea strident, in care nicio tusa nu e mai pronuntata decat alta, in care nu exista stridente? Ei bine, raspunsul e simplu: ca sa nu existe stridente si “asperitati”, acestea trebuie nivelate. De partea lui sau a ei, o denivelare a fost “slefuita” la un moment dat”. Pentru ca trebuie sa stiti ca, din pacate, membrii unui cuplu, “salahorii” unei relatii nu vin in starea slefuita, rafinata, prelucrata din fabrica.
Nu. Cei doi, cand apar unul in viata celuilalt, cand isi incep defilarea, incep inca de la prima intalnire sa dea cu dalta. Azi renunta la ceva, maine la altceva si tot asa. Modelarea este continua daca se doreste potrivirea perfecta ca intr-un puzzle. Caci, daca nu, atunci nici tabloul rozaliu-bleu nu mai iese, iar cele doua piese sunt pe rand suprapuse. “Chiar n-am nevoie sa ma duc asta-seara la Ioana! Mai bine il ajut pe el sa-si termine un raport!”. “Of, ce meci tare e asta-seara! Dar si Ana si-a dat atata osteneala cu cina aceea…”. Si tot asa. “Nu prea am chef de munte, ma doare si spatele, dar, na, daca tot a facut omul rezervarile”… “N-am mai facut sex de o saptamana. E timpul sa iau masuri!”. Daca facem un exercitiu de sinceritate, oricine a avut parte, la un moment dat, un astfel de gand, un astfel de plan. Cu alte cuvinte, fiecare a incheiat un compromis cu sine, cu celalalt.

Citeste si:  Pro sau contra - relatie la locul de munca

Cand se transforma compromisul in mutilare?
Granita intre cele doua este extrem de fragila si poti sa nici nu simti cand ai trecut-o. Este greu sa mentii un registru al compromisurilor si ar fi si stupid. Inevitabil, exista inechitati. Unul “renunta” la mai multe decat celalalt. Unul tace mai mult atunci cand si-ar dori sa fie extrem de vocal. Unul menajeaza mai mult. Cu alte cuvinte, gramajoara de aschii rezultate in urma “remodelarii” devine maldar in cazul unuia dintre participanti.

Iar imaginea idilica se strica. Asa sunt posibile acele cazuri care ne socheaza pe noi, cei care privim de pe margine. “Cum au divortat? Pareau sa aiba cea mai solida casnicie din lume?”, “Dar cum? Se iubeau atat de mult si nu i-am vazut nici macar o data certandu-se!”

Cearta poate fi buna
Multi dintre noi, cautand pacea si armonia, suntem tentati sa aplanam in mod artificial conflictele si tensiunile care pot aparea. Consensul la care se poate ajunge intre doi iubiti este una, iar acceptul mimat este cu totul altceva. Asa se ajunge la situatia in care unul da din cap afirmativ, iar in inima si minte refuza, de fapt, pozitia partenerului. Un astfel de armistitiu este unul fals, unul fortat, nu este pace autentica. Iar in timp, maldarul acela de care vorbeam mai sus se transforma in frustrari, se transforma in atmosfera mai incarcata decat cea dinaintea unui uragan, cu mentiunea ca in loc sa fugim catre un buncar, catre un adapost, noi ne punem ochelarii de soare caci, afara, este, nu-i asa, cald si bine.

Citeste si:  Copii - Eu vreau, el nu

Daca facem asta, daca acceptam prea multe compromisuri, daca ii facem si lui “norma”, sau invers, daca noi suntem cele care tinem strans in mana sceptrul puterii si nu il pasam celuilalt nici moarte, e posibil ca toate acestea sa-si afle rezolvarea mult prea tarziu. Si anume in scena de adio, cand amandoi plang si se lamenteaza “nu stiu ce s-a intamplat, ne era atat de bine impreuna”. Ei bine, nu, nu va era bine impreuna, doar pretindeati ca va e, de teama asumarii unui esec, de teama unor solutii care, dintr-un motiv sau altul, nu conveneau.

Tablou bleu sau cu picatele?
In concluzie, continuu sa pledez pentru un cuplu viu. Un cuplu care sa nu fie pastelat, care sa mai aiba si stridente, si parti prost asamblate, prost lipite, care nu se potrivesc mereu perfect, dar care e constient de sine si care nu ascunde sub o tusa de roz negrele suspiciuni, frustrari, suparari.

