fbpx

Norman Manea, recompensat cu Premiul pentru Litere al Fundaţiei Iudaismului Francez

Scriitorul Norman Manea a fost recompensat în această săptămână, la Paris, cu Premiul pentru Litere al Fundaţiei Iudaismului Francez, distincţie care le-a fost acordată, la ediţiile precedente, lui George Perec şi Emmanuel Levinas, au anunţat organizatorii.

„Pentru mulÅ£i, Norman Manea este primul scriitor de limbă română care ar merita Nobelul (…), comparat cu Kafka, Musil, Sabato, pentru scriitura sa”, a spus scriitoarea Clemence Boulouque, cea care i-a înmânat premiul, în cadrul unei ceremonii găzduite de Théâtre du Vieux Collombier.

Citeste si:  Regulile unui CV eficient

Premiul pentru Ştiinţă, prezentat de Perrine Simon-Nahum, a revenit savantului Jean-Claude Ameisen, profesor-şef al Laboratorului de Cercetare al Universităţii Paris 7, autor al unor lucrări fundamentale despre moartea şi regenerarea celulelor. Premiul pentru Arte, prezentat de Robert Bober, i-a fost acordat compozitorului şi pianistului Denis Cuniot.

Fundaţia Iudaismului Francez, înfiinţată în 1974 şi coordonată de David de Rothschild, acordă în fiecare an, în februarie, Premiile pentru Arte, Litere şi Ştiinţă.

Norman Manea, prozator ÅŸi profesor de literatură europeană, „writer in residence” la Bard College, New York, a fost distins cu Premiul AsociaÅ£iei Scriitorilor din BucureÅŸti în 1979 ÅŸi cu Premiul Uniunii Scriitorilor, în 1984, care însă i-a fost anulat de Consiliul Culturii ÅŸi EducaÅ£iei Socialiste. ÃŽn 1992, a primit Bursa Guggenheim ÅŸi prestigiosul Premiu MacArthur, iar în 1993 Biblioteca NaÅ£ională din New York l-a sărbătorit cu prilejul acordării distincÅ£iei de „Literary Lion” al bibliotecii. ÃŽn 2002, Manea a primit Premiul internaÅ£ional de literatură Nonino pentru „Opera Omnia”, iar în 2006, Premiul Médicis Étranger pentru „ÃŽntoarcerea huliganului”.

Citeste si:  Buzdugan si Morar la PRO TV
Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.