
Vinul rosu are un continut bogat de compusi antidiabetici, putand astfel sa stea la baza unor noi optiuni de tratament pentru diabet, arata un nou studiu. Oamenii de stiinta de la Universitatea de Stiinte Naturale si Medicale din Viena (Austria), au testat 10 sortimente de vin rosu si doua sortimente de vin alb pentru a ajunge la aceasta concluzie.
Scopul studiului a fost acela de a identifica gradul in care compusii din cele doua sortimente adera la o proteina denumita PPAR-gama, ce este tintita si de medicamentul antidiabetic rosiglitazona. Rolul proteinei este acela de a regla absorbtia de glucoza in celulele grase, in timp ce rosiglitazona tinteste proteina PPAR-gama din celulele grase pentru a le face mai sensibile la insulina si a imbunatati absorbtia de glucoza.
Echipa de cercetatori austrieci a descoperit ca vinurile albe aveau un efect scazut asupa proteinei, insa cele rosii au oferit rezultate surprinzatoare: capacitatea compusilor din 100 ml de vin rosu (circa jumatate de pahar) de a se lega de proteina in cauza a fost de pana la patru ori mai puternica decat cea a unei doze zilnice de rosiglitazona.
Cu toate acestea, din pacate nu toti compusii anti-diabetici din vinul rosu pot fi absorbiti de organismul uman si in plus, bautura contine o cantitate insemnata de etanol, care poate duce la cresterea aportului caloric zilnic al pacientului.
In urmatoarea etapa a cercetarii, oamenii de stiinta vor masura efectele metabolice pe care compusii vinului rosu le au asupra persoanelor sanatoase clinic.
Sursa: ANI