fbpx

Cautari in desert

Odihna desavarsita, roman semnat de Amos Oz, va poate trezi curiozitatea din mai multe puncte de vedere. In primul rand, pentru mediul caruia ii da viata: kibbutzul. Eu, cel putin, nu stiam prea multe despre cum se desfasoara viata de zi cu zi intr-o astfel de comunitate, iar romanul lui Oz a reprezentat una dintre cele mai placute modalitati de a descoperi ceea ce se poate numi drept o utopie functionala. In al doilea rand, va veti face o imagine asupra primelor decenii ale statului Israel, asupra tensiunilor prezente si atunci. Si, in al treilea rand, pentru ca spune o poveste noua si veche, o poveste frumoasa.

Ionatan Lifschitz vrea sa paraseasca kibbutzul in care s-a nascut. Viseaza orase mari si straini, rauri si fluvii, are senzatia ca este asteptat in alta parte si ca viata nu are prea multa rabdare. Are un tren pe care trebuie sa-l prinda. Este nemultumit de monotonie, este frustrat de gandul ca s-a nascut cu un loc si un scop gata atribuite de altii, vrea sa fie fauritorul propriului destin si se simte strain fata de propria sotie. Individualismul sau este de neinteles pentru tatal sau, Iolek, secretar al kibbutzului, dar si de Azaria, veneticul idealist, care-l citeaza pe Spinoza la fiecare trei fraze si care vrea sa imbratiseze cu tot sufletul ceea ce Ionatan vrea sa paraseasca, sa renege.

Citeste si:  Horoscopul sefilor

Cartea este construita pe jocul permanent al contrariilor. Ionatan care spune des “eu”, care nu mai crede in povesti, care vrea sa fie dezradacinat, este taciturn si exasperat, isi doreste ca nimeni sa nu mai fie dependent de el vreodata, si Azaria, care vrea sa spuna “noi” si care isi doreste mai mult decat orice sa capete radacini, sa fie acceptat, volubil pana la isterie, sa-i lege pe ceilalti, facandu-se indispensabili. Amos Oz sare de cu o lejeritate fantastica din monologul interior al unuia la celalalt. Intre ei doi, ca un punct fix, apare Rimona, sotia lui Ionatan, care pare sa priveasca viata ce curge pe langa ea ca si cum ar privi un film in care nu are niciun rol si care are un mod cel putin bizar de a face fata evenimentelor cu care se confrunta. Pierderea unei sarcini o face s? caute carti despre ritualuri africane, iar in momentul in care afla ca Ionatan intentioneaza sa paraseasca kibbutzul, spune Nu inteleg ce ai. Si nici nu vreau sa-mi explici. Lumea vrea tot timpul sa explici si sa intelegi ca si cum viata s-ar reduce la explicatii si solutii. Rimona este cumva sufletul pur al romanului, alienata care intelege mai bine decat poate exprima, iar cand o face, interventiile ei mustesc a sensuri. Frig si trist e sa fii barbat-baiat, mai ales iarna. Au ceva inauntrul lor care e intotdeauna insetat si infometat, sorbindu-i, imbolnavindu-i. Nu e doar pofta lor trupeasca, e altceva, ceva mai greu si solitar, cu pofta e simplu, le trece cand samanta a curs, e ca o rana pe care putina saliva o poate vindeca. Celalalt lucru e crud. Nu le da pace aproape niciodata. (…) Dar ce e lucrul acela din ei mereu flamand si insetat, incat trebuie sa strapunga de fiecare un berbec cu sulita, ca si cum li s-ar fi facut o promisiune care nu s-a indeplinit? Monologurile interioare ale Rimonei, cu stranietatea lor si adevarul simplu, cu poezia adanca pe care o degaja, sunt mostre de talent, de versatilitate, de jonglerie literara.

Citeste si:  Ultima Revolutie Analogica, o Cutie a Memoriei

Pe fundal, ziarele aduc mereu vesti despre conflictul cu sirienii, confruntarile din zonele de granita, dar razboiul este prezent si in marginea kibbutzului unde se afla ruinele satului arab Sheih-Dahr si vestigiile unei vieti acum ingropate sub nisip. Membrii kibbutzului au atitudini diferite fata de “chestiunea araba”, iar Amos Oz nu se fereste sa dea glas celor mai crude ganduri si opinii, apare si premierul Eshkol, se da glas starii de teama permanenta, cursa dupa inarmare, acel “in caz ca” ce planeaza mereu in sufletele evreilor straini de mediul in care au venit si si-au cladit o tara. Pionierul Iolek, de pilda, uraste desertul si atitudinea sa este cea a unui imblanzitor de animale la circ: crede ca natura trebuie stapanita, iar nisipurile trebuie asanate si cultivate, in timp ce fiul sau vrea sa-si piarda urma in mitica cetate Petra.

Relatiile dintre personaje sunt complexe, linia dintre ura si iubire nu este deloc usor de trasat, iar pasul naratiunii aluneca usor cand intr-o parte, cand intr-alta. Ce mi-a placut cel mai mult e mana de maestru a lui Amos Oz> care se simte in evolutia persoanejelor. Ionatan cel de la inceput nu este egal cu cel de la sfarsit, dupa cum nu sunt nici Azaria, Hava – mama revoltata si plina de ura a lui Ionatan, Rimona sau Iolek. Nici chiar Shrulik, poate cel mai echilibrat personaj, inlocuitorul lui Iolek la conducerea kibbutzului.

Odihna desavarsita, sintagma din titlul, se regaseste abia spre final intr-una din notarile in jurnal ale lui Shrulik: „Binecuvantat fie numele lui Dumnezeu care ne da odihna desavarsita. Dar nu exista odihna desavarsita. Timpul care te descompune va descompune apoi orice urma”.

Cartea a aparut la Humanitas in traducerea Marlenei Braester.

Citeste si despre Fima si Poveste despre dragoste si intuneric.

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.