
Potrivit unui studiu recent, tratamentul de fertilizare in-vitro (FIV) dubleaza riscul de cancer ovarian. Pentru a ajunge la aceasta concluzie, medicii olandezi au comparat starea de sanatate pe termen lung a peste 19.000 de femei care au primit un tratament de stimulare ovariana cu cea a circa 6.000 de femei cu probleme de conceptie similare, dar care nu au fost tratate pentru fertilizare in-vitro.
Din totalul de 25.000 de femei participante la studiu, 77 au dezvoltat tumori maligne ale ovarelor in decurs de 15 ani, un risc care in termeni absoluti se prezinta foarte scazut.
Cu toate acestea, in termeni relativi, numarul femeilor cu risc sporit de cancer ovarian era mai mare in grupul tratat pentru FIV, unde s-au inregistrat 61 din cele 77 de cazuri.
Jumatate dintre cele 61 de cazuri erau forme invazive de cancer ovarian, care de obicei impune tratament chirurgical si chimioterapie si are o rata de supravietuire redusa.
Dupa luarea in considerare a factorilor legati de varsta si a numarului de copii nascuti de femeile participante la studiu, precum si a altor factori care pot distorsiona rezultatele, oamenii de stiinta au concluzionat ca riscul de cancer ovarian se dubleaza la femeile din grupul tratat pentru FIV.
Sursa: AFP