fbpx

Cum sa treci mai usor peste o despartire

Cand ne indragostim sau cand intram intr-o relatie, ultimul lucru la care ne gandim este momentul despartirii. Uneori stim ca el va exista, mai devreme sau mai tarziu, ca exista o anume stare de incompatibilitate intre parteneri, insa il ignoram si ne spunem ca vom vedea la momentul respectiv ce vom face si cum ne vom descurca. Alteori, ne imaginam ca ne-am gasit dragostea vietii si ca nimic nu ne va separa vreodata. Cu oricare dintre ganduri am porni la drum, cert este ca despartirile apar in viata noastra mai des decat ne-am fi dorit. Iar cand apar, se intampla sa ne ia prin surprindere si sa ne afecteze psihic si sufleteste mult mai grav decat preconizasem.

Situatia cea mai dureroasa apare atunci cand despartirea nu depinde de noi, cand celalalt hotaraste sa plece. In astfel de momente, lovitura este dubla: pe de o parte, te confrunti cu pierderea persoanei iubite si, odata cu ea, a tuturor acelor lucruri pe care le aveati in comun: tabieturi, pasiuni, feluri de a petrece timpul, momente fierbinti… Cu aceasta pierdere, e adevarat, se confrunta si cel care pleaca. Insa tu, pe langa ca l-ai pierdut pe el, simti ca te-ai pierdut si pe tine: decizia lui de a pleca, in care tu subintelegi ca nu ai fost suficient de buna pentru el, te face sa iti pierzi increderea in propriile forte. Ca orice decizie unilaterala careia trebuie sa i te supui, despartirea de acest gen creeaza frustrare. Iar frustrarea este un sentiment uman greu de controlat, care provoaca in sufletul nostru un efect de domino, facandu-ne sa nu mai stim ce este bine si ce este rau in noi si impingandu-ne adesea catre concluzii gresite si decizii regretabile.

Citeste si:  Afla de ce e mai atent cu alte femei

Pentru a trece mai usor peste o despartire, una dintre solutii ar fi vizita la un psiholog. Dar, fara sa intentionez sa jignesc psihologii sau sa le subapreciez munca, v-as recomanda ca aceasta solutie sa fie printre ultimele! Daca apelati la ea prea rapid, dati despartirii o greutate si mai mare decat o are. Psihologul, de cealalta parte, va fi si el tentat sa exploateze slabiciunea voastra si, pentru a-si justifica profesia, va cauta sa gaseasca explicatii poate mai profunde decat e cazul. In plus, interesul lui financiar e sa il vizitati cat mai des, asa ca nu se va grabi sa va ofere o solutie.

Mult mai eficiente vor fi, in prima etapa, discutiile cu prietenele de suflet sau cu parintii – acolo unde exista punti de comunicare solida intre generatii. Aceste persoane va cunosc mai bine decat oricine altcineva si, chiar daca nu ati fi crezut, va pot da sfaturi bune. Nu va temeti sa cereti sfatul chiar de la cineva care se afla intr-o situatie la fel de incurcata si care, aparent, nu e in stare sa isi managerieze cum se cuvine propria viata sentimentala: oamenii nu isi pot privi obiectiv propriile vieti, insa vad mult mai usor problemele si solutiile pentru cei dragi.

Daca alegeti sa discutati, fiti sincere. Exista tentatia de autovictimizare dupa despartire, care ne impinge spre a nega unele carente ale propriului comportament. Aduceti-va aminte care au fost reprosurile invocate atunci care ati fost parasite, incercati sa discerneti care sunt clisee (de exemplu: „am nevoie de mai multa libertate” sau „problema e la mine, nu la tine”) si care sunt adevaruri. Fie din ipocrizie, fie din politete, fie pentru a dramatiza momentul, s-ar putea ca el sa va fi spus lucruri mai putin adevarate. Insa nu uitati: o relatie care nu a functionat nu poate fi imputata doar unuia dintre parteneri! Intotdeauna vina este comuna!

Insa, oricat de bine v-ar prinde aceste discutii (si cu atat mai mult daca nu aveti cu cine sa le purtati), stabiliti un lucru foarte clar: cei din jur pot sa va ofere o mana de ajutor pentru a depasi momentul, insa greul luptei trebuie sa il duceti voi insiva. In medicina s-a constatat ca bolnavii care sunt extrem de bine ingrijiti si carora li se acorda excesiv de multa atentie pierd dorinta de a se insanatosi. Nu faceti asa!

Cateva sfaturi de care sa tineti cont in aceste circumstante:
1. acordati-va un timp limitat si bine stabilit pentru a va plange de mila. Oricare om simte nevoia sa planga, nu este nicio rusine in asta. Plangeti si eliberati-va, insa propuneti-va de la bun inceput cat timp aveti de gand sa va complaceti astfel. De exemplu, stabiliti un termen de o saptamana si spuneti-va: „O saptamana imi permit sa fiu cazuta psihic dupa aceasta despartire, insa la finalul acestei saptamani voi redeveni eu insamni si ma voi reintrupa din propria-mi cenusa, ca o pasare Phoenix.”

Citeste si:  Stresul si barbatii

2. nu uitati ca scopul unei relatii este ca ambii parteneri sa fie fericiti. Daca nu s-a intamplat asa, inseamna ca nu aceea a fost relatia pe care ati cautat-o. Nu conteaza varsta sau timpul pe care l-ati petrecut impreuna, incercati sa va aduceti aminte numai momentele frumoase si sa va ganditi la timpul petrecut ca la un timp castigat. O relatie este o sansa de a iti gasi fericirea, dar si o despartire poate insemna acelasi lucru!

3. nu pierdeti vremea emanand energii negative la adresa fostului sau cautand razbunarea. Chiar daca stiti ca e gresit si ca i s-ar potrivi apelative precum nemernic, nenorocit, ticalos, porc etc, evitati sa faceti asta. El a fost o parte din viata voastra si atacand o parte din viata voastra e ca si cum v-ati amputa un organ.

4. Nu va priviti viitorul in termeni de „cine ar putea sa va faca fericite”, pentru ca riscati sa judecati lumea prea asupru si sa nu vedeti clar ce se intampla in jurul vostru. Ganditi-va, mai degraba, la viitorul vostru partener ca la „cel care va merita sa-l fac eu insami fericit”. Nu el este „premiul”, ci voi. Concursul e intotdeauna in desfasurare, si chiar daca nu va exista cineva care sa ia nota 10 la toate probele, tot va fi cineva care sa castige primul loc!

Un comentariu
  1. Pastreaza-ti demnitatea, si intelege ca totul, in viata, chiar si aceasta …ruptura… are un rost in devenirea ta .

    Si incearca un sentiment de … eliberare, daca bucurie ti se pare prea mult…

    e primul pas spre schimbarea pozitiva urmatoare, din ambientul tau…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.