fbpx

La mare cu cel mic

Pentru ca este perioada vacantei si a concediilor, sunt convinsa ca ti-ai facut si tu planuri pentru cel putin un weekend la mare impreuna cu familia si prietenii.
Primul an de mers la mare al celui mic este de obicei cel de cunoastere, cel in care face cunostinta cu marea, cu apa, cu soarele, nisipul, etc.
Exista sanse sa-i placa, exista sanse sa nu-i placa..depinde de vreme, de caldura, de temperatura apei, dar si de partenerii de joaca.
Daca el va fi singurul copil din grup, s-ar putea sa fie putin plictisitor pentru el si neplacut pentru voi. Singura solutie e ca unul din parinti sa fie in permanenta cu el, sa se joace, sa intre in apa sau sa ii faca pe plac.
De regula, tatii sunt cei care fac asta, mamicile preferand sa se bucure de razele soarelui si de bronz.
Daca in grup mai sunt si alti micuti, lucrurile sunt mult mai simple si mai placute: cei mici se vor juca in voie, nu se vor plictisi, insa unul din parinti tot va trebui sa mai arunce un ochi asupra lor din cand in cand, sa-i supravegheze si sa mai inveselasca atmosfera.
Nu uita sa iei la tine jucarelele preferate, trusa de plaja cu forme, lopatica, grebla, caldarusa si alte minuni. Cei mici se vor distra copios jucandu-se in nisip, mai ales daca unul din adulti ii ajuta sa-si construiasca un castel sau ii invata sa inoate.
Fii precauta si ia la tine medicamente si crema cu protectie solara. Nu-l lasa pe cel mic sa stea in soare fara sa fie protejat si fara sa poarta o palariuta in cap.
Fiind mic, poate face insolatie foarte repede si nu cred ca ti-ai dori sa se intample una ca asta, fix la mare. Evita sa-i dai mancare nesanatoasa sau sucuri acidulate. Sa ai tot timpul la tine in geanta un sandwich pregatit, fructe si o sticla cu apa rece.
Ochelarii de soare sunt si ei un must, asa ca asigura-te ca cel mic ii poarta atunci cand mergeti prin statiune.
Nu-l lasa sa intre singur in apa, chiar daca stie sa inoate. Valurile uneori pot fi mari, nisipul ii fuge de sub picioare si il pot trage curentii catre larg.
In rest, lasa-l sa se bucure de vara, de soare si de vacanta!

Citeste si:  Ajutoare babesti in cazuri de urgenta
Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.