7 Comentarii
  1. totul consta in sinceritate,comunicare,prietenie si o iubire sincera si atunci cuplul este perfect solid si dureaza dragostea lor pana la adanci batranete….o spun din propria experienta…

  2. Foarte interesant articolul, m-am regasit in mare masura in cuplul prezentat. Este perfect adevarat ca int-un cuplu aparent ideal fiecare trebuie sa cedeze. In cazul meu, in mare parte eu sunt cea care trece peste anumite aspecte, cedeaza si isi reprima anumite porniri pana cand ajunge sa creada ca de fapt asta isi doreste. Am o relatie de 8 ani, foarte frumoasa de altfel, multa lume ne invidiaza si se intreaba cum de ne este atat de bine impreuna, cum de zambim si radem cu pofta de fiecare data cand suntem impreuna si cum de nu ne-am plictisit unul de celalalt pana acum.
    L-am cunoscut pe prietenul meu cand aveam 16 ani si am inceput sa ne construim relatia inca de la prima intalnire. Am observat ce-i place si am incercat inca de pe atunci sa ma comport ideal, sa fiu exact asa cum ii placea lui. De fiecare data cand aveam o scapare si ma comportam diferit sau ceva mai spontan, imi exprimam o parere neverificata in prealabil, ii vedeam reactiile de dezaprobare tacuta dar care simteam ca m-ar putea indeparta de el. Asa ca am invatat sa nu-mi mai exprim vreo parere care l-ar fi putut deranja, parandu-mi-se mai avantajos sa nu deranjez decat sa pot supara. Putinele discutii serioase pe care le-am avut gravitau in jurul unei lipse de comunicare sincere si libere, existand mereu teama ca nu cumva sa ne certam si sa ne despartim. Intr-adevar in relatia noastra a existat si inca exista o dragoste foarte puternica, datorata initial varstei si atractiei fizice care pe parcursul a 8 ani s-a cimentat si mai tare. Deja azi, la aproape 25 de ani imi este imposibil sa ii spun ca de fapt m-am maturizat si privesc cu alti ochi relatia noastra, ca ma gandesc mult mai serios la viitor si ca aspectele nespuse din relatia noastra ne-ar putea afecta. Sunt constienta ca si el a facut multe sacriicii de dragul meu, ca are anumite frustrari din cauza asta si nu il acuz cu nimic, nu ma plasez eu in centrul atentiei si pretind ca ar fi vina lui ca in relatia noastra nu exista o comunicare libera, este vina amandurora!
    Rezultatul acestei relatii pana in acest moment? Nu ne-am casatorit inca, ne-am gandit ca inca nu suntem pregatiti, tot din dorinta de a fi totul perfect, nu ne casatorim pana cand totul nu este aranjat in cel mai mic detaliu…ca nu cumva casatoria sa ne distruga relatia.(asa am inteles noi ca s-ar intampla in relatiile de genul alei noastre).
    Cuvantul cheie: prudenta.
    Voi ce viitor credeti ca va avea relatia mea?

  3. Exceptional articol!
    Din punctul meu de vedere cred ca viitorul o sa fie cu totul altfel. Sunt femeie si ma regasesc perfect in frazele de iceput ale articolului. Sunt casatorita de ceva ani, am si un baietel minunat, un sot deosebit de la cre nu am ce sa mai cer.imi ofera acea dragoste la care am visat mereu dar cu toate astea il insel…daca se poate spune asa, pentru ca inima ii apartine in totalitate. Am nevoie de dragostea lui sincera si statornica pe care i-o impartasesc fara limite, dar totodata simt nevoia sa fiu libera fara limite. Pentru cel cu care am o relatie nu simt decat atractie fizica si e un fel de chimie care ne face sa nu rezistam tentatiei. Mi-am ingradit aceste porniri mult timp si devenisem mohorata, monotona, lipsita de viata, inhibata, suparata, trista, nemultumita de mine de toti si de tot. Educatia pe care o primisem acasa nu mi-ar fi permis niciodata sa accept ideea adulterului. credeam ca aceste norme morale ce mi s-ao=u predat cu staruinta inca din copilarie se contopesc cu propriile-mi convingeri. eram un om frustrat si asta se vedea pe toate planurile. pana odata cand m-am hotarat, cu toate riscurile, sa fiu eu si sa am macar odata in viata curajul de a ma ccepta asa cum sunt cu bune si rele. credeam ca aceasta lupta dintre mine si normele morale ma face defapt sa imi doresc mai mult \\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\”fructul\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\”interzis si am hotarat sa nu-mi mai interzic nimic.
    s-a intamplat odata si spre surprinderea mea mi-am dat seama ca nu simt nici vinovatie nici teama. am scapat de foarte multe frustrari si inhibitii.
    viata mea de familie, profesionala si sociala s-a inbunatatit si astea doar pentru ca mi-am dat seama ca sunt un om liber, ca imi permit sa gandesc, sa analizez si sa i-au decizii asa cum cred eu, nu cum imi dicteaza societatea. odata cu aceasta scapare am dobandit puterea de a spunde da sau nu, om devenit un om mai hotarat si sigur pe el care avea putere sa spuna adevaruri fara menajamente si sa ia decizii. paote pentru prima oara in viata mea mi-am permis sa fac ceea ce am simtit fara sa mai tin cont de nimic. e o senzatie minunata de eliberare care m-a transformat intr-un om puternic.
    Cred si sper ca viitorul sa ne deschida mai mult mintile si sa ne ofere sansa de a fi in primul rand oameni liberi sa ne exprimam ropria personalitate. Casatoria nu ar trebui sa fie o inchisoare unde oamenii sa supravietuiasca transformandu-se in obiect de posesie al partenerului. Am realizat defapt ca nevoia nostra de a poseda lucruri ne determina sa ne dorim fidelitate. suntem prin excelenta egoisti si nu dorim ca ceva ce este al nostru sa fie si al altora, dar uitam defapt ca nici in dragoste si nici in viata de zi cu zi, nimeni nu ar trebui sa fie al nimanui. toti ar trebui sa fim liberi. Iubind pe cineva nu tebuie sa ii iei cel mai de pret dar:libertatea, ba din contra.
    Mai nou…sau chiar mai vechi daca ma gandesc bine, biserica insasi a acceptat ideea de \\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\”open marriage\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\” in care adulterul e permis atat timp cat ambii parteneri au hotarat in prealabil ca sunt deacord cu asta.
    Eu ced ca acesta va fi viitorul.Oamenii o sa invete sa ofere si sa-si permita libertatea de a face ce simt atat vreme cat actele lor nu fac rau celorlati.Iar avea o releatie extraconjugala in care punctul de legatura e sex si atractie fizica nu ar trebui sa raneasca partenerul decat daca el are pretentia posesiunii desavarsite asupra ta, ca si cum odata cu semnarea certificatului de castaorie si-a mai cumparat un ursulet de plus care e numai al lui si pe care nu vrea sa il imparta cu nimeni.

