Zidul moale care ne impinge

Zidul moale, de Adrian Buz, publicat la Polirom, este o carte cu care m-am luptat, trebuie sa admit de la bun inceput. O lectura incomoda care, nu de putine ori, a dat nastere in cazul meu, cel putin, impulsului de a azvarli cu cartea catre primul perete, de data aceasta unul tare. Este cea de-a doua carte de proza semnata Adrian Buz, prima intitulandu-se Ultimul capitol si fiind distinsa cu premiul revistei „Romania Literara”. Volumul este compus din sase povestiri, de valori inegale, insa toate la fel de apasatoare, de intunecate, mirosind a disperare, a gest inutil, a refuz. Personajele acestor proze se zbat in singuratate si in mizerie, gesturile lor, de la cele mai banale la cele cantarind o mereu falsa importanta sunt resimtite ca fiind creatoare de tensiuni, realul se impleteste cu fantasticul si cu absurdul intr-un melanj cleios, de culoare incerta, in care este greu sa mai discerni ceva.

Exista referinte la societatea romaneasca de dinainte si de dupa 1989, exista cateva decupaje in care recunoastem cliseele epocilor respective: turnatorii, iesirile la parade si defilari, micile carciumi ale asa-zisei boeme, in care plutea senzatia unei marunte libertati, mediul universitar, un tata nevoit sa-si tradeze prietenul in fata securitatii, un fiu care, de la entuziasmul primilor ani de dupa revolutie, trece, in mod previzibil, la lehamite si la cinism, dar care reuseste sa plece din tara. Avem un cuplu care se dizolva bolnav, ermetic, inchis intr-un mediu irespirabil, definit prin excese, prin revolte innabusite, in care el sfarseste ca o leguma, iar ea ii moare in brate, un pictor care protesteaza impotriva bombardamentului NATO din Iugoslavia in proza cu cele mai numeroase elemente de realism, dar care sfarseste intr-un ospiciu. Toate aceste personaje se misca precum niste fantome, trec pe nesimtite granite intre planuri, miscarile lor sunt insa, fara exceptie, lipsite de finalitate, sunt realizate in numele unui nimic acaparator.

Citeste si:  Modalitatea de recompensa influenteaza motivatia

Epica este una pe masura starii de spirit pe care o reda. Fraza este contorsionata, nu cunoaste un ritm cursiv, punctele de suspensie abunda, cronologia nu asculta de nicio lege, narativitatea reda perfect sincopele de la nivelul constientului. Rezultatul este crearea unei atmosfere tensionate, in care pana si materia pare ca incepe sa delireze. Zidul moale este ceea ce ne impinge inapoi in mazga si noroi, este ceea ce ne inchide din nou in spatiul din care tocmai am incercat sa evadam. In acest mediu, personajele se zbat intr-o lumina bizara, bolnavicioasa, comit diverse actiuni, toate incarcate de inutilitate, toate marunte, lipsite de semnificatie. In lumea prozelor lui Adrian Buz, nu exista nicio deschidere, nu se contureaza nicio iluzie macar, totul este angoasa, greata, mizerie.

Citeste si:  Cum sa te prezinti la interviu

Pe langa toate acestea, exista o proza, „Sapte zile, ultimele [ale dosarelor X]”, care mie, cel putin, mi-a fost aproape indescifrabila. Un anume domn Zoub isi achizitioneaza un aparat de recuperare a memoriei genetice si incepe astfel o calatorie intre spatii si timpuri diferite, intrerupta de scurte opriri in realitatea mediului universitar post revolutionar.

Citeste si:  Licitatie Tonitza

Textul abunda si in elemente de autoreferentialitate, prozatorul chestionand in mai multe randuri insusi scopul scriiturii: „notele uscate, fara inteles, risipite pe masa nu se incheaga in povestirea pe care ma ambitionez sa o scriu… dar daca alt mod suportabil de a le cantari nu exista? … de a le cantari cu folos…”. Sau: ” …imi atarna bratele in fata acestei masini in care imi distilez mintea, inima si care imi arata o sticla alba… unde am ramas? …cursorul nu se misca, e tot acolo, la capat… privesc apatic in albul hipnotic, asteptand o minune… alaturi, notele de mana zvacnesc fara vlaga sau inteles, resturile unei minti pe care abia o recunosc… cat de mult trebuie sa ajung propriul meu personaj?”.

Sunt curioasa totusi spre ce va ricosa proza lui Adrian Buz, in urma impactului cu zidul moale.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.