Please select a featured image for your post
Avand in vedere amploarea luata la nivelul intregii tari a fenomenului denumit Optica Mobila, persoanele care au probleme oftamologice sunt avertizate de catre Patronatul Optica asupra pericolului la care se expun in cadrul consultatiilor efectuate in spatii care nu corespund din punct de vedere sanitar si care nu sunt autorizate pentru desfasurarea de consultatii optometrice.
Echipamentele utilizate opereaza optim numai in conditii stricte, in spatii special amenajate, autorizate de catre Ministerul Sanatatii, altfel rezultatele consultului pot fi incorecte, prescriptiile de ochelari gresite, iar utilizarea ochelarilor respectivi poate duce la deficiente de vedere pe termen lung, a caror remediere, daca mai este posibila, este si foarte costisitoare. De asemena, in cele mai multe cazuri, persoanele ce efectueaza consultatiile nu au pregatirea si autorizarile necesare, informeaza Patronatul intr-un comunicat de presa, adaugand ca aceste activitati de Optica Mobila pericliteaza sanatatea persoanelor care urmeaza sa fie consultate.
„Efectuarea de consultatii in spatii neautorizate, in general la sediile apartinind unor institutii, firme sau chiar in piete agro-alimentare sau sali sportive”, explica Mircea Tatar-Moisescu, Presedintele Patronatului Optica, „nu este facuta de catre firmele respective din motive umanitare, totdeauna ca urmare a unor astfel de consultatii se prescriu si se vand ochelari de vedere, aceste firme realizand venituri majorate, dar cu riscul ca unora dintre persoanele carora li s-au prescris ochelari sa li se agraveze problemele de vedere pe care le aveau deja sau sa le apara noi deficiente ale vederii”.