fbpx

Best Offer si Trance: doua filme despre ce patesti cand furi tablouri

M-am intrebat daca nu cumva cei trei tulceni care au jefuit muzeul Kunsthal din Rotterdam or fi abonati pe la avanpremierele cinematografice mondiale. Nu de alta, dar doua dintre filmele din 2013 pe care le-am vazut recent abordeaza tocmai tema furturilor de picturi extrem de valoroase.

Mergand cu gluma in continuare, concluzia ar fi, desigur, ca tulcenii nostri n-au vazut nici The Best Offer (La migliora offerta / Oferta Irezistibila), nici Trance (Capcana mintii). Ar fi aflat ca furtul operelor de arta e treaba anevoioasa, mai ales cand picturile valoreaza, in bani, zeci si sute de milioane de euro. Ar fi aflat ca e nevoie de pricepere si de suficienta cultura incat sa nu faci confuzii intre Matisse si Matiz. Ar fi aflat, eventual, ca riscurile sunt mari, fiindca operele de arta furate circula pe o piata neagra, lipsita de reguli si de garantii. Ar fi aflat, in esenta, ca daca te apuci de sportul asta, risti sa cam dai de dracu.

Sau, poate, ar trebui sa vad lucrurile invers. Daca ar mai fi asteptat un an, poate ca Giuseppe Tornatore (regizorul „Ofertei Irezistibile”, celebru pentru „Cinema Paradiso”) si Danny Boyle (regizorul „Capcanei mintii”, celebru pentru „Trainspotting”, „Slumdog Millionaire”, „127 hours”) ar fi schimbat scenariile. Ar fi renuntat la personaje elevate si complexe si ar fi pus in locul lor manelisti ageamii, gata sa vanda Gioconda la pret de rama aurita.

Citeste si:  Horoscopul saptamanii 26 ianuarie - 1 februarie

Sa trecem la filme.

Ambele merita vazute, asta e clar. La fel de adevarat e ca niciunul dintre ele nu e bantuit de geniu decat prin intermediul tablourilor prezentate.

The Best Offer: licitatii si femei

Eu unul s-a intamplat sa vad mai intai La migliore offerta. Titlul original e italian, ca si regizorul, ca si locatiile de filmare, insa filmul e de limba engleza. Geoffrey Rush joaca rolul unui evaluator excentric de antichitati, pe nume Virgil Oldman (si cu greu il veti recunoaste in spatele costumului impecabil pe dubiosul Capitan Barbossa, din „Piratii din Caraibe”). Batran si mizantrop, Oldman cunoaste femeia doar prin prisma tablourilor pe care le vinde. Sau le cumpara. Sau le vinde si le cumpara simultan. E mai complicat, trebuie sa vedeti filmul ca sa va prindeti ce vreau sa spun…

Desigur, batranul Oldman se va indragosti. Desigur, se va indragosti de cine nu trebuie. Si asta nu va fi prea usor pentru el.

Nu va spun mai multe, dar un mic spoiler tot las sa-mi scape. E vorba de replica din care se trage si titlul filmului. „Cum e sa traiesti cu o femeie?”, il intreaba Oldman pe secretarul sau. „Ca si cum ai participa la o licitatie. Nu stii niciodata daca tu vei avea cea mai buna oferta.”

Citeste si:  Horoscopul lunii iulie

De altfel, filmul are multe replici interesante. Si o coloana sonora admirabila, de care se face vinovat, la 85 de ani, Ennio Morricone, fara discutie cel mai prolific autor de muzica de film din istoria cinematografiei.

***

Trance: hipnoza buna trece primejdia rea

Danny Boyle ma fascineaza cel putin dintr-un punct de vedere: al inconstantei. La cativa ani dupa Trainspotting, care e cu adevarat un film genial, a produs The Beach, care, cu tot Leo di Caprio al ei, a fost o tampenie de film. A luat Oscarul pentru regie cu Vagabondul Milionar, un film viu, colorat, sonor, fantezist, dupa care, la doi ani, era cat pe ce sa repete performanta cu 127 hours, un fel de documentar rece, dur, inspirat dintr-un caz real, cu o violenta de cu totul alta natura.

Trance e undeva intre si-ntre. Are zvac, are actiune, are gangsteri. Furtul unui tablou de mare valoare e pretext pentru explorarea subconstientului uman. Asta il face intrucatva asemanator cu Inception, numai ca in cazul nostu nu lumea viselor este poarta spre zona intunecata a mintii, ci hipnoza. Cum si de ce ajunge un grup de hoti pe mana unei experte in hipnoza, va las sa constatati singuri.

Citeste si:  Cum sa ii spui "nu" sefului

O sa va spun, totusi, de ce cred ca filmul putea fi mai bun decat este. Cand te apuci sa faci un film despre memorie, trebuie sa fii foarte atent. Tema e apetisanta: fara o memorie care sa ne organizeze si garanteze trecutul, experienta noastra de viata devine extrem de relativa, putem renaste oricand, cu creierul spalat de orice trauma, sau putem ajunge sa confundam realitatea cu visul. Sunt filme care au reusit sa joace extrem de bine cartea amneziei (fie ea naturala sau indusa). The Notebook sau Eternal Sunshine of a Spotless Mind sunt superbe. Problema e ca memoria e ca o coloana vertebrala a psihicului, singura care poate separa imaginatia de experienta, iar in lipsa acestei coloane vertebrale un personaj prea incarcat se curbeaza, se prabuseste, devine in-credibil. Aici mi s-a parut ca a gresit Inception, aceeasi greseala a repetat-o Trance. Un pic mai multa simplitate ar fi produs un film mai bun, cred eu.

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.