Gelozia ca scena devine o modalitate de exprimare a unei scene. Gelozia este in esenta ei o fantasma. Este o stare de vis in care diferitele personaje, mereu aceleasi capata roluri in anumite limite. Gelosul este un regizor condamnat sa puna mereu pe scena aceiasi piesa. Ca orice regizor reuseste sa fie capabil sa se adapteze, sa exprime, sa se faca remarcat prin modul in care construieste desfasurarea piesei.
Dar este un autor care le-a structurat deja, care a dat un sens scenei, persoanei, care are de transmis un mesaj. De asemenea, personajele nu sunt cele din realitate ci exprimarea unor continuturi personale, a unui grup intern care ajunge sa devina un element de referinta.
Atunci cand lucram cu gelozia intrebarea pe care o putem pune cine este acest autor care a scris piesa deja. Poate ca daca reusim sa ajungem la el, atunci si el poate sa schimbe aceasta piesa. Aceasta este intrebarea, metaforica desigur, pe care o pune psihoterapia. Cum s-a ajuns la acest scenariu?
De aici incolo lucrurile devin suficient de complicate iar raspunsurile simple pe care le-am dat in articolele anterioare nu mai rezista. Pentru asta am putea pleca de la o idee generala – este o scena in trei personaje. Sotul, sotia si amantul (a). In istoria fiecarei persoane mai exista o piesa care se joaca la fel in trei – mama, tata si copilul. Si acolo piesa se joaca in trei si are un nume – Oedip. De asemenea, vorbim despre legatura fraternala si modul in care gelozia devine o componenta importanta in evolutia sa. Gelozia este prezenta la Oedip, este prezenta in relatiile dintre frati, este o componenta importanta in scenele jucate la diferite varste in viata familiala obisnuita.
Acest lucru se intampla peste tot in lume, la orice familie. Si totusi sa spun ca gelosul vine de acolo vi s-ar parea usor ciudat si v-as da dreptate. Pana la urma daca toata lumea trece prin relatiile complexe dintre parinti si copil sau prin relatiile cu alti frati de ce nu toata lumea este la fel de geloasa? Gelozia exista in diferite grade in fiecare persoana dar de la a fi gelos pe mama care e cu tata si a construi o scena intre ei doi este o parte integranta in timp ce gelozia este scena fara gelozie. Gelosul nu reactioneaza la afectul pierderii obiectului pe care simte ca apartine altcuiva cand de drept ii apartine ci la scena in care cei doi sunt impreuna, traind intens starea de excludere, de eliminare, de neparticipare.
Daca analizam reactiile gelosului nu vom gasi durerea pierderii sotului ci furia relatiei dintre situl infidel si amantul / amanta. Daca am vorbi despre o pierdere a sotului atunci ar fi vorba mai curand de depresie decat de gelozie. Gelozia este si suferinta excluderii. Cand vrem sa intelegem gelosul este necesar in primul rand sa intelegem care este excluderea lui.
Poate sa fie o excludere sexuala, o excludere de „secret”, o excludere de iubire sau pur si simplu o excludere sociala. Sentimentul de excludere este puternic si este trait suficient de intens. Cand vorbim despre o persoana exclusa? Cand dau parintii un copil afara din camera? Cand au ceva de vorbit care nu este pentru cel mic. Sexualitatea de multe ori genereaza excluderea, crearea intimitatii a doua persoane care doresc sa faca dragoste. Prin urmare aceasta presupune excluderea celorlalti. Cand cineva vrea sa vada scena, putem sa vorbim de ceva apropiat voyerismului decat de pierderea partenerului. Iar scena jucata in mintea gelosului, scena fantasmata este una a actului sexual.
Totusi o intrebare ramane? Cum poti sa fii exclus de partenerul tau? In realitate nu poti sa fii exclus de partener. Gelozia si infidelitatea sunt doua subiecte care nu au mare lucru in comun. Ca muzicalitate suna la fel, pare sa fie vorba in ambele cazuri de un trio de persoane. Dar daca reusim sa le analizam un pic vedem ca in infidelitate este un strigat de ajutor al cuplului, iar in gelozie este un sentiment de exlcudere, o scena veche care se tot joaca.
Articol realizat de: psiholog-psihoterapeut Claudiu Ganciu.
Adresati autorului comentariile dumneavoastra, dand click aici.