fbpx

Varsovia – orasul Phoenix

Inainte de 1989, capitala Poloniei facea parte dintre putinele destinatii permise romanilor. Poate si din cauza asta, a ramas in constiinta colectiva ideea ca Varsovia este un oras de mana a doua, care nu se compara cu minunile urbanistice ale Frantei, Germaniei sau Italiei. Acum insa, cand parca exista o suprasaturatie de turism in orasele celebre, cred ca o excursie la Varsovia ar putea aduce satisfactii deosebite amatoarelor si amatorilor de weekenduri prelungite sau de mici concedii urbane.

Unul dintre cele mai napastuite orase ale lumii, Varsovia a fost distrusa in proportie de 85 la suta in 1945, insa majoritatea constructiilor din centrul vechi al orasului (Orasul Vechi sau Stare Miasto) au fost refacute dupa razboi, in conformitate cu planurile originale, iar acum fac parte din patrimoniul UNESCO. Sa nu va inchipuiti ca asta inseamna ca in celalalt cartier istoric din centru, Orasul Nou, nu aveti ce vedea. Numele e doar o capcana: sunt si aici cladiri si monumente construite in secolul al XV-lea, precum Biserica Sfintei Maria, construita in aceeasi perioada cu Manastirea de la Cozia, de exemplu. O vizita in Palatul Regal – un muzeu de proportii, cu camerele decorate tematic – va va face sa va simtiti mai aproape ca niciodata de mitul Pasarii Phoenix. Palatul este reconstruit atat de bine, iar detaliile sunt atat de bine refacute incat nimeri n-ar crede ca, in urma cu numai 55 de ani, totul era doar o gramada de moloz. Trebuie neaparat vazute Camera de Marmura, dar si expozitia de pictura, care include doua panze ale lui Rembrandt.

Citeste si:  Zambia, paradisul salbatic

Orice curent arhitectural a gasit o gazda buna in Varsovia. De la goticul rece, reprezentat de Turnul Pulberariei (1397), de exemplu, pana la palate roccoco, precum Palatul celor Patru Vanturi, de la constructii renascentiste, precum palatul Negro, pana la constructii in stilul grandios al monumentalismului sovietic, precum Palatul Culturii, foarte asemanator cu Casa Scanteii din Bucuresti.

Unul dintre obiectivele turistice care nu trebuie ratate este Cimitirul Powazki, unul dintre putinele asemenea asezaminte din lume unde odihnesc laolalta evrei si musulmani, catolici si protestanti, un adevarat parc, ale carui statui innegrite de vreme va vor face sa va simtiti partasi la o istorie de aproape o mie de ani.

Mandria cea mai mare a varsovienilor este, desigur Friederich Chopin. Lui ii este dedicat un muzeu intreg, iar inima pianistului se gaseste depusa in Biserica Sfantei Cruci. Daca nu sunteti atat de mari amatori de arta, va recomandam Muzeul Automobilismului, unde se afla masini de epoca, dintre care unele care au apartinut unor vedete precum Elvis Presley sau Marilyn Monroe.

De altfel, parcurile sunt unul dintre punctele forte ale Varsoviei. Sunt in total peste 80 de parcuri si parculete, cele mai frumoase fiind fostele gradini regale – Gradina Saxona si Baile Regale – situate in centrul orasului. Din cauza acestor parcuri se spune ca primavara si toamna sunt anotimpurile cele mai potrivite pentru a vizita orasul, pentru ca atunci isi pun gradinile cel mai bine in valoare coloritul impresionant. Nici vara nu e insa rea pentru o excursie – mai ales ca e mult mai racoroasa decat in Romania – dar sa fiti totusi constienti ca iulie, la Varsovia, este luna anului cu cele mai multe precipitatii.

Citeste si:  Marile trofee de la Cannes, in premiera la Bucuresti. Povesti cu arte martiale, capcauni si homari

Si, daca nu v-am convins pana acum, sa va mai spun ceva: preturile sunt mai mici decat in Bucuresti. Cu circa 100 de zloti doua persoane vor manca si vor bea mai mult decat pot duce, iar bucataria polonezilor se incadreaza in specificul zonei: multa carne si putina atentie pentru colesterol. Cu moneda lor, zlotul, nu va va fi greu sa va obisnuiti, pentru ca are aproximativ aceeasi valoare cu leul romanesc. In multe baruri si localuri este permis fumatul – iar fumatorii stiu ce enervante sunt, din acest punct de vedere, alte mari orase europene. Sa speram ca, pana in 2012, cand Varsovia va gazdui o parte din meciurile Campionatului European de Fotbal, nu-si vor schimba acest bun obicei!

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.