fbpx

O poveste despre identitate sexuala, dragoste si parinti

Hermafroditismul – sau intersexualitatea, care este termenul politically correct – este un subiect delicat. Pentru mentalitati, pentru societate, pentru medicina si psihologie, pentru carti, pentru discutii, dar mai ales pentru film. Ma uimeste cat de putine sunt produsele artistice care sa trateze un asemenea subiect. XXY isi anunta inca din titlu tema, mai ales daca ai cunostinte rudimentare de biologie. Este vorba de un cromozom X in plus. Este vorba de filmul de debut al unei regizoare din Argentina, Lucia Puenzo care nu trateaza subiectul din perspectiva senzationalului ieftin cu care este de obicei ilustrat in media. Pelicula a fost recompensata cu premiul saptamanii criticii internationale in cadrul Festivalului de la Cannes. Este o productie din 2007.

Alex este o tanara de 15 ani care traieste impreuna cu parintii ei intr-un sat de pescari din Uruguay. Mai baietoasa de fel, pare adolescenta rebela, cu problemele inerente varstei, cu revoltele si dorinta de a fi singur, temperamental razvratita si cu un aspect androgin. Privirea ei o da de gol insa si ne spune ca e mai mult de atat. “Daca sunt atat de speciala, de ce nu vrea nimeni sa vorbeasca cu mine?”, izbucneste la un moment dat. Asa cum ati intuit probabil, ambiguitatea de gen a numelui se traduce printr-o ambiguitate de sex biologic. Alex trebuie sa-si defineasca identitatea, sa se hotarasca la unul intre cele doua genuri: feminin sau masculin. A fost crescuta ca fata, iar caracterele masculine i-au fost estompate prin administrarea de hormoni pe care insa refuza sa-i mai ia.

Citeste si:  I was crazy, crazy... baby... I was crazy... Jurnal de concert

De obicei, copiii nascuti intersexuali sunt operati imediat dupa nastere prin amputarea unuia dintre organele sexuale. Medicii si familia hotarasc in locul lor. Parintii lui Alex nu au facut insa aceasta alegere pentru ea si acum mama invita un chirurg acasa sperand ca se va lua o hotarare care sa-i usureze viata fiicei ei. Tatal insa, interpretat de Ricardo Darin, care face un rol excelent, ezita insa.
Alex nu este insa singura adolescenta cu probleme. Si Alvaro, fiul medicului, cunoaste un conflict cu sine si cu propriii parinti. Filmul pastreaza insa o distanta a delicatetii si nu urmareste sa socheze spectatorul. Da, exista niste scene care ar face ca pelicula sa nu fie recomandata minorilor, insa o problema atat de spinoasa precum cea a intersexualitatii este tratata cu finete, cu un simt extraordinar al umanului, iar finalul deschis nu face decat sa intareasca aceasta idee.

Conditia lui Alex este una care o pune pe aceasta in situatii conflictuale cu intreaga societate. Cu mama ei, care ar vrea sa o vada intr-un anumit fel, care nutreste anumite sperante pe care ea nu are cum sa i le implineasca. Cu unicul ei prieten din micul sat de pescari. Cu intreaga comunitate care o respinge si o face sa se simta un monstru. Singurul care pare sa o inteleaga pe deplin, singurul care nu exercita asupra ei presiunea unei alegeri este tatal.

Pelicula ridica intrebari precum „Ce inseamna sa fii normal?”, „Ce inseamna sa fii gay sau heterosexual?” si va garantez ca, daca il veti viziona, veti avea de discutat si de disputat mai apoi cu prietenii vostri. Fiecare dintre cei trei adolescenti este presat de societate, de mediul familial si de educatie sa ia o hotarare intr-un anumit sens. Iar amputarea unui penis ajunge sa fie privita de unii drept primul pas spre normalitate. Ironic, nu? Ceea ce suna a caz patologic, este livrat de Lucia Puenzo in alte coordonate si din alte unghiuri decat cele cu care suntem obisnuiti.

Interpretarea si scenariul sunt sustinute si de peisajele de o frumusete salbatica ale coastei uruguayene. Marea, dunele de nisip, ploile violente completeaza frumos conflictele dintre personaje si zbaterile lor interioare. In plus, mai multe evenimente auxiliare tramei principale imbogatesc prin simbolistica lor bagajul de continut ideatic. Tatal lui Alex se numeste Kraken. Kraken sunt niste creaturi mitologice, cu infatisare monstruoasa, asemanatoare unor caracatite uriase, care locuiau pe fundul marilor si oceanelor, despre care se credea ca ataca vapoarele de-a lungul coastelor norvegiene si finlandeze. Deloc intamplator, tatal lui Alex este un biolog marin si se confrunta cel mai des cu cazuri de testoase uriase care, fiind prinse in plasele pescarilor, sufera rani grave, fiind vorba de cele mai multe ori de amputari de membre. Testoasele supravietuiesc, dar nu vor mai fi libere niciodata. Kraken trebuie sa le inlature carapacea pentru a vedea ce sex au. Iar Alex are in camera o colectie de papusi carora le-a lipit penisuri rudimentare.

Citeste si:  Pamela si Tommy, din nou impreuna

Alex nu spune multe cuvinte. Insa interpretarea senzationala a lui Ines Efron face mai mult decat toate propozitiile si frazele. Mimica ei cunoaste o succesiune de emotii si stari, de priviri indraznete, teama, teroare, dragoste, nehotarare incat – cu toata “salbaticia” ei – o veti indragi cu siguranta.

Se mai creeaza un paralelism semnificativ intre cele doua relatii filiale: pe de o parte, relatia lui Alex cu tatal ei (care o numeste cand „fiu”, cand „fiica”, insa cu egala dragoste), afectuoasa si plina de empatie, de intelegere, iar pe de alta, relatia dintre Alvaro, cel „normal”, si tatal sau, chirurgicul specializat in diformitati, dar lipsit de sentimente, care ii spune intr-o secventa de o duritate incredibila, magistral dozata din punct de vedere regizoral, niste adevaruri pe care niciun copil nu si-ar dori sa le auda.

Filmul este ecranizarea unei nuvele scrise de Sergio Bizzio. Daca va trezeste curiozitatea, va recomand si romanul Middlesex al lui Jeffrey Eugenides, despre care am scris aici.

3 Comentarii
  1. Pacat ca suntem invadati de filme retarde cu ,,americanii cei buni\’\’, impuscaturi, Segal omorand 50 de oamni in 2 secunde etc, si astfel de filme precum cel din articol sunt aproape neauzite

    Suna f interesant si o sa fac rost de el, cumva.
    Insa obiectiv vorbind, subiectul e f clar — hermafroditismul e o greseala genetica (exact ca si homosexualismul in UNELE cazuri)

    stiu ca am devenit vai doamne! sensibili, si toti ne dam de ceasul mortii sa fim politcally correct ….

    da\’ las-o drequ de politacally correct!
    conteaza realitatea obiectiva cel mai mult!

    sunt super filmele de viata REALE, cu probleme reale ( si nu, nu ma refer la 2 isterice certandu-se pe unul…)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.