Citeam mai zilele trecute intr-un articol de mare inspiratie americana despre o metoda „simpla” de a-ti impresiona seful. Ghilimelele le veti intelege si vi le veti explica si singure, dupa ce va voi expune teoria.
Indiferent de domeniul companiei in care lucrezi, non-profit sau sector public, pastreaza in minte urmatoarele intrebari de fiecare data cand revezi o lucrare desfasurata in colaborare cu seful tau:
1. Ce incerci sa realizezi in urma acestei lucrari?
2. Este aceasta cea mai buna cale de a realiza aceasta lucrare sau exista si alte cai mai simple, mai directe, mai sigure?
3. Este aceasta cea mai buna forma a lucrarii tale?
Principiul este unul de mare inspiratie daca il raportam la atitudinea pe care o imprima, atitudine care se poate aplica multora dintre proiectele tale viitoare. In primul rand te invata sa te opresti un moment si sa gandesti aceste implicatii inainte de a le inainta sefului tau. In al doilea rand, aceasta reluare si reanalizare a lucrarii va face sa cresti semnificativ in ochii echipei si ai superiorului prin responsabilitatea pe care o arati fata de ducerea la indeplinirea a sarcinii.
Dincolo de aceasta metoda ce pare simpla la prima vedere, spusa fiind asa, in cateva randuri, ramane un adevar incontestabil, acela ca daca te hotarasti ca o munca merita efortul de a fi facuta, merita efortul de a fi facuta bine. Noi, romanii, la acest capitol nu suntem campioni. Pe de alta parte, ceea ce presupune cu adevarat aceasta teorie nu e chiar lucru simplu. Tine, asa cum spuneam, de atitudinea persoanei care isi respecta munca, ii respecta pe cei cu care lucreaza si gandeste practic pana la urma. O astfel de gandire aduce performanta si dupa aceasta vin numeroase avantaje profesionale si recunoasterea.
Metodele romanesti de a impresiona un sef pot sa constituie subiectul unor studii foarte largi. Inventivitatea noastra este recunoscuta in randul angajatorilor straini. Nu de putine ori am auzit manageri de afara spunand ca au devenit imuni la metode de „lingusire” in urma lucrului cu subordonatii romani. Zambete sau chiar ras in hohote la glumele sefilor, mici atentii cu ocazii speciale sau nu, mici spionaje „pentru binele companiei”, gesturi conforme cu obiceiurile si tendintele sefului, astea sunt principalele arme din arsenalul angajatilor romani. Metodele sunt bune, isi ating scopul o data, de doua ori. In cele din urma, numai atat nu este suficient pentru niciun manager care isi doreste performanta. E nevoie si de creativitate, atentie, seriozitate si mai ales constanta in actiuni, in realizarea sarcinilor.
Sefii sunt oameni, nimic mai mult. Poate au muncit mai mult, poate au fost conjunctural incurajati, poate stiu mai multe, dar sunt oameni. Ceea ce cu siguranta au peste noi este experienta de sef, de coordonare, de lucru cu oamenii in aceasta calitate. Este riscant sa incercam sa fim mai „binevoitori” ca alti colegi ai nostri. E posibil sa nu fim prea talentati la linguselile specifice si sa ne ratam sansele. Tocmai pentru ca si sefii sunt oameni apreciaza mai degraba franchetea diplomatica. Mai precis, apreciaza persoanele deschise, comunicative, care insa stiu sa isi adapteze discursul in asa fel incat sa spuna ceea ce au de spus fara agreseze sau sa jigneasca.
Americanii au o filosofie de cariera impecabila – TO BE NUMBER ONE! Ei au descoperit ca asta nu se poate face decat prin constanta, implicarea personala in toate nivelurile lucrarii si ambitia de a nu renunta, oricare ar fi obstacolele. Ca si teorie este ideala, ca si practica este foarte dificila si ridica probleme legate de atitudine, de cultura si de filosofia de viata si cariera a fiecaruia.