fbpx

Spune-mi ce zodie esti ca sa-ti spun ce filme vrei

Berbec
Evadari din inchisoare sau, in tot cazul, din viata cotidiana. Oameni aflati in competitie cu viata, cum se intampla in Lost, oameni care se intrec intre ei. Si caii se impusca, nu-i asa? te-a acaparat sau te-ar acapara. Esti puternic miscata de evolutia personajelor, norocul tau ca emotiile iti trec repede dupa ce povestea se sfarseste. Indiana Jones, Gladiator sau Spartacus (nu in varianta serialelor, n-ai rabdare sa te tii de ele), Colombo (aici, serialele sunt independente ca actiune, merge), fie si povesti de dragoste, dar sa fie tesute pe dinamism necontenit.

Taur
Ce se petrece in film trebuie sa fie realist, palpabil, asadar fara SF si alt gen de fantasmagorii. Biografiile unor oameni de seama, de la vechiul Amadeus la recentele The Iron Lady si La Vie en Rose. Povestea trebuie sa fie profunda; dragoste netulburata de nimic si vesnica nu poate trai decat un cuplu aflat pe o insula pustie. Closer, iata o capodopera care ne arata cum moare iubirea in societatea de azi. Umorul e mai bun cand prezinta si o doza de cinism. Placandu-ti comediile amare, te poti numi caranfilofila, daca ne gandim la Asphalt Tango sau Filantropica, de Nae Caranfil.

Gemeni
Pulp Fiction al lui Tarantino, imprevizibil si cu o increngatura de intamplari pe care trebuie sa le pui cap la cap, e filmul capabil sa-ti tina treaza atentia. Prima calitate pe care o pretinzi de la un film: sa fie nou. N-ai da doi bani pe un Sherlock Holmes de-o varsta aproape cu a detectivului, insa varianta ultima, a lui Guy Ritchie, cu personajul adaptat vremurilor noastre, e excelenta. Serialele politiste, cand esti in forma, te cheama sa gasesti criminalul cot la cot cu investigatorul. Ba nu, inaintea lui. Vrei intriga solida, rasturnari de situatie, vrei sa razi. Parca te-ai vedea pe tine in Tocuri cui si minte brici.

Citeste si:  Ana Ularu si Istvan Teglas - patru povesti de amor In parc

Rac
Un film vechi, dupa o cartulie americana, Binecuvantati animalele si copiii, a facut racoaicele de atunci sa verse rauri de lacrimi, si le-ar face si pe cele de acum, daca l-ar gasi pe undeva. Ca si altul, mai domol, dupa alta cartulie americana, Love Story. Sigur ca racoaicele nu cauta numai lacrimogenul. Cele care au copii mici ii vor strange-n jurul lor sa vada impreuna Pisicile aristocrate, Harry Potter si alte minunate povesti, alese de ele cu gija. Cele care n-au vor cauta intamplari misterioase, tesute din interminabile ite. Poate Urzeala tronurilor.

Leu
Leoaicele bunici s-au regasit cu mare placere in mandra si incapatanata Julie din Jezebel si, de ce nu, in cea care-a intruchipat personajul, frumoasa si talentata Bette Davis. Goodfellas sau Bonnie and Clyde te duc intre oameni descurcareti si temuti, ceea ce e foarte frumos. Biografiile divelor ca Marilyn Monroe sau Natalie Wood le urmaresti cu nesat, dar si cu ochi critic. Tot de inseamna putere si glorie iti mareste ochii si-ti ciuleste urechile. Kill Bill, cu tipa doxa de arte martiale si atat de descurcareata, incat iese si din mormant, te-a dat pe spate.

Fecioara
Un film care atrage atentia asupra lucrurilor grave ce se petrec in jurul nostru, asupra pericolelor in care ne aruncam nonsalant, asta merita vazut si recomandat. Fight Club, sub masca lui de comedie. Planeta maimutelor, ar spune fecioarele din vremea televizoarelor alb-negru. Te-a cucerit noul val de regizori romani, cu Marfa si banii, Eu cand vreau sa fluier, fluier, Politist, adjectivsau Dupa dealuri. In aceste pelicule rupte din viata reala regasesti oameni reali, pe care-i stii: vecini, colegi, rubedenii, vecini, prieteni, dusmani.

