Si a fost si al treilea concert Leonard Cohen la Bucuresti. Incerc sa va povestesc cate ceva, desi despre ceea ce iubesti e cel mai greu de vorbit, iar asta e deja un cliseu urias, cat se poate de adevarat.
Sunt mare amatoare de concerte. Si despre multe dintre cele la care am fost am cuvinte de lauda. Cu toate astea, va spun ca un concert Leonard Cohen e altceva. E altceva pentru ca e vorba despre ceva mai mult decat muzica. E poezie. Cohen a reusit miracolul asta: de a umple piete prin forta cuvintelor. Nu prea se mai intampla asa ceva in zilele noastre. De aici, senzatia de stranietate pe care am avut-o la fiecare dintre concertele lui.
Unii il percep pe Cohen ca pe unul dintre ultimii romantici. Eu, nu. Cuvintele si piesele acestui om au doua fete: balsam pe o parte, acid pe alta. Cu o mana te imbratiseaza, cu alta te sfasie.
A inceput, ca si in celelalte orase prin care a concertat in cadrul turneului Old Ideas, cu “Dance me to the end of love” si a incheiat tot cu o referinta la dans, cu “Save the last dance for me”.
Energia de la un concert Cohen e altfel. Cantecele lui te fac sa te intorci catre sine, sa acorzi atentie povestii tale, nu te intoxica picurandu-ti in inima trairi care-ti sunt straine. Orice varsta ai avea (si am vazut in public oameni de la 16 la 70 plus), Cohen tot iti vorbeste direct, despre tine. De-asta nu ne plictisim niciodata de el, de-asta muzica lui nu va fi niciodata in categoria hiturilor de o vara sau de un an, doi, iar saturatia nu are nicio sansa sa se instaleze. Ne vorbeste despre frica, despre credinta, despre trecut si despre viitor. Nimic nu-i e strain, nici lasitatea si nici curajul, nici eroii si nici tradatorii. Diseca toate laturile fiintei umane, nu se opreste doar la cele mai aratoase, in fundele ornamentelor, nu ramane niciodata la nivel epidermic. Are profunzimea unui psalmist, tandretea unui amant si asprimea cuvantului biblic. Nu cunosc un alt artist contemporan care sa reuseasca atat de bine acest cocktail, care sa reuseasca sa armonizeze atatea elemente, sa jongleze cu ele si sa te faca sa nu simti “cusaturile”.
Sambata seara n-au lipsit piesele vechi pe care le cunosc si le fredoneaza toti (I’m your man, The Future, Democracy, Suzanne, Hei, that’s no way to say good-bye, The Gipsy’s Wife, Alexandra Leaving, So long, Marianne), dar nici cateva de pe noul album, precum tulburatoarele Amen sau Darkness. Bandul a fost extraordinar, surorile Webb, sublime, dupa cum spune insusi Cohen, Sharon Robinson la fel de sensibila ca intotdeauna, iar publicul l-a primit foarte bine pe violonistul din Chisinau, Alexandru Bublitchi.
Nu stiu daca vom mai trai inca o data miracolul de a-l avea pe Leonard Cohen la Bucuresti. Daca, da, orice ati avea in agenda atunci, amanati sau anulati. Vorba colegei Raluca, “daca ma maritam, amanam nunta”. Nu, nu glumim. Daca nu l-ati vazut deja, sunteti mai saraci si nici n-o stiti macar.