
Minunat este sa poti vedea locurile acestea, ba incarcate de istorie – deloc recenta, ba mondena prin reclama facuta in ghidurile turistice care aduce nababul occidental sa miruiasca din preaplinul lui localnici multumiti de faptul ca sezonul tine sapte luni.
Doua statui, un templu, o gradina suspendata, doua morminte si un far. Aceasta selectie mai degaraba intamplatoare a sapte monumente a devenit cunoscuta sub numele de „Cele Sapte Minuni ale Lumii Antice”. Numarul 7 a jucat in istorie si in mitologie un rol insemnat – cateva popoare ale Orientului antic ii atribuiau chiar o forta mistica; aceasta credinta a fost preluata, ca multe alte traditii, de vechii greci, in istoria carora vom gasi printre altele expeditia „Celor sapte impotriva Terrei”, pe „Cei sapte intelepti” si cunoscutele „Cele sapte minuni ale lumii antice”.
Prima referire la notiunea de „Lista a Minunilor Lumii” a fost gasita in scrierea lui Herodot numita “Istoria”. Aceasta prima lista cuprindea numai Piramidele si Gradinile Suspendate dintre cele 7, alaturi insa si de alte constructii. Lista pe care o stim azi este atribuita poetului si istoricului Antipater din Sidon doar ca, lista contine „Zidurile Babilonului” in loc de „Farul din Alexandria”.Lista finala privind „Cele 7 Minuni ale Lumii” a fost stabilita in Evul Mediu de catre marele arhitect olandez Maerten van Heemskerck. Prima descriere a celor 7 minuni ale lumii antice este cuprinsa intr-un mic tratat scris in limba greaca si tradus in latina sub titlul „De septem orbis miraculis”. Lucrarea originala a fost atribuita lui Filon din Bizant, de origine grec, care a trait in secolul II i.e.n. si a studiat arhitectura la Rodos si mecanica la Alexandria.
Dintre cele sapte minuni ale lumii, sase nu mai exista astazi. Ele au fost distruse nu numai de catastrofe naturale, ci si de nebunia oamenilor; dar inainte de orice, au pierit datorita acelui factor necrutator care este Timpul – „forma fundamentala de existenta si de descompunere a materiei”.
In ordine cronologica cele sapte minuni ale lumii antice sunt :
Marea Piramida din Giza
Gradinile suspendate ale Semiramidei,
Templul zeitei Artemis din Efes,
Statuia lui Zeus din Olimp,
Mausoleul din Halicarnas,
Colosul din Rhodos
Farul din Alexandria.
Scrierile contemporane ale celor care au vazut si admirat aceste minuni ne ajuta sa subliniem sentimentul de veneratie pe care acestea il provocau. Reprezentarile lor pe sculpturi si monezi le descriu asa cum erau in perioada de apogeu a gloriei lor, insa doar prin ochii arheologilor, care sapa la fata locului, acolo unde s-au inaltat odinioara monumentele si unde se mai afla acum doar urme fragmentare ale maretiei lor originale, mai pot prinde viata.
din cate stiu eu s-a publicat o lista cu sapte minuni ale lumii moderne, insa nu stiu ce ar putea surclasa minunile lumii antice. modul in care turismul se invarte in jurul unor monumente este atat de obositor incat nu te lasa sa te bucuri decat de acele \”capodopere\” complet naturale si asta in extrasezon (exemplu Meteorele din Grecia in care lacasurile de cult au devenit business-uri) 🙁