Citeste si:  Shaggy la Rex in Mamaia

Balanta
Ai citit ceva si ti-a placut, sa zicem nuvela Pasarile de Daphne du Maurier? Atunci, ecranizarea ei, realizata de Alfred Hitchcock, o sa te tina lipita de ecran, indiferent daca la ora aia ai putea sa urmaresti pe alt canal filmul cel mai nou, mai premiat si cu incasarile cele mai mari din lume. Cand vezi o comedie, trebuie sa te tavalesti de ras din primul pana-n ultimul minut, asa, ca la Shrek, iar daca-i thriller, sa fie suspans si tensiune adevarata, cum produce regizorul amintit mai sus. Nu ai mari preferinte pentru genuri si nu cauti noutatile. Iti faci o lista cu filmele cele mai mari din toate timpurile si cauti sa te tii de ea.

Scorpion
Da, Citizen Kane e cea mai buna productie din istoria cinematografiei. Nici Marele Gatsby nu-i de lepadat, la fel ca altele care ne infatiseaza viata unor oameni incredibil de puternici. Scorpioanele cinefile cu vechime au empatizat cu eroina dinLolita, cele intrate mai recent in problema – cu aceea din American Beauty. Iarasi pe gustul tau e Vianne, personajul din Ciocolata cu dragoste, care, nepasatoare la barfele unui intreg sat, isi face de cap si brambureste viata terna a comunitatii.

Sagetator
Aventuri si iar aventuri! De la serialul Ciresarii si ecranizarile dupa Jules Verne pana la Piratii din Caraibe, nu te-ai saturat de calatorii prin locuri neumblate si misterele peste care dau eroii. Cum destul de des ai chef sa razi, cauti sa te ajute alde Stan si Bran ori Asterix si Obelix. Te-a incantat de-a dreptul Shakespeare in Love. Ai empatizat cu eroii vitregiti de soarta si desconsiderati de semeni din Rainman si Forrest Gump. Merg si SF-urile, doar sa transmita si ceva emotie, precum E.T. de Spielberg.

Citeste si:  Polonia, simbolul indestructibilitatii

Capricorn
Cum simti ca esti provocata sa gasesti un fir, precum in Babel, consimti cu draga inima. In The Social Network vezi succesul cum napadeste semeni de-ai tai, asa da, asta ti se va intampla si tie! Filme de genul asta sunt un stimulent. Totul trebuie sa fie cladit logic, sa-ti puna mintea la contributie, iar daca finalul e imprevizibil pentru tine, bravo lui! Ai auzit de Actiunea Capricorn? Daca nu, intreaba-ti parintii. Probabil ca-i un film dedicat zodiei cu acelasi nume…

Varsator
Codul lui Da Vinci si orice alt film care da peste cap credintele si conventiile acestei lumi sunt excelente. Filmele care te poarta prin lumi viitoare, ca Matrix si Avatar, sunt la fel de demne de vazut. Teoria conspiratiei n-a fost emisa de un om care fabula. Tot ce inseamna lupta impotriva autoritatii te invioreaza. Te tin foarte treaza si povestile invaluite intr-un mare mister, cum ar fi Unknown. Idealista si certata cu plebea, dulcegariile te lasa rece. Unforgiven al lui Eastwood e remarcabil, le-a ras in nas cliseelor.

Pesti
Generatii de-a randul de pestoaice si-au lipit in oracole sau pe perete poze cu Gary Cooper, Alain Delon, Brad Pitt, George Pistereanu. Suspini dupa un actor si te revolta sa-l vezi in rol negativ, n-ai cum sa nu le deplangi, bunaoara, pe sarmanele fete din Loverboy, seduse si abandonate in bordeluri de chipesul lor pretins iubit. Cea mai fericita esti cand filmul are un final tot fericit, cand credinta si bunatatea inving. Jane Eyre, spre exemplu. Nu-ti lipseste aplecarea catre capodopere gen Calauza, fiind capabila s-o vezi de patru ori ca s-o intelegi pe deplin si nici catre subiecte religioase.

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.