Jose Saramago face un elogiu colegial unuia dintre scriitorii „rivali”, Gabriel Garcia Marquez (Gabo), „părintele realismului magic”, al cărui roman „Un veac de singurătate” i-a produs trauma descoperirii unei noi lumi, pentru care mintea ÅŸi inima nu-i erau pregătite, scrie autorul, pe blogul său.
Scriitorii se împart în două grupuri, cel al autorilor capabili să definească noi fundamente în literatură ÅŸi grupul mai numeros al celor care urmează, în propriile creaÅ£ii, drumurile deschise de alÅ£ii, scrie Saramago, luni, pe blogul său, în articolul intitulat „Gabo”. Garcia Marquez ÅŸi-a folosit ingenuitatea pentru a deschide ÅŸi construi un nou drum în literatură, numit „realismul magic”, pe care mulÅ£i autori îl urmează acum, constată Saramago.
După lecturarea celor 500 de pagini ale romanului „Un veac de singurătate”, ai nevoie să-Å£i clarifici gândurile, să-Å£i disciplinezi inima, pentru a putea înÅ£elege noua lume care s-a deschis, scrie Saramago. „ÃŽn viaÅ£a mea de cititor, au fost puÅ£ine experienÅ£e de acest fel. Dacă termenul de traumă ar avea un sens pozitiv, atunci sunt fericit să-l aplic aici”, încheie Saramago elogiul la adresa colegului de generaÅ£ie, Garcia Marquez.
Saramago ÅŸi-a inaugurat propriul jurnal electronic în septembrie 2008. Pe blogul http://cuaderno.josesaramago.org, scriitorul a postat note zilnice, editate într-un tiraj de 5.000 de exemplare. La vârsta de 85 de ani, scriitorul abordează, astfel, o nouă formă de literatură, pe care o numeÅŸte”espace perso” (spaÅ£iu personal). Primul text pe blogul lui Saramago se intitulează „Palabras para una ciudad” (Cuvinte pentru un oraÅŸ) ÅŸi este, în fapt, o scrisoare de dragoste „adresată” oraÅŸului Lisabona.
Născut pe 16 noiembrie 1922 la Azinhaga (Ribatejo), José Saramago ÅŸi-a făcut debutul în 1947, cu un roman renegat ulterior chiar de către el. De-abia după 20 de ani, Saramago a început să publice poezie, cronici literare ÅŸi politice, nuvele, piese de teatru, revenind la roman abia în 1977, cu „Manual de pictură ÅŸi caligrafie”. Cartea care l-a consacrat este „Memorialul mănăstirii” (publicat în 1982, apărut la Polirom în 2007), care, alături de „Anul morÅ£ii lui Ricardo Reis” (1984, Polirom – 2003 ÅŸi 2009) ÅŸi „Istoria asediului Lisabonei” (1989, Polirom – 2004), formează seria narativă cu tematică istorică. ÃŽn 1991, a publicat cel mai controversat roman al său, „Evanghelia după Isus Cristos” (Polirom – 2003), care reconstruieÅŸte o viaţă apocrifă a lui Iisus. ÃŽn 2005, i-a apărut volumul autobiografic „Fărâme de memorii” (Polirom – 2009), urmat de microromanul „Călătoria elefantului” , aflat în pregătire tot la Polirom.
GarcÃa Márquez, unul dintre cele mai sonore nume ale literaturii hispanice, laureat al Nobelului pentru literatură în 1982, ÅŸi-a făcut debutul în literatură ca nuvelist, în 1955, cu „La hojarasca” („Furtuna frunzei”). Titlul care l-a consacrat este romanul „Un veac de singurătate”, care a fost interpretat de critică ca început la „realismului magic” în literatură. După anii ’70, scrie febril, apărându-i „Toamna patriarhului” („El otoño del patriarca „, 1975), „Cronica unei morÅ£i anunÅ£ate” („Crónica de una muerte anunciada”, 1981), „Dragostea în vremea holerei” („El amor en los tiempos del cólera”, 1985), „Generalul în labirintul său” („El general en su laberinto”, 1989), romanul ultimelor zile ale lui Simón BolÃvar’. ÃŽn 1996, îi apare cronica jurnalistică „VeÅŸti despre o răpire” („Noticia de un secuestro”), carte care va fi ecranizată în acest an.
Diagnosticat cu cancer în 1999, GarcÃa Márquez a început să lucreze la povestea propriei vieÅ£i, „A trăi pentru a-Å£i povesti viaÅ£a” („Vivir para contarla”), care rememorează primii săi 30 de ani. ÃŽn 2004, s-a reîntors la ficÅ£iune, nuvela „Povestea târfelor mele triste” („Memoria de mis putas tristes „) fiind ultimul titlu semnat de autor.