fbpx

Sunt operatiile estetice necesare pentru sanatate?

Sanii prea mari, disproportionati sau asimetrici, cicatrizarea defectuoasa a ranilor sau a arsurilor, un nas traumatizat, pierderile masive in greutate, degetele taiate sau pleoapele cazute sunt cazuri care pot fi rezolvate prin interventii chirurgicale estetice. „Sunt multi pacienti care nu realizeaza ca prin rezolvarea unei asemenea afectiuni pot avea o viata mai buna. In aceste cazuri, nu mai este vorba doar de imbunatatirea aspectului fizic, ci de rezolvarea unei reale probleme de sanatate”, a spus Dr. Sorin Nae.

De exemplu, sunt femei care au sanii foarte mari si grei, acestia producand probleme la nivelul coloanei vertebrale. Desi este greu de crezut, la aceste paciente pot aparea si probleme cutanate la nivelul umerilor (rani produse de bretelele sutienului), precum si sub sani (iritatii, eroziuni ale tegumetului). Disconfortul este foarte mare, dar poate fi rezolvat prin intermediul unei interventii de micsorare a sanilor. Tot in cadrul operatiilor estetice necesare sunt incadrate interventiile de reconstructie mamara la pacientele care au suferit extirparea sanului in urma unui cancer sau la cele operate pentru malformatii, infectii grave, arsuri etc. si asimetria sanilor este un caz de operatie estetica necesara, pentru ca greutatea inegala poate avea efecte secundare asupra coloanei vertebrale.

Citeste si:  Banii trebuie sa aiba o limita si pentru el

Cicatrizarea defectuoasa a unor rani sau arsuri la gat, gura, pleoape sau la nivelul extremitatilor (maini, coate, umeri, picioare, glezne, genunchi) poate perturba sever mobilitatea segmentului afectat. In aceste cazuri, sunt recomandate operatiile reconstructive, de obicei cu ajutorul unui grefe de piele luate din alta parte a corpului.

Reconstructia degetelor pierdute in accidente este deosebit de necesara din punct de vedere al recuperarii functionalitatii mainii.

Un nas cu sechele post traumatice, la care oasele nu s-au sudat in pozitia corecta, poate produce tulburari de respiratie. In mod normal, este corectata numai cauza tulburarilor de respiratie, insa un chirurg estetician poate repara problema si poate corecta si aspectul exterior al nasului.

Astazi, exista foarte multe proceduri chirurgicale pentru persoanele obeze, insa dupa pierderea in greutate, pacientii raman cu piele in exces care poate cauza iritatii sau eroziuni ale tegumentului, dar si probleme de functionalitate, pacientul neputand sa duca o viata normala. De aceea, este recomandata operatia de indepartare a excesului de piele.

Citeste si:  Cinci mituri despre circumcizie

Pleoapele superioare, care atarna foarte mult si obstructioneaza vederea, precum si cele inferioare care pot atarna spre obraz sau se pot intoarce in interior si pot irita globul ocular cu genele sunt alte cazuri care necesita interventii estetice corectoare.

Articol realizat cu sprijinul dr. Sorin Nae, medic primar chirurgie plastica – microchirurgie reconstructiva la Spitalul Clinic de Urgenta de Chirurgie Plastica, Reparatorie si Arsuri – Bucuresti si medic primar chirurgie estetica la „Clinica MIKO MED” si la „Reteaua Privata de Sanatate Regina Maria” din Bucuresti.

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.