Dintre clasicele sapte minuni antice, singura care mai poate fi azi vazuta e Marea piramida din Giza, pe care am prezentat-o iubitorilor de turism. Colosul din Rhodos a cazut, cat era de lung, la un cutremur, soarta pe care au mai avut-o vreo patru minuni. Templul zeitei Artemis, din Efes, a fost incendiat de un anume Erostrat, obsedat sa ramana in istorie peste secole si negasind alta fapta care sa-i asigure reusita. Autoritatile vremii, spre a-i zadarnici post mortem planul, au emis un edict cum ca omul care-i va pronunta sau scrie numele va fi si el condamnat la moarte. (Aoleu, noi i l-am scris; o mai fi edictul in vigoare?)
Dar de pe vremea lui Herodot, care a avut initiativa sa intocmeasca lista minunilor, si pana peste niste veacuri, constructii uimitoare au mai aparut pe glob (pe atunci, nu se stia ca e vorba de un glob). Noi propuneri au fost avansate, asa cum si la Hollywood, bunaoara, se improspateaza topul divelor sexy, neramanand pe veci pironite-n el Vivien, Rita, Marilyn, Liz. Asadar, exista si sapte minuni ale lumii moderne, de la confluenta ei cu antichitatea. Una dintre ele se afla pe teritoriul Iordaniei actuale: Petra, orasul sapat in piatra muntelui.
Cu mai bine de doua milenii in urma, nabateeni, trib arab, au creat, intre Marea Moarta si Marea Rosie, un oras care si-a propus, si a reusit, sa infloreasca de pe urma comertului, a plasarii sale strategice in drumul caravanelor care duceau marfa din Iondia sau China. Avutia cea mai importanta a Petrei a fost apa, rezervele de apa insemnand pentru camile ceea ce sunt azi benzinariile pentru automobile. Petra e un oras ridicat intr-un canion. Fondatorii sai au construit baraje, au sapat imense cisterne in stanca, un imens tunel care sa directioneze suvoaiele nu prea deselor ploi. Au facut o retea de conducte de ceramica. Conductele s-au deteriorat pana-n ziua de azi, canalele au ramas.
Asta e modalitatea prin care Petra s-a ridicat din piatra seaca, aducerea si captarea apei in buza desertului. Nu reteaua de apa face din Petra un loc uimitor, ci constructiile sale sapate in roca trandafirie a muntelui. Intri intr-o cladire si totodata in maruntaiele unui munte. Sunt case cu coloane, biserici, temple, sunt statui inalte de zeci de metri.
In 1812, Europa a aflat de Petra, atat cat circulau informatiile pe atunci. Exploratorul elvetian Johann Ludwig Burckhardt, bun cunoscator al lumii arabe si, de altfel, deghizat in arab, a ajuns in satul Wadi Musa, de langa Petra si a cerut unui localnic sa-l calauzeasca la un munte. Stia despre orasul ireal din auzite. A vazut cladirile sapate-n stanca, dar si-a ascuns entuziasmul, localnicii nu acceptau sa le fie profanata lumea.
In anul 106, imparatul roman Traian a cucerit Regatul Nabateean si l-a alipit marelui sau imperiu. Peste cinci secole l-au cucerit arabii. Petra incepuse insa sa decada, un cutremur din secolul IV distrugandu-i conductele de apa. Orasul n-a ramas niciodata nepopulat. Beduinii, multumindu-se cu locuinte dupa modelul Petra, sapate sau amenajate in pesteri, s-au putut lafai, cand au avut chef, si in temple sau cladiri publice fara stapan. Abia in 1929, Petra a devenit sit arheologic supus explorarii, iar in 1980 beduinii au fost evacuati din orasul antic si mutati toti in satul alaturat, Wadi Musa, devenit repede orasel turistic. Acum, traiesc, evident, din turism: au cai, camile si sarete pe care le pun la dispozitia turistilor spre a simti mai bine parfumul local, vand suveniruri si produse comestibile.
Petra se afla la 260 km de capitala Iordaniei, Amman. Chiar daca nu-i un oras-minune, si in Amman ai ce vizita.