Nu stiu care ar fi motivele – le vom cauta impreuna in pagina de fata – dar lunile septembrie-octombrie sunt cele mai pline din an in demisii si angajari. O fi pentru ca venim din concediu cu forte noi si simtim ca putem mai mult si ca meritam mai mult, o fi pentru ca si sefii vin din concediu cu noi strategii in minte si considera ca merita angajati mai eficienti – cert este ca suntem in plina perioada de „foiala” prin departamentele de resurse umane.
Nu vreau sa intru pe teritoriul Cristinei asa ca va rog sa nu aveti pretentia la vreo analiza obiectiva privind mobilitatea fortei de munca toamna… Nici vorba…Sa povestim pur si simplu din punctul de vedere al angajatului mai mult sau mai putin sef ce se intampla in capul nostru cand ne vine dorul de duca…
As zice eu ca in primul rand apare dorinta de schimbare, uneori fara motive obiective… aaaaaa, bineinteles ca niciunul dintre noi nu este multumit de salariul pe care il are si se considera exploatat, dar vine o zi – de toamna, spun statisticile – in care aceasta idee rasare luminoasa in fata ochilor nostri de dimineata si nu ne mai paraseste. Incepind cu acea zi seful ni se pare un tampit si nu mai contenim sa ne miram cum de nu am vazut asta pana atunci. Tot incepind din acea zi facem mii si milioane de calcule si nu ne dumirim cum de am putut accepta o remuneratie de tot rasul, care nu numai ca nu ne ajunge, dar mai mult ne incurca pentru ca, daca nu o aveam, sigur dadeam mai mult din coate ca sa obtinem ceva mai bun, nu ne complaceam in situatia de fata.
Al treilea sindrom ce indica foarte clar ca ne cam mananca talpile se manifesta cam in felul urmator: dispare deodata stresul! Intarziem la serviciu? Asta e, doar nu da compania faliment! Am gresit un raport important? Nu-i nimic, il refacem imediat, ce mare scofala! Este seful nervos astazi? Si ce daca, nici nu-l bag in seama pana nu-i trece! Ce pacat, nu? Exact cand te simteai relaxat si nimic nu te putea scoate din ritmul tau de lucru… realizezi ca este vremea sa-ti iei zborul!
Trebuie sa nu neglijam si rolul spiritului de turma in luarea deciziei de schimbare a job-ului. Stai la o cafea cu prietenele si doua dintre ele povestesc despre noul lor loc de munca, la care se duc cu placere – nu ca la cel vechi! – si cate team-building-uri fac pe an si cum au bonusuri peste bonusuri si prime peste prime, iar seful le felicita in fiecare zi pentru realizari si le da de inteles cat de mult le apreciaza. Ah, si atunci cum sa nu vrei si tu un nou inceput, cu oameni care nu stiu ca ai gresit prezentarea pentru cel mai important client in urma cu o luna sau ca ai ratacit doua facturi importante?
Pana la urma nu conteaza de ce, important este ca toamna simtim nevoia de o schimbare si atunci de ce n-am incepe cu job-ul? Aceasta nu inseamna ca trebuie sa ne dam demisia ci ca ar fi un moment bun sa ne reanalizam pozitia si sa vedem incotro ne intindem antenele dezvoltarii profesionale. Minunat ar fi sa putem face acest lucru in cadrul companiei in care deja lucram, dar, daca Maria Sa compania nu ne deschide portite… ne multumim si cu firma concurenta, nu-i asa?
Va doresc succes la interviuri saptamana aceasta!
adevarul este ca uneori ma cuprinde un chef de plecat; fara legatura cu salariul sau colegii. vreau sa plec si gata. s-o fi chemind poate plictiseala?
cred ca se numeste mai degraba stress.
\”migratia\” asta oricum tine pana la o anumita varsta, dupa care nu te mai incumeti sa pleci dintr-un loc cat de cat stabil pentru a mai lua inca o data in piept toate provocarile ce vin odata cu un nou job.