  4. da, interesant articolul, ca de obicei ne lasa liberul arbitru in a interpreta…:)
    insa mi-au atras atentia comment-urile de mai sus, mai ales cele ale gabrielei si elei.
    gabriela: e foarte frumos ce spui tu, ma regasesc in mare parte si de aceea iti spun din inima ca poate e timpul sa discutati cat mai deschis, sa vedeti excat incotro se va indrepta relatia voastra si sa incerci sa te descoperi pe tine…cum zice si articolul, prefer un tablou cu picatele, dar in care se cunosc protagonistii intre ei, asa cum sunt…
    ela: e adevarat ca in viata asta nu trebuie sa ne ingradim, libertatea este ceea ce avem mai scump pe lumea asta, insa daca privesti casatoria ca pe o inchisoare, daca o percepi si o simti astfel, inseamna ca ceva nu e in regula…cu atat mai mult cu cat e si un copil la mijloc. da, e atat de frumoasa pasiunea, insa sincer nu cred ca poate exista doar atractie fizica si atat. adulterul e extrem de \”periculos\”, poate cauza traume emotionale, precum poate si sa \”imbunatateasca\” relatia actuala, insa oricum ar fi, sincer nu stiu cat de \”sanatos\” este.
    fetelor, sper din tot sufletul sa aveti parte de o viata plina de iubire, in tot ceea ce alegeti sa faceti!
    indiferent de va spun cei din jur, voi sa actionati asa cum simtiti, asta e cel mai important: totul sta inauntru nostru!!
    va pup cu drag si va doresc succes in toate si multa iubire!!!

  5. ar fi trebuit sa adaug inca ceva la comentariul meu…nu am fost sincera in totalitate, de aceea nu am precizat ca si eu asemenea elei am cunoscut pe altcineva… si nu ma simt vinovata deloc, ceva de neconceput pentru principiile mele. S-a intamplat anul trecut sa intalnesc pe cineva de care m-am simtit in mod inexplicabil atrasa, desi nici macar nu e vorba de fizicul sau, ceea ce in mod normal apreciam mai intai la un barbat. Mi-am negat mult timp acea pornire/atractie, crezand ca doar mi se pare, ca m-ar fi atras mai mult conversatia pe care am purtat-o. Ne-am revazut peste 3 luni si am trait o noapte de neuitat, niciodata nu am simtit o asemenea emotie si asa o intensitate, de parca ne-am fi cunoscut dintotdeauna si am fi fost indragostiti nebuneste. In acest moment inca tinem legatura si ne-am mai intalnit de cateva ori si parca intensitatea trairilor este si mai mare si de fiecare data cand trebuie sa ne despartim ne este si mai greu. Iubitul meu nu banuieste nimic, ma port minunat cu el si are mare incredere in mine. Reatia noastra parca a devenit mai frumoasa, ma simt eliberata intr-un fel de frustrari, in mare parte pentru ca nu ii dau nici un motiv sa simta sau sa banuiasca ca ceva ar fi in neregula. Celalalt este departe, din alt oras, are la randul lui o relatie si incerc sa nu ii fac nici un rau nici lui, nu ar avea nici un sens sa isi strice relatia din cauza mea desi in mod ciudat amandoi visam sa fim candva impreuna. Nu am mentionat duplicitatea in primul comentariu, incercand sa o exclud ca factor de influenta din relatia mea, dar am citit si parerea elei, si am mai auzit o poveste asemanatoare cu a mea in care lucrurile erau atat de asemanatoare… Sa fie inevitabil oare inselatul dupa o perioada mai lunga de timp in care toate lucrurile merg perfect? Sa asemanam oare relatiile pastelate unor mancaruri fine si delicoase de care la un moment dat ajungem sa ne plictisim si sa ne dorim si altceva?
    Astept pareri…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.