fbpx

Masturbari si lingvistici compensatorii

Baile Király, de Jean Mattern, roman aparut la Polirom, este un alt caz de carte indelung mediatizata. Motivul principal ar fi chiar numele autorului, cunoscut in Franta ca editor al prestigioasei edituri Gallimard, in cadrul careia coordoneaza colectia de literatura straina. Romanul in cauza este cel de debut. Atunci cand o personalitate care activeaza de partea cealalta a baricadei, a criticii sau, in cazul de fata, a editurilor, se hotaraste sa fie ea insasi creatoare de literatura, toti ochii sunt atintiti asupra produsului si este firesc sa fie asa. Recunosc, in aceasta privire se amesteca si o oarecare malitiozitate, ne dorim sa vedem daca cei ce sunt perceputi ca Sfantul Petru al publicatiilor sunt la fel de priceputi si atunci cand vine vorba de propriile lor creatii, la fel de exigenti, de necrutatori.

Sa va pun in tema. Cartea este una a cautarilor. De cuvinte, de origini. Naratorul vine dintr-o familie de imigranti veniti din Ungaria in Franta care procedeaza la fel ca multe alte familii de imigranti: incearca sa ascunda in fata copilului, nascut intr-o tara straina, originile. Pentru ca el sa prinda radacini in tara de adoptie. Pentru a se „integra” mai usor, pentru a se contopi cu mai multa usurinta cu fundalul. Limba materna, istoria familiala apartin „trecutului”, trecut ce trebuie imperios sters. Copilaria lui Gabriel, naratorul-protagonist, este una a tacerii. Din cand in cand, atunci cand parintii cred ca nu se afla prin preajma, la urechile lui ajung ecouri maghiare. Acestea isi mai fac simtita prezenta si la masa, mama sa pregatind in continuare meniuri tipice artei culinare maghiare si austriece. Si cam asta e tot. In rest, familia se supune unui verset biblic, „Domnul a dat, Domnul a luat”. Aceasta este atitudinea cu care se infrunta si decesele, inclusiv cele ale membrilor apropiati ai familiei.

Citeste si:  Cormac McCarthy, distins cu premiul PEN/Saul Bellow, pentru intreaga opera literara

Naratorul isi face un titlu de glorie din invatarea cu usurinta, posedand o ureche muzicala absoluta, a numeroase limbi straine. Este un adolescent singuratic si un tanar neadaptat. Unele detalii ne duc cu gandul la tocilarul etern, nicicand integrat, mereu respins. Mecanisme cam transparente, clisee cat cuprinde. Problema lui este totusi una cu cuvintele. Desi capabil sa retina dictionare intregi, nu percepe incarcatura lor emotionala. Pentru el, o limba este numai o chestiune de invelis, nu si de continut. Nu stie sa se foloseasca de ele, nu stie sa creeze punti cu ceilalti prin ele.

Ajuns la maturitate, viata emotionala graviteaza in jurul a doua personaje, sotia Laura si prietenul cel mai bun – si singurul, de altfel – Leo. Dar nici cu acestia nu este capabil sa comunice. O vreme, nutreste speranta ca isi va putea cladi o viata, bazandu-se pe exuberanta si pe rasul natural al sotiei sale. Ca aceste calitati, importante de altfel, il vor scoate din amorteala in care leviteaza cam de cand s-a nascut, ca vor reusi sa umple o coala alba cu povestea lor. Miracolul nu se intampla.

Povestea nu este una redata linear, etapele se intrepatrund, firul se completeaza pe bucati, iar unele portiuni raman albe. Din punct de vedere compozitional, cartea este destul de bine echilibrata. Aceasta ramane cam singura calitate. Caci, odata inchis volumasul, ramai cu un gust de artificial, de contrafacut. Ca si cum ai fi mestecat o bomboana din aceea gumata, cu gust intre sapun si fragi. Nu impresioneaza suferinta si drama naratorului. Habar n-am de ce, dar nu mi s-a miscat un fir de par. Naratorul nu m-a facut sa simt mutenia familiei, zidul inaltat in fata lui, izolarea. Poate pentru ca metaforele de care s-a folosit erau atat de tocite si de uzitate incat nici nu le-am mai remarcat. Apropos de artificial. Atunci cand doreste sa exprime o stare limita, de emotie, de suferinta acuta, nu gaseste alta cale decat prin referirea la domeniul artei, asadar un domeniu secundar, prin excelenta. Ceea ce nu e neaparat un lucru rau, insa aplicarea procedeului este atat de transparenta… Aproape adolescentin-teribilista.

