fbpx

Nume vechi reactualizate la Bookfest: Martin Page

M-am hotarat sa devin prost este un titlu care a atras foarte multi cititori, inclusiv in Romania, verificand poate o reteta indelung testata: cuvintele soc, ideile simple, redate lizibil, cu incarcatura metaforica aproape nula sau, daca exista, este usor de inghitit si digerat, povestile cu aer de parabola conving intotdeauna. Marturisesc ca nu m-am dat in vant dupa „hotararea” lui Martin Page, cartulia parandu-mi-se mult prea schematica si, cumva, perfect nememorabila in toata simplitatea ei. Unde mai pui si incarcatura serioasa de neverosimul care actiona cu subtilitatea unor degete varate in ochii-mi de cititor incredul.

Sa va aduc aminte in caz ca ati uitat. Eroul principal era un inadaptat, asa cum le sta bine intelectualilor. Studiase in profunzime o multime de chestiuni livresti, profunde si serioase, dar complet inutile din punct de vedere social. Desi era destept, era muritor de foame. Sau poate ca ar fi fost corect sa spun, respectand logica interna a romanului, „tocmai din cauza ca era destept”. Negasindu-si locul pe lume, incearca diverse retete de integrare. S-a saturat sa fie destept si complet inadaptat. Poate sa vorbeasca ore intregi despre un trib disparut de sute de ani, despre tot felul de teme obscure, dar nu-si poate gasi un post de maturator, de pilda. Asadar, incepe sa-i observe pe ceilalti si incearca, prin imitare, sa repete traseul „succesului” lor. E satul de conditia sa speciala, de om deosebit, si isi doreste sa fie, mai presus de orice, normal. Orice ar insemna asta.

Citeste si:  Spune-mi ce zodie esti ca sa-ti spun cum te cherchelesti

Apeleaza la alcool si la dependenta de acesta. Insa si asta necesita o anumita vocatie, iar cartile citite despre etilic si modul in care actioneaza acesta nu-l ajuta prea mult atunci cand intra in coma dupa consumul unei jumatati de pahar de bere. Incearca sa devina sinucigas, dar ajunge la statutul de expert intr-ale metodelor de sinucidere. Pana la urma, se hotaraste sa devina prost. Adica sa ia medicamente care-i creeaza dependenta, insa prescrise de medic, sa lucreze intr-o multinationala, sa faca bani, sa manance de la McDonald’s, cu alte cuvinte sa duca viata unui tanar carierist tipic, superficial, dar adanc ancorat in real, ale carui nevoi sunt simple si usor de satisfacut. Noroc cu prietenii care-l smulg din prostia liber imbratisata. Prietenii si dragostea, desigur.

Asadar, in romanul sau de debut, Martin Page oferea o lectie de morala imbracata intr-un ambalaj cool si foarte lejer, perfect digerabil. Ce este amuzant, sau ironic, daca doriti, este ca M-am hotarat sa devin prost reuseste sa fie chiar ceea ce condamna, adica superficialitate insotita de un bagaj usurel de „cooltura”, o spoiala plina de sclipici pentru cei care vor sa fie / sa para destepti, fara sa treaca prin intreg procesul intrucat acesta plictiseste. Acum, daca stau sa ma gandesc, cred ca ar putea fi dezvoltat un concept de „fast-reading”, dupa modelul „fast-food”. Cartile care ar putea fi incadrate aici sunt scrise cu usurinta (sau asa par, cel putin) – caci transpiratia, chiar si cea intelectuala, este vazuta azi ca fiind ceva nenecesar si dizgratios, ceva urat mirositor si inestetic, mai ales acum, in epoca prospetimii de toate felurile – si sunt consumate asijderea.

Dar asta a fost acum ceva ani, cand scriitorul francez avea doar 25 de ani. Caci vineri, Martin Page a venit la Bookfest, la standul editurii Humanitas, pentru a-si lansa cea de-a patra carte tradusa in romana. Titlul este la fel de „catchy” ca si M-am hotarat sa devin prost: O poveste de dragoste, poate. Nu am citit cartea, dar dati-mi voie sa formulez de pe acum niste asteptari. Lectura mi le va infirma sau confirma. Daca ar fi ramas la formula simpla „O poveste de dragoste” ar fi fost ceva simplu, cu adevarat simplu. Adaugand insa acel „poate”, se arunca umbra indoielii, dramatismul creste. Cititorul se simte mai destept, este flatat. Si reteta devine mult prea vizibila din nou. Ioana Parvulescu, care a fost prezenta la lansare, a declarat ca „Ideea acestui roman este extrem de frumoasa. Atunci cand o poveste de dragoste se termina cu o despartire, este vorba de o neintelegere, de o greseala si de niste necunoscuti. Acest lucru putea fi povestit ca atare. Martin Page, care are o ingeniozitate proprie tinerei literaturi franceze, a pornit invers, punandu-si eroul, pe nume Virgil, in postura de a primi pe robotul telefonic mesajul „Totul s-a terminat intre noi”, din partea iubitei cu numele Clara, pe care, insa, personajul nu o cunoaste. Tot romanul este cautarea pe care o intreprinde Virgil pentru a o „redescoperi” pe Clara”.

Citeste si:  Purple Odes Searching for Honey - Lansare de carte

In toate prezentarile, ni se promite o lectura amuzanta, o sondare a trairii amoroase in timpurile noastre. Ramane de vazut desi aceste prezentari au darul de a utiliza formulari atat de vagi incat, dupa aceea, sa nu le putem acuza de neadevar sau de lipsa de adecvare. Ma intreb daca exista chiar niste avocati care sa-si dea avizul inainte de a fi tiparita coperta. Dupa ce citesti cartea si reiei cele cateva randuri de pe coperta, poti doar sa zici „poate sa fie asa sau nu”, dar nu poti adresa o acuza directa. Exista o intreaga echilibristica, un intreg mecanism al formularii elogiilor in asa fel incat autorul lor sa scape mereu la limita de acuzatiile de tot felul. Pentru aceste balansari, nu pot sa zic decat „Chapeau!”. In rest… se poate observa o valabilitate universala a formularilor: ce se scrie despre Page se poate aplica si in cazul lui Beigbedder, ce merge la Palahniuk merge, la o adica, si la Houellebecq, si tot asa. De ce nu ma mai mira faptul ca personajul lui Martin Page e publicitar? Spectrul meseriilor personajelor din unele romane contemporane este infiorator de redus. Ma gandesc chiar la un inventar…

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.