La serviciu ne petrecem, fiecare din noi, minim 8 ore, la care de multe ori se adauga pauza de masa de o ora sau orele suplimentare in perioadele aglomerate ori iesirile cu colegii. Natura noastra sociala ne apropie de oamenii cu care lucram si ne face sa incercam, pe cat posibil, sa aprofundam aceste relatii. De multe ori am auzit spunindu-se – prietenii adevarati sunt cei de care te legi in scoala generala, liceu sau facultate; restul sunt doar amici, cunostinte. Adevarul este ca la varste mai mici avem o deschidere mai mare fata de oameni in comparatie cu varsta adulta, varsta de serviciu. Suntem mai dispusi in prima parte a vietii sa ne apropiem unii fata de altii neconditionat, suntem mai maleabili, ne este mai usor sa ne compatibilizam cu altii in functie de interese copilaresti, dar cu atat mai profunde.
Atunci cand schimbam locul de munca si facem cunostinta cu o multime de persoane noi, unele dintre ele ni se leaga instinctiv parca de suflet, fara a avea un merit personal neaparat; doar pentru faptul ca zambesc mai mult, fumeaza ca si noi, sunt mai deschise si mai receptive la persoana noastra. Pe altele le respingem parca tot instinctiv, fara a avea un motiv evident si fara a exista vreo manifestare negativa din partea lor. De cele mai multe ori aceste reactii de acceptare sau respingere sunt reciproce, insa se mai intampla sa realizam dupa o perioada in care le-am cunoscut mai bine ca prima vedere e diferita de cea ulterioara. Astfel se creeaza premisele unei relatii de colegialitate dusa mult spre prietenie.
Sunt relatii stranse intre persoane care se pastreaza si dupa ce inceteaza sa mai lucreze impreuna. Majoritatea acestora rezista datorita faptului ca in timpul in care au lucrat impreuna, dincolo de discutiile de serviciu, au existat si legaturi la nivel personal – aniversari, sarbatori, evenimente personale petrecute impreuna, destainuiri legate de viata privata, etc.
Prieteniile legate in mediul profesional sunt mai obiective si mai… interesate decat cele legate in copilarie sau adolescenta. Este, sa zicem, acelasi raport care exista si intre prieteni si familie: prietenii ti-i alegi, familia nu. Oarecum se pastreaza acest principiu si in ceea ce priveste prietenii din copilarie, fata de cei de care te-ai legat la maturitate si cu care initial ai fost colega: pe primii ai impresia ca ii stii dintotdeauna, pe ceilalti ii alegi pe criterii ceva mai concrete. Apropierea de un coleg si stransfomrarea relatiei in prietenie se datoreaza unor nevoi reciproc satisfacute – aceea de apropiere de o anumita tipologie personala, gusturi si obiceiuri pe care e mai placut sa le ai in doi, ajutor primit in momentele dificile, etc.
Este un sentiment extrem de placut sa stii ca, indiferent de situatia ta profesionala de moment, placuta sau nesatisfacatoare, ai la locul de munca pe cineva care te intelege, cu care relationezi inclusiv la nivel personal. De asemenea este confortabil si sa gasesti la serviciu persoane cu care sa te simti in largul tau, cu care sa impartasesti familiaritati si care sa te asculte atunci cand apar evenimente noi in timpul zilei. O relatie mai mult decat colegiala face ca mersul zilnic la locul de munca sa fie mult mai placut si mai satisfacator inclusiv la nivel personal. Acesta este motivul pentru care companiile dezvolta programe complexe de fidelizare si investesc mult in construirea unor relatii cat mai solide intre angajati, de tipul team-building-ului.
am observat ca prieteniile la serviciu se termina odata cu schimbarea locului de munca. indiferent cat suntem de apropiate de o colega atat timp cat lucram in acelasi loc, imediat dupa plecare abia de mai vorbim la telefon din cand in cand