
Ai avut o initiativa buna si erai convinsa ca l-ar incanta pe seful tau, dar inainte de a i-o spune, ai cerut opinia colegului. Si, surpriza: el a prezentat-o ca fiind a lui.
Specialistii in resurse umane spun ca, daca ai o idee buna, despre care crezi ca va fi apreciata de conducere, este bine sa i-o comunici personal sefului. Altfel, exista posibilitatea sa ti-o ia inainte colegul de birou, chiar cel caruia i-ai cerut parerea in legatura cu ideea ta.
Daca esti convins ca ideea ta merita supusa atentiei, fa-ti un plan de expunere, ia-ti inima in dinti si mergi direct la sef. Daca nici in el nu ai incredere, du-te direct la bossul cel mare. Chiar si seful tau direct iti poate lua ideea.
Furt colegial
Astfel de furturi colegiale, desi sunt gesturi urate, se practica in mai toate companiile. Si asta din cauza ca multe persoane vor sa ajunga la un post mai „sus” cat mai repede si incearca sa mearga pe „scurtaturi” pentru a obtine rezultate.
Un alt motiv pentru care unii angajati se transforma in „hoti” este dat de faptul ca nu stiu ce inseamna, in viziunea conducerii, performanta ridicata, cum se iau deciziile de promovare ori cele de marire a salariului.
Castiga cel care-si asuma responsabilitatea
In final, meritul este al celui care isi asuma responsabilitatea si care implementeaza ideea, nu neaparat al celui care vine cu ea. In fond, atunci cand o comunici superiorului, iti asumi si riscul de a o da in bara.
Specialistii spun ca mai trebuie invatat un lucru: imaginea personala se formeaza pe termen lung.