Citeste si:  Micile obsesii delicate feminine intr-o lume business a barbatilor

Dati-mi voie sa va prezint cateva exemple. Gabriel si Laura in luna de miere la Amsterdam admira tablourile lui Rembrandt. Ajunsi in fata lui „Ieremia plangand distrugerea Ierusalimului”, este reactivat trecutul. Respectiva lucrare de arta ii aminteste de propriul tata adancit in tacere dupa moartea surorii lui Gabriel, intr-un accident de masina. Sa trecem mai departe. Leo incepe sa i se confeseze dupa ce cei doi merg impreuna la cinematograf. Nu aflam, de data aceasta, despre ce film a fost vorba. Amanuntul biografic este mereu contaminat, in lumea lui Gabriel, de gramatica si stilistica: „Ingurgitam limbile straine in mars fortat ca sa ma apar de doua cuvinte extrem de banale”, „Gramatica engleza se confunda in mine cu experienta libertatii si a placerii totodata”, „Unele persoane care ne trec prin viata sunt ca declinarile unei limbi pe care abia o deprindem. Ne familiarizeaza cu gramatica si ne invata cele dintai fraze simple ale unui idiom. David avea sa imi arate ca anumite cuvinte pot desemna prietenia, dar totodata si lipsa ei, dupa ce fiinta iubita a disparut”, „Nu simteam deloc nevoia sa revin la o limba despre care credeam ca nu-mi mai apartine. Stiam sa traiesc doar in limba engleza, pentru mine a trai inseamna to live. Nu voiam sa-mi reamintesc de trecut, cand vivre era un verb francez pe care nu mai stiam sa-l conjug la prezent”.
Ca sa clarific un pic lucrurile: nu am nimic impotriva ideii in sine a unor asemenea analogii. Doar impotriva modurilor puerile, scortoase, in care Jean Mattern s-a folosit de ele. A se vedea, pentru contrast, cum reuseste Javier Marías sa jongleze cu teoriile despre o lingvistica aplicata in uman, in biografic, cat de fermecator si de inteligent este spectacolul sau.

Citeste si:  Gadget-uri care nu folosesc la nimic

Alte pasaje nu sunt numai prost scrise, sunt de-a dreptul hilare. Atunci cand i se aduce la cunostinta starea grava in care se afla unchiul sau József, iata reactia naratorului: „La gandul ca versetul acela biblic se va instaura iarasi in viata mea, ca nimeni nu va da un raspuns intrebarilor si furiei mele, mi-am apucat sexul cu mana ca sa-mi ofer placerea. Ca sa raman in viata. Ca sa tasneasca viata din mine.” Sau: „M-am simtit pierdut in fata ecografiei copilului meu: semana cu imaginea lui Marianne in sicriu”. Minimalismul scriiturii, penuria de figuri de stil, frazele simplificate nu sunt nici ele de ajuns. Caci, de fapt, in aceasta carte nu e vorba de “gradul zero” asa cum s-a tot spus, ci de saracie. Pur si simplu.

S-a vorbit si despre o anumita cantitate de autobiografie inserata in aceasta fictiune, autorul afirmand ca multe dintre interogatiile care-i bantuie naratorul ii apartin si lui. De altfel, el insusi are o mama nascuta in Ungaria si un tata provenind dintr-o localitate de langa Timisoara, pe care a si vizitat-o cu ocazia lansarii romanului in Romania. Oricum ar fi, asa cum cuvintele sunt uneori neputincioase in fata suferintei, nici amanuntul autobiografic preluat si reconvertit nu poate face dintr-un roman prost unul bun.

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.